Angajări în instituţiile bugetare: Consiliul Judeţean Teleorman caută consilieri şi inspector, Primăria Alexandria angajează arhitect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

18 posturi sunt scoase la concurs în această perioadă în instituţiile publice din judeţul Teleorman. Cele mai multe vin de la primării din mediul rural sau urban.

Consiliul Judeţean Teleorman organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a  funcţiilor  publice   vacante: consilier,  clasa I,  grad profesional superior la Serviciul privind asigurarea  managementului asistenţă socială şi  de sănătate din cadrul Direcţiei coordonare instituţii subordonate, consilier, clasa I, grad profesional principal la Serviciul privind asigurarea  managementului asistenţă socială şi  de sănătate din cadrul Direcţiei coordonare instituţii subordonate, inspector, clasa I, grad profesional principal  la  Compartimentulcomunicare,  relaţii  publice,  organizare  evenimente  al  Serviciului educaţie,  cultură,  relaţii  publice  din  cadrul  Direcţiei  coordonare instituţii subordonate.

Proba scrisă va avea loc 21 aprilie 2015, ora 10:00, iar interviul este programat pentru data de 23 aprilie,  la ora 15.00.

Primăria Alexandria caută arhitect şef. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacantă de arhitect şef din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Alexandria, judeţul Teleorman. Proba scrisă este programată pentru data de 23 aprilie, urmând ca data şi ora interviului să fie comunicate ulterior.

Angajări face şi Primăria municipiului Roşiorii de Vede. Instituţia organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacantă, de referent de specialitate, clasa II, grad profesional superior în cadrul Direcţiei Arhitect Şef – Compartimentul Autorizări Construcţii, Planificare Urbană şi Avize. Proba scrisă este programată pentru data de 27 aprilie 2015, ora 10:00, iar interviul va avea loc în data de 30 aprilie.

Primăria Municipiului Roşiorii de Vede organizează şi concursul de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie, vacantă, de asistent medical în cadrul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială şi Autoritate Tutelară – Creşa „Mihai Eminescu” din aparatul de specialitate al Primarului. 2 aprilie 2015, ora 16:30 este termenul limită de depunere a dosarelor. Pe 15 aprilie 2015, ora 10:00 este programată proba scrisă, iar pe 20 aprilie 2015, ora 10:00, proba interviu.

Primăria Măldăeni angajează budoexcavatorist şi casier, Şcoala gimnazială Poroschia caută să angajeze administrator financiar.

Alexandria

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite