Schimbul de gardă în Cetatea Alba Carolina. Cum a evoluat ceremonialul militar timp de sute de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Schimbul de gardă în Cetatea Alba Iulia are o vechime de sute de ani. Ceremoniile militare desfăşurate aici erau unice în Transilvania, la fel cum sunt şi în prezent.

”Dacă în secolul al XVIII-lea schimbul de gardă avea loc, probabil, în faţa Arsenalului ori în faţa palatului Apor, reşedinţa comandantului trupelor imperiale din Cetate, la mijlocul secolului al XIX-lea ceremonialul avea loc lângă statuia lui Carol, deasupra Porţii a III-a, pentru ca în a doua jumătate a secolului ea să se desfăşoare în faţa Babilonului, impozanta clădire care găzduia locuinţele ofiţerilor din garnizoana Cetăţii. În secolul XX, inclusiv în perioada comunistă, paradele militare aveau loc în faţa clădirii Regimentului 91 Infanterie, fostul Palat al Principilor, pe pietonala Mihai Viteazul”, afirmă cercetătorul Laura Stanciu de la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, pe http://edu.kindergraff.ro/BBB (proiect finanţat de Primăria Alba Iulia). 

Astfel de ceremonialuri au avut loc şi în perioada cât Legiunea a XIII-a Gemina, principala forţă armată romană din Dacia, şi-a avut castrul la Apulum, între anii 106 şi 268 d. Cr. Reconstituirea asigurării pazei castrului o putem face graţie lucrării lui Pseudo-Hyginus, De munitionibus castrorum (Despre fortificaţiile castrului). Soldaţii care îndeplineau obligaţiile de strajă aveau în frunte un şef desemnat printr-un termen specific: tesserarius (comandantul gărzii), iar tessera era tableta pe care se nota parola castrului pe timpul nopţii. În Apulum, ca pretutindeni în Imperiul Roman, paza trebuia asigurată permanent de o grupă de patru soldaţi care serveau cu rândul, iar străjile nu aveau voie să lipsească, acest serviciu având şi rolul menţinerii disciplinei. Erau organizate permanent sisteme de pază interioare: străjile bine stabilite de la porţile castrului, cele de pe ziduri, ori cele care patrulau pe via sagularis (drumul de rond plasat în interiorul zidurilor castrului, de jur-împrejurul taberei militare). Exista şi o strajă permanentă, cu consemn (parolă), care asigura paza pentru camera stindardelor, pentru camera tezaurului, precum şi pentru întreaga zonă din jurul clădirii comandamentului şi pentru locuinţa lui legatus legionis (comandantul legiunii), precum şi pentru clădirile corpului de ofiţeri din conducerea legiunii.

image

Ceremonialul schimbului de gardă în faţa clădirii Babilon, în prezent Muzeul Unirii

”În epoca romană ceremonialul schimbului de gardă se desfăşura în proximitatea praetorium-lui, locul care păstra steagurile şi însemnele Legiunii a XIII-a Gemina. Pentru secolele XVI-XVII, călătorii străini care vizitau Transilvania consemnau ceremonialul militar al primirii solilor străini în perimetrul curţii princiare, în piaţeta dintre palatul principilor şi catedrala romano-catolică. Era o procesiune solemnă pe fondul muzicii de fanfară şi salutată cu salve de tun. Odată cu instaurarea Habsburgilor, cetatea Vauban Alba Carolina găzduia Arsenalul provinciei, cazărmile pentru trupe, sediile comandanţilor militari şi camerele de gardă de la Poarta a III-a, Poarta a IV-a şi din cele patru caponiere ale cetăţii, toate având gărzi permanente proprii”, susţine Laura Stanciu.

garda cetate alba

Ceremonialul schimbului de gardă în faţa clădirii Babilon, la sfârşitul sec. XIX

Împăratul Iosif al II-lea a vizitat oraşul şi cetatea Karlsburg (Alba Iulia) în două rânduri, în anii 1773 şi 1783. În 25 mai 1773, din cele nouă ore petrecute în Alba Carolina, el a poposit în fostul palat al principilor. Ansamblul fusese transformat de austrieci în clădirea Arsenalului, pe atunci edificiu simbolic şi strategic al armatei habsburgice din Principatul Transilvaniei. Într-o atmosferă festivă şi în sunetul trompetelor, împăratul a vizitat şi a apreciat cazarma Artileriei, a primit onorul gărzii garnizoanei şi a admirat expoziţia de armament şi muniţie, aflată la dispoziţia armatei habsburgice din provincie.

Garda de onoare de la Cetatea Alba Iulia

Garda Cetăţii Alba Iulia în prezent

”Un alt moment simbolic s-a petrecut chiar în timpul epuizantului asediu al Cetăţii (decembrie 1848 - august 1849). În pofida atacului neîntrerupt, sub ploaia de ghiulele, în ziua de 21 iulie 1849 a avut loc o ceremonie militară solemnă, la care au fost de faţă atât organizatorii evenimentului, cât şi spectatori. În prezenţa bătrânului colonel von August, comandantul Cetăţii, a corpului ofiţeresc şi a întregii garnizoane cantonate aici, pe fondul imnului imperial, cântat de trompetiştii diviziei de vânători, însoţit de salvele de tun executate în toate cele şapte bastioane ale Cetăţii, a fost înlocuit steagul negru-galben deteriorat al garnizoanei. Acesta fluturase mereu în timpul asediului deasupra Porţii a III-a, lângă statuia lui Carol al VI-lea. În ziua amintită, la ora 17.30, a fost ridicat un nou steag cu deviza «victorie sau moarte»”, susţine cercetătorul de la Universitatea ”1 Decembrie 1918”.

Garda Romană, o nouă atracţie a cetăţii Alba carolina

Garda romană în Cetate

Cu scopul reconstituirii atmosferei de odinioară, astăzi, un moment care bucură locuitorii şi vizitatorii urbei sunt demonstraţiile militare de reenactment ale gărzii romane (vinerea, de la ora 18, în faţa Porţii a IV-a) şi schimbul de gardă al garnizoanei austriece (sâmbăta, de la ora 12, pe traseul dintre Poarta a III-a şi Poarta a IV-a a Cetăţii). 

Citiţi şi:

Transport arhaic: localnicii din Alba trec cu brudina peste râul Mureş şi scurtează astfel zeci de kilometri de drum

„Furcile Transilvaniei“, locurile unde erau executaţi prin tragere în ţeapă sau spânzurătoare iobagii români

Comuna cosmopolită din Alba: parc dendrologic, conace şi o biserică fortificată, toate vechi de sute de ani

Superba poveste a catedralei Notre Dame din Alba Iulia, care ascunde cel mai important monument al Renaşterii, din Transilvania

Regele Ludovic cel Mare, în vizită la Alba Iulia. A vrut să-l aresteze pe episcopul cetăţii pentru că nu l-a primit în oraş

Moartea verde: satul din Apuseni care se scufundă zi de zi sub apă otrăvitoare. Localnic: „Am făcut nenumărate petiţii, dar fără rezultat“

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite