Cum a ajuns poetul Tudor Arghezi pe lista scriitorilor propuşi pentru Premiul Nobel pentru literatură

În anul 1965, poetul Tudor Arghezi s-a aflat pe lista celor 90 de scriitori propuşi pentru premiul Nobel în literatură. Arghezi a fost nominalizat la Nobel pe vremea când avea 85 de ani, de un profesor de limba română din Italia.

Autorul ”Florilor de mucigai” a ajuns pe lista propunerilor pentru premiul Nobel în literatură cu doi ani înainte să moară. În 1965, când numele său a ajuns pe lista propunerilor pentru Nobel, Arghezi avea 85 de ani. Propunerea nu a venit din partea României, ci din partea unui profesor italian, Angelo Monteverdi, care preda literatura română la Universitatea din Roma.

Potrivit listei publicate de Academia Suedeză, pe lista celor 90 de nominalizaţi pentru Premiul Nobel în 1965 se numără nume importante ale literaturii universale precum Samuel Beckett, Jorge Luis Borges, Friedrich Durrenmatt, Andre Malraux, Vladimir Nabokov, Pablo Neruda, Ezra Pound, Georges Simenon, Michail Şolochov. Tudor Arghezi s-a regăsit pe poziţia a şaptea. În anul respectiv, câştigătorul premiului Nobel pentru literatură a fost declarat Michail Şolochov.

În anul în care Arghezi a ajuns să fie nominalizat la Nobel, în ţară fusese deja declarat ”poet naţional”. Până la 85 de ani, Arghezi avusese o viaţă tumultoasă, pe parcursul căreia încercase nu mai puţin de 11 meserii. Deşi a scris versuri încă din adolescenţă, Arghezi şi-a publicat primul volum abia în 1927, la 47 de ani. Debutul său editorial a avut  loc abia la 31 de ani de la apariţia primelor scrieri. Primul său volum de versuri, “Cuvinte potrivite”, a fost primit de criticii vremii cu elogii. Se spune că unii critici au vorbit despre poetul Arghezi la apariţia primului volum tipărit ca fiind „cel mai mare poet român de la Eminescu încoace”. 

Arghezi a stat un an la închisoare, la Târgu Jiu

Viziunea lui Arghezi despre viaţă şi artă s-a dovedit a fi în totală contradicţie cu convingerile regimului socialist impus de sovietici şi, începând cu 1947, publicistului Arghezi i se interzice orice apariţie în presă. Poetul intră în cea mai neagră perioadă din viaţa sa. Este atacat în 1948 în ”Scânteia” într-un celebru articol, ”Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei”, în care întreaga operă a poetului terfelită. În cei mai grei ani din viaţa sa, Arghezi a fost exilat la Mărţişor. Cărţile poetului au fost retrase din librării, tipografia de la Mărţişor - devastată. Comuniştii au vrut să îi ia şi casa. Alături de soţie şi cei doi copii, Baruţu şi Mitzura Arghezi, poetul a dus în toţi anii în care a fost interzis o luptă pentru supravieţuire.

„Am ars ulucile din gardul grădinii. Ne era frig, nu aveam lemne, mai puneam un lemn din gard pe foc. Când am terminat de ars gardul grădinii, am trecut la crengile pomilor din grădină. Câteodată, pe cărămizi turnam gaz, îi dădeam foc şi le lăsam în sobele de teracotă ca să le încălzească", povestea Baruţu Arghezi în interviurile date mai târziu. Mulţi ani, familia a dus un trai la limita supravieţuirii, trăind din banii scoşi pe vânzarea cireşelor de la Mărţişor.

A scris pe hârtie igienică

Arghezi a continuat să scrie în toţi ani în care a fost interzis. „La un moment dat, tata nu mai avea nici măcar hârtie de scris. A fost silit să scrie cu creionul pe hârtie de WC, care atunci se mai găsea sub formă de pachete dreptunghiulare, găurite într-un colţ de un fir de sârmă", povestea în interviuri, fiul Baruţu Arghezi. S-au creat adevărate legende despre manuscrisele de la Mărţişor, urmărite de Securitate.

Se spune că, pentru a nu fi confiscate, manuscrisele au fost îngropate la rădăcina unui tei, fiind mai apoi dezgropate şi ascunse în podul casei. Multe dintre însemnările lui Arghezi din anii în care a fost interzis s-au pierdut. Altele au fost aduse la lumină de familie. 

Reabilitat în 1952

Din 1952, Arghezi a început să fie reabilitat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Poetul a plătit un preţ pentru revenirea în viaţa publică: articole favorabile regimului Dej. Compromisul făcut cu regimul pentru a supravieţui ca poet i-a permis lui Arghezi să publice din nou, însă despre volumele din acea perioadă se spune că nu l-ar reprezenta ca poet, având o anume înclinaţie socialistă. Arghezi a fost sărbătorit ca poet naţional în 1960, la împlinirea vârstei de 80 de ani, şi în 1965, când a împlinit 85 de ani. Arghezi a murit pe 14 iulie 1967 şi a fost înmormântat cu funeralii naţionale.