Urşii din România nu sunt doriţi în Uniunea Europeană. Ministrul Mediului: „Nu a vrut nimeni să ia nici măcar un urs”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele din Uniunea Europeană solicitate de Ministerul Mediului pentru a primi urşi ce ar putea fi relocaţi din România au transmis că nu pot să primească animalele sălbatice. Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a spus, miercuri, la Alba Iulia, că nimeni nu şi-a dorit să ia nici măcar un urs.

Ministerul a lansat această ofertă unor ţări din UE în condiţiile în care populaţia de urşi s-a înmulţit foarte mult, în ultimii ani, în România.

"Am trimis la toţi miniştrii din toată Uniunea Europeană, şi nu numai. Răspunsurile au fost negative, în sensul că, chiar şi distractive, în durerea noastră, aceea de a rezolva problema acestei specii protejate, urs, că multe dintre ţări mi-au răspuns că nu mai au această specie de 100 de ani. Şi nu a dorit nimeni să ia niciun urs, nici măcar pentru grădinile zoologice. Chiar în discuţiile pe care le-am avut cu omologii mei în ultima perioadă, pe trio în vederea preluării Preşedinţiei Uniunii Europene - Finlanda, care au şi ei o populaţie de urşi, Croaţia, care aproape că nu are, mi-au şi spus, aşa, cum de altfel, mi-au spus şi cei de la Comisia Europeană, cărora le-am explicat realitatea din România, aşa cum este ea, şi nu cum au prezentat-o anumiţi aşa-zişi - între ghilimele - iubitori de animale, este că inclusiv Comisia Europeană mi-a spus aşa: este problema dumneavoastră de gestionare, a României, nu a noastră", a susţinut ministrul Mediului.

Graţiela Gavrilescu a completat că România are o populaţie estimată de urşi, conform statisticilor fondurilor cinegetice, de aproximativ 7.000, dar se presupune că numărul este mult mai mare. "Nimeni nu poate să spună exact cât şi, de aceea, în urma unui studiu făcut de ICAS (Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice - n.r.), cu acordul tuturor factorilor decidenţi, am făcut şi am aprobat planul de măsuri pe specia carnivoră mare urs şi lup, care are o multitudine de acţiuni, pe care noi trebuie să le ducem la îndeplinire. O parte dintre aceste acţiuni, Ministerul Mediului, printr-o aplicaţie pe POIM, proiect pe care l-am şi depus, l-am încărcat în sistem şi sper să obţinem şi finanţare, împreună cu mai mulţi parteneri, şi ne dorim să avem cât mai mulţi, şi institute de cercetări, şi ONG-uri şi aşa mai departe, scoatem la licitaţie fiecare activitate, să şi inventariem urşii, să-i şi cipăm, să construim şi ţarcuri, să putem să facem şi să punem cât mai multe semnale de avertizare pentru turişti, pentru cetăţeni, de cum trebuie să gestioneze deşeurile şi să nu le mai arunce care pe unde, cum trebuie să nu hrănească această specie de urşi, pentru că atunci este tendinţa şi mai mare de coborâre din habitat către, inclusiv, oraşe. Nu în ultimul rând, să încercăm ca relaţia om-animal, care este o relaţie de când suntem noi toţi pe faţa pământului, să fie păstrată aşa cum trebuie, dar având ca ţintă şi obiectiv păstrarea necurmată a siguranţei cetăţeanului. Este extrem de important, la fel cum trebuie să avem grijă şi de specia urs", a declarat Gavrilescu. 

Ministrul s-a referit şi la situaţia din judeţul Harghita, respectiv oraşul Băile Tuşnad, unde urşii coboară din ce în ce mai des pe străzi, susţinând că s-a aprobat conta de intervenţie, respectiv relocarea a patru ursoaice cu pui. "Aseară, târziu, s-au terminat şi dosarele celelalte care ne-au fost trimise de la Tuşnad, respectiv de relocare a patru ursoaice care sunt cu pui, şi nu avem voie, conform legii, să le recoltăm, ci să le relocăm. În funcţie de ce cereri vor mai fi sau toate cererile care ne vor fi înaintate, voi emite ordin de cotă de intervenţie, bineînţeles dacă documentele sunt puse cum trebuie în ordine", a precizat Graţiela Gavrilescu.

Doi tineri au fost răniţi de un urs, duminică dimineaţă, în centrul oraşului Băile Tuşnad, fiind transportaţi la spital cu ambulanţe. Cei doi au fost muşcaţi şi au răni la picioare, piept şi în zona feţei, fiind transportaţi la spital în Miercurea Ciuc, iar medicii afirmă că starea victimelor este stabilă. Un caz similar a avut loc în 25 iulie, când un participant la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, tot de 27 de ani, a fost internat în spital după ce a fost muşcat de o ursoaică pe stradă. Bărbatul se afla într-un grup de tineri când a fost atacat, fiind rănit la braţ şi picior.

Citiţi şi:

 

Ocna Mureş revine în rândul staţiunilor balneare. S-a semnat contractul de 6 milioane de euro pentru construirea băilor sărate

 

FOTO Exploatarea aurului de la Roşia Montană în imagini de arhivă. Cum erau folosiţi copiii şi animalele

 

Muzeul viu din Apuseni. Gospodărie mocănească veche de peste 100 de ani, restaurată de voluntari

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite