Un consilier local din Alba a „uitat“ să treacă 4 maşini în declaraţia de avere. Procurorii au aflat şi l-au trimis în judecată pentru fals în declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul primăriei din comuna Pianu
Sediul primăriei din comuna Pianu

Un consilier local din comuna Pianu a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată.

Voişan Ovidiu Adam este acuzat că nu a trecut bunuri mobile şi imobile în declaraţiile de avere depuse în calitate de consilier local.

”Prin rechizitoriul din data de 20.03.2019, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Voişan Ovidiu Adam pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, constând în aceea că, în perioada 2014 - 2018, inculpatul, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului local al comunei Pianu, a depus un număr de 5 declaraţii de avere, înregistrate la Primăria Comunei Pianu, care nu corespund adevărului. 

În cuprinsul declaraţiilor de avere, inculpatul nu a menţionat 4 autovehicule care erau în proprietatea sa şi a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la un teren intravilan situat în localitatea Pianu de Sus”, a precizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. 

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Sebeş, instanţă care va judeca pe fond cauza. ”Emiterea rechizitoriului şi trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal care nu încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază persoana acuzată, până la pronunţarea de către instanţa de judecată a unei hotărâri definitive de condamnare”, mai susţine Parchetul.

decl avere voisan

Potrivit ultimei declaraţii de avere depusă şi disponibilă pe site-ul Primăriei Pianu, aferentă anului 2017, consilierul local avea în proprietate alte patru maşini: BMW, Fiat Punto, Audi A5 şi Mercedes C220.

Citiţi şi:

 

Cele mai frumoase sate din România, în paginile ziarului El Pais. Care sunt atracţiile turistice care i-au impresionat pe spanioli

 

Calvarul episcopului martir Anton Durcovici. Maltratat de securitate, a fost ucis prin înfometare în închisoarea de la Sighet

 

„A fost frumos ce mi-ai făcut?“ Cum şi-a făcut singur dreptate un bărbat aflat în conflict cu un vecin: l-a bătut până a murit

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite