Primăria unui oraş din Alba cumpără 1.200 de tablete pentru elevii de gimnaziu şi asigură şi conexiunea la internet
0
Primăria unui oraş din judeţul Alba cumpără 1.200 de tablete ce vor ajunge la un număr similar de elevi ce învaţă în clasele III - VIII. Investiţia este de circa 100.000 de euro.
O iniţiaivă a administraţiei locale, aduce, din nou, în atenţie naţională municipiul Blaj din judeţul Alba. Până în data de 1 octombrie, 1.200 de elevi vor fi dotaţi cu tablete, conexiunea la internet fiind suportată prin acelaşi contract, încheiat cu una dintre cele mai puternice companii de telefonie din România.
Potrivit primarului Gheorghe Rotar, 1.200 de tablete vor ajunge la elevii de clasa a III-a, până la a VIII-a. Fiecare dintre beneficiari va păstra dispozitivul vreme de 2 ani, după care îl va preda unităţii de învăţământ de care aparţine, urmând a primi un altul, pentru aceeaşi perioadă de timp. La absolvire, tableta rămâne în patrimoniul şcolii. Durata de implementare a acestui inedit proiect este, potrivit contractului, de 20 de luni, toate cele 1.200 de tablete rămânând ulterior, spre folosinţă, unităţilor de învăţământ.
”Această investiţie este în copii, pentru a le asigura condiţii egale de acces la informaţie şi pentru ca fiecare să poată ţină pas cu tehnologia. După consultările cu cadrele didactice, cu profesorii, am ajuns la concluzia că începând cu clasa a III-a, asemenea dispozitive IT sunt utile elevilor, care au din acest an de studiu şi materii la care să le folosească. Programele folosite vor fi luate de pe pagina oficială a Ministerului Educaţiei. Mai mult, pe aceeaşi tabletă pe care, la sfârşitul orelor, elevul o duce acasă, părinţii se vor putea conecta, aflând informaţii privind notele ori absenţele copilului”, a declarat Gheorghe Valentin Rotar, citat de ziarulunirea.ro.