„Spovedania“ unui terorist maghiar în 1939 despre exterminarea românilor din Ardeal: „Voi face inofensivi pe viitorii Horia şi Cloşca! Nu va fi milă!“
0Mărturiile fioroase despre cum vedeau maghiarii exterminarea românilor apar într-o carte publicată la Budapesta în 1939, aprobată de cenzura guvernului maghiar. Peste doar un an, Ardealul de Nord era cedat Ungariei.
În lucrarea lui Romulus Seişanu, „Transilvania românească“, scrisă în 1941, este reprodusă „spovedania“ unui terorist maghiar din organizaţia pentru pregătirea premilitară a tineretului, „Levente“ (Levenţi).
Autorul român foloseşte ca sursă cartea publicată de Ducso Csaba în 1939 la Budapesta, cu titlul „Nincs Kegyelem“ (Nu există milă şi îndurare!). Seişanu reproduce în lucrarea sa şi textele în limba maghiară care fac referire la români.
„În capitolul intitulat «Mărturisirea Leventului“ se dezvăluie că adevăratul scop «educativ» al tineretului patriot este exterminarea românilor, prin asasinat, prin otravă, prin foc,prin orice mijloace.În acel capitol, un levent maghiar, Torday, destăinuieşte iubitei sale, Piroska, care era firea adevăratului maghiar şi ce se urmăreşte prin organizaţia Levenţilor “, susţine Romulus Seişanu.
Mărturia ”leventului” reprodusă de Seişanu:
„Eu nu aştept să vină răzbunarea. Nu aştept! Voi suprima pe fiecare valah ce-mi iese în cale! Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi îndurare!...Voi aprinde noaptea satele valahe! Voi trage în sabie toată populaţia; voi otrăvi fântânile şi voi ucide până şi copii în leagăn. În germene voi distruge acest neam ticălos şi hoţ! Nu va fi nicio milă pentru nimeni! Nici pentru copiii din leagăn, nici pentru mama ce va naşte un copil… Voi suprima pe fiecare valah şi atunci nu va mai fi în Ardeal de cât o singură naţionalitate, - cea Maghiară, naţia mea, sângele meu! Voi face inofensivi pe viitorii Horia şi Cloşca! Nu va fi milă!“. „Nu vorbi aşa, Leventule, a strigat Pirioska! Gândeşte-te la conştiinţa ta!” „Chiar la ea mă gândesc Piroska. Eu n-am de cât un ţel: un mare imperiu maghiar de 50 milioane de maghiari ai veacului ce vine. Loc, loc pentru naţiunea maghiară! Toţi ceilalţi trebuie să piară: să emigreze; sau îi vom suprima pe toţi“ Mărturie Levent Torday, 1939
„Aceste instrucţii şi metode s-au aplicat în Transilvania ocupată de Ungaria (n.red. după Diktatul de la Viena din 1940, Ardealul a fost cedat Ungariei) de către bandele de levenţi şi alte formaţiuni sanguinare sub ochiul binevoitor al al autorităţilor civile şi militare“, notează Seişanu.
„Oare în acest scop s-a făcut arbitrajul de la Viena? În acest scop s-a nescotit principiul naţionalităţilor şi dreptul poporului român de a stăpâni pământul său strămoşesc?“, se întreba autorul lucrării „Transilvania românească“, în 1941. Tot în lucrarea lui Seişanu apare şi definiţia dată de teroristul amintit mai sus naţiunii din care făcea parte: „Naţiunea maghiară este cea mai splendidă realizare a rasei dominante mongole, care nu cunoaşte de cât Victoria. În noi fierbe sângele lui Atila, a lui Arpad şi Gingiskhan“.
Masacre în Ardealul cedat Ungariei
Prin Diktatul din august 1940, Ardealul de Nord (n.red. Nord-Vestul regiunii istorice cu acelaşi nume, cât şi Crişana şi Maramureş) a fost cedat Ungariei. Cunoscut şi ca Al doilea arbitraj de la Viena, Diktatul a fost un act internaţional prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste. Acest act a fost impus de Germania Nazistă şi Italia fascistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sub titlul de „arbitraj”.
Pe hartă este reprezentat Ardealul de Nord cedat Ungariei în 1940
Din lucrarea „Teroarea horthysto-fascistă în nord vestul Transilvaniei septembrie 1940 – octombrie 1944“, coordonată de Mihai Fătu şi Mircea Muşat, aflăm că administraţia maghiară a avut, timp de patru ani, un singur scop în Tranilvania: să distrugă tot ceea ce era românesc. Vorbim de maghiarizare forţată în administraţie, şcoală, expulzări în forţă, asasinate individuale şi în grup. Printre cele mai cunoscute şi mai bine documentate masacre sunt cele petrecute la Treznea, Ip, Sărmaşu, Moisei. Într-un raport statistic al Secretariatului de stat pentru naţionalităţi din Bucureşti, privind situaţia din Ardealul de Nord în perioada 30 august 1940 – 1 noiembrie 1941, sunt menţionate 919 omoruri, 1.126 schingiuri, 4.126 bătăi, 15.893 arestări, 124 profanări, 78, respectiv 447, devastări colective şi individuale
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial şi revenirea Transilvaniei de Nord la România, s-a înfiinţat la Cluj Napoca, în 10 iulie 1945, un Tribunal al Poporului. Instanţa avea o misiunea de a-i judeca pe criminalii de război. După desfiinţarea sa, dosarele în care erau judecaţi criminalii de război au fost preluate de Curtea de Apel Cluj. Tribunalul din Cluj şi succesoarele sale au condamnat 481 de persoane: 370 unguri, 83 germani, 26 români şi 2 evrei. Tribunalul din Cluj a decis 100 de condamnări la moarte, 163 de condamnări cu închisoare pe viaţă şi alte sentinţe. Un mare număr dintre cei condamnaţi au fost judecaţi în contumacie şi nu şi-au ispăşit niciodată pedeapsa. Unora dintre condamnaţii la pedeapsa capitală li s-a modificat sentinţa în condamnare la închisoare pe viaţă. Condamnaţii pentru crime de război care s-au purtat bine în închisoare au fost printre cei eliberaţi în baza unui decret din 1950. Restul au fost eliberaţi între 1962 şi 1964 prin amnistiere. (Text scris de NICU NEAG)
Citiţi şi:
Ciudaţii din bisericile Transilvaniei: „Fantoma“, „somnambulul“ şi „împăratul roşu-galben“
Se încarcă comentariile...
