SERIAL „ADEVĂRUL“ Toate vilele baronilor din România. Casele şi veniturile senatorului Teodor Atanasiu. Funcţia de ministru al Apărării a fost începutul prosperităţii financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa senatorului Atanasiu din Alba Iulia
Casa senatorului Atanasiu din Alba Iulia

Liderii principalelor partide politice din Alba nu sunt deloc oameni săraci sau cel puţin de condiţie medie. Locuiesc în vile de sute de mii de euro construite în zone rezidenţiale importante din Alba Iulia. Senatorul Teodor Atanasiu, nu face excepţie de a această situaţie devenită regulă printre politicienii cu vechime din judeţ.

Cea mai nouă şi cea mai impresionantă vilă aparţine senatorului Teodor Atanasiu. A fost construită după 2005, an în care politicianul era ministru al Apărării. În ultima declaraţie de avere nu a trecut cine este titularul casei, în timp ce în altele depuse în anii anteriori era scrisă soţia acestuia, Laura Atanasiu.

Vila senatorului liberal are o suprafaţă de 300 de metri pătraţi şi valorează, potrivit specialiştilor în imobiliare circa 250.000 de euro. Teodor Atanasiu mai este proprietarul în cotă de 1/3 a unei case de vacanţă în zona tursitică din Munţii Cugirului în suprafaţă de 200 metri pătraţi. Liberalul mai deţine o cotă de 3/8 dintr-o altă casă de locuit în Alba Iulia, provenită din succesiunea unei moşteniri primită de soţie. Familia Atanasiu locuieşte în Bucureşti într-un apartament de lux pe care nu îl regăsim în declaraţia de avere. Nu se află în document nici autoturismul Mercedes ML condus de preşedintele PNL Alba.

După ce a ajuns ministru al Apărării, liderului PNL Alba a cunoscut, alături de soţie, o evoluţie financiară foarte fericită, situaţie în care s-ar putea spune că au existat banii pentru construcţia caselor pe care le deţine policianul. A fost preşedinte AVAS şi apoi deputat, respectiv senator. Laura Atanasiu a lucrat mai mulţi ani în comisia de supraveghere a asigurărilor. De altfel, aceasta a câştigat, oficial, mai mulţi bani decât parlamentarul şi este asociat în mai multe firme: Travel Vision Global SRL, N&D Corporation SRL Zlatna, Neodex SRL Abrud şi Editura Milenium SRL Alba Iulia.

teodor atanasiu

Veniturile Laurei Atanasiu au depăşit aproape în fiecare an 100.000 de lei, în timp ce Teodor Atanasiu a câştigat în medie circa 50.000 de lei, cu excepţia perioadei cât a condus AVAS când a avut venituri mult mai importante în comparaţie cu perioada petrecută în Parlament. Situaţia financiară a familiei Atanasiu este ilustrată cel mai bine de suma totală a depozitelor din banci, cifrată la mai mult de 600.000 de lei, plus un cont în valoare de 100.000 de euro. 

Mircea Hava şi Teodor Atanasiu, cei mai influenţi politicieni din Alba. Adversarii îi cataloghează ”baroni locali”

Preşedintele PNL Alba, senatorul Teodor Atanasiu, scos de sub urmărire penală în dosarul de fraudare a referendumului

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite