Credinţele ciudate ale ţăranilor români despre soare, acum 100 de ani. Astrul era văzut ca ochiul lui Dumnezeu, care răsărea din apă, întotdeauna posomorât

Soarele

Soarele era văzut, acum 100 de ani, ca ochiul lui Dumnezeu sau ca Raiul. În legendele populare româneşti, astrul avea caracter omenesc, fiind ba un tânăr fecior blestemat, ba un flăcău transformat de Dumnezeu în stea.Ţăranii români vedeau starea vremii după felul în care răsărea sau apunea soarele iar, în vise, îl interpretau ca semn de biruinţă sau măritiş.

În urmă cu un secol, în credinţa populară românescă existau o serie de credinţe şi superstiţii legate de soare. Ţăranii români se fereau să îi prindă răsăritul în pat, de teamă că nu vor mai face avere şi nu se culcau la ora asfinţitului, de frică să nu se îmbolnăvească de friguri. După felul în care răsărea şi apunea soarele, ţăranii interpretau starea vremii. 

Credinţele şi superstiţiile românilor despre soare, de acum un secol, sunt prezentate în culegerea ”Cerul şi podoabele lui după credinţele populare”, o carte publicată în 1915 de etnologul Tudor Pamfile.

Soarele era pentru românii de acum un veac steaua lui Dumnezeu ”deoarece la răsărirea ei, toate celelalte stele pier şi i se şterg din cale”.

Zeci de legende circulau în credinţa populară legate de ceea ce ar fi fost, la origini, steaua strălucitoare. În Bucovina se spunea că , la origini, soarele a fost un fecior tânăr şi frumos pe care ” pentru o credincioasă slujbă făcută lui Dumnezeu, Ziditorul, ca răsplată, l-a prefăcut în Soare”. Tot în Bucovina se credea că, la origini, atât Luna, cât şi Soarele au fost sfinţi pământeni pe care un blestem i-a arunat pe bolta cerească. ” O dată însă s-a întâmplat ca o femeie nesocotită a aruncat în ei cu nişte gunoaie şi necurăţenii şi din această pricină soarele şi luna s-au înălţat la cer”, explică etnologul în culegerea de credinţe populare.

În alte zone se credea că soarele ar fi fost steaua care s-a arătat pe cer la Naşterea Domnului: ”Bătrânul Crăciun, văzându-l, a înţeles că la casa lui s-a născut Fiul lui Dumnezeu prin Sfânta Fecioară”.

Soarele era văzut ca ochiul de zi al lui Dumnezeu, în vreme ce Luna era privită ca  ochiul de noapte. Se mai credea despre Soare că este scaunul lui Dumnezeu, cununa Domnului sau chiar Raiul.

”Pe alocuri este socotit chiar ca faţa lui Dumnezeu, ca fiica lui Dumnezeu, că este femeie numai pe timpul verii şi că este bărbat iarna. De asemenea este bărbat când se scoală târziu adică atunci când oamenilor li se pare că răsare cu întârziere. Soarele e un tânăr foarte frumos , cu o faţă strălucitoare ori o fiinţă cu apucături omeneşti”, mai explică Tudor Pamfile în cartea ”Cerul şi podoabele lui după credinţele populare”.

Subiect de legende

Cele mai multe dintre poveştile româneşti care circulau în urmă cu 100 de ani despre soare îi dădeau astrului un caracter omenesc. ”O poveste arată să soarele a furat femeia unui om sau fiica unui om. Alta că soarele s-a iubit cu o văduvă. Alta că soarele se însoară cu o fată de om văduv, izgonită de acesta. Ea a căutat să-l vadă la faţă, noaptea, după ce s-a întors din altă lume, lucru care i-a pricinuit o dureroasă despărţire”,  mai povesteşte etnologul în cartea document.

Ţăranii români credeau că, înainte de a răsări, soarele umbla prin Rai alături de Dumnezeu şi în momentul răsăritului, porţile Raiului se deschid. Pornind de la această credinţă românii aveau o serie de superstiţii. Nu măturau casa sau curtea şi nu duceau gunoiul înainte de răsărit. În credinţa populară soarele nu răsărea niciodată în acelaşi loc. ”După credinţa populară acest lucru se întâmplă fiindcă soarele se satură de privit răutăţile şi nelegiuirile ce le vede pe pământ şi caută să fugă într-o parte”, se mai arată în cartea veche de 100 de ani.

Soarele răsărea din apă, întotdeauna posomorât

Soarele răsare din apă. Asta credeau românii în urmă cu 100 de ani , iar razele de soare  erau interpretate drept stropi.

”Soarele răsare din apă, dovadă despre aceasta sunt stropii de apă care picură de pe faţa lui când se vede puţin ridicat în zare şi pe care noi neştiutorii îi numim raze. Fiind ieşit din apă, soarele este curat, de aceea este păcat ca cineva să îl privească înainte de a se spăla. Unul ca acesta va căpăta şi boala de cap numită soare în cap care îndeobşte se dobândeşte de oricine ar privi răsăritul”, mai  explica etonologul Tudor Pamfile.

În credinţa populară românescă, soarele răsărea întotdeauna posomorât. Două zile pe an făceau excepţie : de Paşte şi de Blagoveştenie, acestea fiind singurele zile în care soarele răsărea vesel.

Soarele semn de măritiş sau de moarte în visele românilor

În vise soarele înseamna senin şi căldură, foc sau biruinţă. Pentru fetele nemăritate, soarele era interpretat în vis ca semn de măritiş .”Soare de visează fata mare se va mărita. De visează soarele la răsărit dimineaţa se va mărita degrabă, de va fi soare la amiază se va mărita mai târziu, despre asfinţit se va mărita hăt târziu”, se mai arată în cartea scrisă în 1915.

În alte zone, după apariţia soarelui în vise se interpreta cât de lungă va fi viaţa : ”Omul de visează soarele răsărind dimineaţa va avea viaţă lungă, pe la amiază e viaţa la jumate,  de la asfinţit îi e veacul spre sfârşit”, credeau românii acum un secol.

 Supersitiţii despre soare

Când răsăritul de soare era ”mândru” se credea că peste zi vremea va fi frumoasă. Când soarele răsărea printre nori, ţăranii se aştepau ca  vremea să se strice peste zi. ”Cel pe care îl apucă soarele într-o zi întâi în pat, acela nu va mai face avere”, spunea o altă superstiţie.

Când soarele apunea acoperit de nori, se credea că nu peste mult timp va începe ploaia.

În credinţa populară, servitul mesei la vremea apusului era de rău augur :” Cel ce va mânca se crede că va fi pedepsit cu bube, caş la gură sau va fi apucat de dureri de cap”.

”Ca o cinste pentru soarele ce apune, după ce a luminat şi a încălzit pământul, gospodarii se feresc de a arunca afară, la vremea apusului, zoile rufelor sau ale caselor şi gunoiul ce se mătură din casă”, era o altă superstiţie. După cât de roşu era soarele la apus, ţăranii români interpretau cât de cald va fi a doua zi : ”Roşeaţa soarelui la apus se socoteşte ca o prevestire că a doua zi va fi cald”.