Primarul din Alba Iulia despre candidatura la Parlamentul European: ”Cu modestie sau fără, mă calific”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Mircea Hava
Primarul Mircea Hava

Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, a declarat joi, la Bucureşti, nu s-a hotărât dacă va pleca în PPE, fiind ataşat de oraşul pe care îl conduce de 25 de ani. Surse din partid susţin că acesta va fi unul dintre ocupanţii primelor cinci locuri pe lista PNL pentru Parlamentul European.

”Cred că aţi citit criteriile care stau la baza alegerii candidaţilor (...), cu modestie sau fără, mă calific. Este singura problemă care încă mă face să balansez. Nu sunt atât de hotărât pentru că este oraşul. De 25 sunt acolo împtrună cu oraşul, am crescut foarte bine. Chiar că te doare sufletul. Însă vine momentul în care trebuie să pleci. Există momentele astea în lume, nu ai ce face. După 25 de ani cred că trebuie să îi laşi şi pe alţii. Normal că voi fi tot timpul acolo, nu o să îi las în pace pentru că îmi e prea drag oraşul. Dup 25 de ani cred că ai nevoie de provocări şi de foarte multe ori poţi să faci şi altceva”, a declarat Hava.

Acesta a susţinut că nu se mai poate ca Parlamentul European să dicteze ce să facă România. „Dacă mă voi duce, voi face aceeaşi figură bună acolo ca şi la Alba Iulia, nu am de gând că mă duc acolo să dorm, sunt multe de făcut. Nu aş vrea să vorbesc în numele Corinei Creţu, a fost înainte la Alba Iulia şi exact ce spunea, nu se mai poate ca Bruxelles-ul să dicteze de foarte multe ori ceea ce facem noi aici. Asta este unul dintre elementele care mă fac să mă duc acolo, în interesul cetăţenilor”, a afirmat Mircea Hava.

Primarul din Alba Iulia a spus, pe de altă parte, despre contestatarii conducerii PNL că ar trebui pedepsiţi. „Am văzut în presă de greii partidului. Dacă îi puneţi pe cântar nu sunt grei. Nu este cazul să discutăm acum de Alina, care este proaspătă mămică. Unii vorbesc atunci când nu trebuie. Eu nu sunt adeptul sancţiunilor, însă de foarte multe ori unii ar trebui pedepsiţi. Gândiţi-vă ce a fost cu referendumul. După vine cineva să împartă ceea ce trebuia împărţit, să ne dea şi nouă, nu am înţeles de ce, li s-a spus de la început că fiecare trebuie să voteze aşa cum vrea”, a declarat primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, în Parlament, prezent la şedinţa conducerii PNL.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite