Reţete false cu medicamente eliberate pe numele unor copii sau persoane cu handicap. Motivarea în dosarul unui medic care a prescris ilegal droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Alba a motivat decizia prin care a hotărât condamnarea unui medic de familie din oraşul Cugir la închisoare cu suspendare pentru că prescris ilegal medicamente, din care o parte sunt din categoria drogurilor de mare risc.

Potrivit celor reţinute în rechizitoriu, medicul de familie B. Anton Ştefan, a prescris, în perioada ianuarie 2014 – martie 2015, mai multor pacienţi, pe baza reţetelor medicale întocmite, medicamente asimilate drogurilor de mare risc, fără ca acestea să fie necesare din punct de vedere medical, iar medicamentele respective au fost ulterior ridicate de la farmacie de către alte persoane, cărora le erau necesare pentru tratarea unor boli de care sufereau. 

De asemenea, în rechizitoriu s-a mai menţionat că în perioada 2014-2016, medicul, ”aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ocazia întocmirii unui n umăr de 153 reţete medicale, a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului cu privire la diagnosticul stabilit unor pacienţi, prescriindu-le anumite medicamente, care ulterior au fost ridicate de către alte persoane”. 

Pe un număr de 13 reţete a fost prescris şi apoi eliberat compusul ”codeine fosfat”, substanţă şi considerată drog de mare risc. În hotărârea instanţei sunt cuprinse concret toate reţetele eliberate de către medic. De exemplu, la data de 12 decembrie 2014 e emis o reţetă pe numele unui copil, medicamente care au fost ridicate în data de 13 decembrie 2014 de către o altă persoană. ”Conform declaraţiei de martor a numitului Y. D., acesta nu a fost la consultaţie în data de 12 decembrie 2014, nu o cunoaşte pe R. A. şi nu a primit medicamentele prescrise în această reţetă. Valoarea compensată a reţetei este 48,85 lei”, se precizează în hotărâre.

În 27 mai 2015 a emis o altă reţetă, tot la categoria copil, medicamente care figurează că au fost ridicate tot de o altă persoană. ”Aceasta a precizat că nu a ridicat medicamentele prescrise pe reţetă, nu cunoaşte nici o persoană cu numele V. I., iar semnătura nu îi aparţine. Nu cunoaşte ce s-a întâmplat cu medicamentele prescrise pe reţetă. Nu a fost niciodată în posesia sa, a văzut-o prima dată cu ocazia declaraţiei. Valoarea compensată a reţetei este 41,99 lei”, se susţine în motivare. Şi restul de peste 160 de reţete eliberate în perioada respectivă au acelaşi scenariu: au fost eliberate pe numele unor copii sau persoane cu handicap, pentru a beneficia de compensare, dar, în final, medicamentele au fost ridicate de alte persoane. 

Casa de Asigurări de Sănătate Alba, prin faptul că a decontat reţetele întocmite în mod fraudulos de către inculpat, a suferit un prejudiciu material în sumă de 9.850,25 lei, care a fost acoperit integral de către inculpat. ”Tribunalul constată că nu sunt incidente prevederile art. 396 Cpp întrucât, în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunilor, de eforturile depuse pentru înlăturarea consecinţelor infracţiunii şi de posibilităţile sale de îndreptare, Tribunalul a preciază că nu este necesară aplicarea imediată a unei pedepse”, se mai susţine în hotărârea instanţei de judecată din februarie 2019. În consecinţă, medicul a primit 1 an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, sub supraveghere, pe un termen de 2 ani. Procurorii DIICOT nu au fost, însă, întru-totul de acord cu decizia Tribunalului şi au contestat-o la Curtea de Apel.

Citiţi şi:

 

Groapa de gunoi de pe traseul autostrăzii Sebeş - Turda: o firmă va analiza chimic deşeurile şi va stabili dacă sunt periculoase

 

VIDEO Lupi în căutarea hranei, filmaţi în Apuseni. Cum se aude sunetul pădurii la sfârşitul lunii martie

 

VIDEO Atacul feroce al unui urs asupra unui staul cu oi, surprins de camerele video de la stână: „Probabil va urma să atace localnicii”

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite