Ciudăţeniile marelui George Călinescu. De ce nu ieşea din casă vinerea şi nu părăsea niciodată Bucureştiul fără soţie

Copilăria plină de frustrări şi complexe pe care a avut-o George Călinescu, fiul servitoarei Mariţa, şi-a pus amprenta asupra vieţii criticului de mai târziu. Călinescu a fost un adult foarte superstiţios. Se temea de ziua de vineri şi la maturitate nu ieşea din casă în această zi. Nu părăsea niciodată Bucureştiul fără soţie.

Copilăria plină de lipsuri materiale şi sufleteşti şi-a pus amprenta asupra personalităţii adultului, criticul literar de mai târziu. George Călinescu a fost fiul servitoarei Mariţa, un copil crescut fără tatăl adevărat, rămas în grija unei familii adoptive.

Maria Vişan, mama lui George Călinescu a ajuns în casa ceferisitului Constantin Călinescu din Bucureşti, după ce a fugit de fratele ei gelos şi violent. Servitoarea Mariţa s-a adăpostit în casa ceferistului bucureştean şi a făcut un copil din flori cu fratele soţiei lui Constantin Călinescu. George Călinescu s-a născut pe 19 iunie 1899 la Spitalul Filantropia, ca fiu natural al Mariei Vişan. Pentru că familia nu l-a lăsat, Tache Căpitănescu nu şi-a recunoscut niciodată copilul. Fiul Mariei Vişan a fost adoptat pe 17 martie 1907 de familia Constantin şi Maria Călinescu. Tatăl adevărat al criticului s-a sinucis câţiva ani mai târziu. 

La vârsta claselor primare, când majoritatea colegilor aveau note mari, rezultatele lui George Călinescu au fost mediocre. Pe primul trimestru al clasei I, a avut numai note de 8. A fost nevoit să întrerupă cursurile din cauza unei bronşite şi a rămas în urmă cu materia. În ciclul primar, elevul Călinescu a avut media 5 la Matematică. Singurele materii la care a reuşit să obţină 9 au fost Citire, Scriere, Gramatică şi Religie. Singurul premiu pe care l-a luat George Călinescu în şcoala primară a fost premiul trei. 

Suferea de mania persecuţiei

S-a căsătorit cu Alice Vera în 1929 şi deşi socrii aveau o situaţie materială bună, criticul a preferat să-şi întemeieze un cămin în chirie. Căsnicia criticului a stat sub semnul izolării şi al intimităţii.

În viaţa conjugală, criticul s-a ţinut departe de petreceri şi prieteni. Se spune că atunci când soţia a primit vizita unei prietene din provincie, criticul deranjat de tulburarea intimităţii a reacţionat astfel: ”Da’ nu mai pleacă aia odată?”. „Viaţa noastră a fost totdeauna modestă. Trăiam retraşi. Mergeam o dată, de două ori pe săptămână la cinematograf, la teatru. Spectacolele le alegea soţul meu. În ultimii ani mergeam la concertele simfonice de la Ateneu. Vizite? Rar primeam. Una, două pe an. Şi de făcut nu făceam mai niciodată împreună. Ne vizitau îndeosebi scriitorii, cunoscuţi ce se anunţau dinainte”.

„Iniţiativele îi aparţineau lui. Eu nu aveam voinţa mea. Şi gospodăria noastră s-a despărţit în două. Eu aveam grijă de tot ce privea latura materială: piaţa, mâncarea, cumpărăturile curente; lemne eu aduceam. El era foarte comod. În afară de scris, nu avea grijă de altele”, scrie Alice Vera în jurnal.

În perioada în care a scris ”Istoriei Literaturii române” criticul a trăit ca un ascet.

Cât timp a lucrat la Istoria literaturii române, Călinescu s-a izolat complet. „Se închide în casă cu săptămânile când e să redacteze; atunci îşi ascunde domiciliul sau îşi dă adrese fictive, terorizat la gândul că ar putea fi întrerupt de la lucru”, scrie Lucian Nasta în ”Intimitatea amfiteatrelor”. 

În perioada creaţiei ”Istoriei Literaturii române”, criticul a trăit ca un ascet. Noaptea citea, dimineaţa şi după-amiază scria. Odihna însemna câteva ore de somn la prânz. Atât de absorbit de munca sa, George Călinesescu uita să mănânce.

„Câteodată, absorbit de lucru, nu se ridica pentru masa de prânz. Eu sau servitoarea, dar mai ales eu aşezam pe o măsuţă alăturată, cu cât mai puţin zgomot, tava cu mâncare. Dacă mâncarea se răcea, era reîncălzită, şi dacă şi aşa rămânea neatinsă, era înlocuită cu alte alimente mai uşoare”, mai spune Alice Vera în Jurnal.

Potrivit evocărilor soţiei sale, Călinescu era un om superstiţios. Se temea de ziua de vineri şi la maturitate nu ieşea din casă în ziua considerată rea. Nu părăsea niciodată Bucureştiul fără soţie.