Povestea de viaţă a unui fost cercetător chimist din Alba: a doua şansă,  după 39 de ani de luptă cu „boala cu o mie de feţe“

Michaela Mircioiu nu s-a lăsat doborâtă de boală

Michaela Mircioiu Jurat, o femeie de 61 de ani din oraşul Zlatna, judeţul Alba, a ajuns un exemplu de urmat printre bolnavii de scleroză multiplă din România. Chiar dacă au trecut aproape patru decenii de la declanşarea problemelor medicale, femeia a refuzat să renunţe la luptă.

Femeia din Zlatna a aflat de cumplita boală numită scleroză multiplă pe vremea când tinerele de vârsta ei visau la lucruri dintre cele mai îndrăzneţe. Totul s-a declanşat, povesteşte Michaela, în studenţie. 

Boala, declanşată de o răceală în studenţie

„Eram în anul IV la Facultatea de Chimie din Cluj Napoca. În urma unei viroze foarte  puternice, am constatat că atunci când urcam scările obosesc foarte tare. Iniţial, medicii mi-au spus că sunt intoxicată cu oxizi de azot. Eu am bănuit că e ceva mai grav şi pe urmă am aflat crudul adevăr, că sufeream de scleroză multiplă“, aşa descrie Michaela începutul calvarului care avea să-i schimbe viaţa radical. 

După absolvirea Facultăţii a urmat stagiatura la „Dero“ Ploieşti, iar de aici a ajuns la Institutul de Cercetări Produse Electrotehnice din Bucureşti. Aici a lucrat ca cercetător chimist timp de 9 ani. În tot acest timp, boala a atacat treptat. Iniţial, s-a trezit cu o semipareză la piciorul stâng. În scurt timp,  i-a fost afectat piciorul drept şi mâna dreaptă. Activităţile de zi cu zi au ajuns în timp o adevărată corvoadă, iar urcatul treptelor a devenit pe zi ce trece un lucru tot mai greu. „În ultima zi când am mers la serviciu. La întoarcere, când am coborât din Trabant nu am reuşit să mai merg. Am fost ajutată să ajung acasă, să urc în pat", a spus Michalea Mircioiu. Aşa a ajuns femeia să fie imobilizată la pat şi dependentă de scaunul cu rotile. Asta se întâmpla în urmă cu 22 de ani. 

Transplant de celule stem în China

De atunci,  a probat  toate tratamentele cunoscute sau experimentale care există,  chimice, naturiste sau ezoterice. „Mi-am propus că trebuie să fac ceva, să lupt cu boala. Am făcut yoga, am ţinut regim cu grâu încolţit, am făzut  bioenergie. Spre exemplu, timp de  6 ani şi trei luni am consumat zilnic câte un borcan de grâu încolţit, câte un litru de suc de legume şi miere de albine. Au fost perioade crunte, în care nu am dormit câte 8 zile consecutive“, povesteşte Mihaela Mircioiu Jurat.  În 1998, după moartea soţului, s-a mutat din capitală, în oraşul Zlatna, judeţul Alba, la casa părintească.

„Marea schimbare“ s-a concretizat în 2007, când a avut şansa să facă primul transplant de celule stem în China. „Boala se agrava de la o zi la alta. Nu mai puteam să-mi folosesc mâna, am deficienţe de vorbire. M-am rugat la Dumnezeu să-mi dea un gând bun, o idee, un sprijin. Ajutorul financiar a venit din partea unor prieteni apropiaţi şi a unei bănci. „Mi-am pus toate speranţele în medicii chinezi. În urma celor două transplanturi, din 2007 şi 2008, port 12 celule stem“, spune femeia.

Învaţă să meargă după 22 de ani

Poartă şi acum în minte îndemul medicilor chinezi: „Michaela, tu trebuie să munceşti, să mergi“. Iniţial, mesajul a descumpănit-o, dată fiind situaţia în care se afla, dar ambiţia i-a fost din nou un aliat fidel. Prima baricadă pe care a trebuit să o treacă a fost cea de „reactivare“ a muşchilor atrofiaţi. „Am trecut prin nişte stări, dureri care nu pot fi descrise în cuvinte. După mai multe şedinţe de tratament homeopat la o clinică privată din Timişoara, mi-am recăpătat aproape în totalitate echilibrul. Am ajuns să-mi folosesc uşor mâna dreaptă, ca să scriu, să mănânc“, spune cu încredere Michaela. 

Cea mai mare provocare pe care o are acum în faţă este să înveţe să meargă cu ajutorul cadrului, după mai bine de două decenii. „Sunt conştientă că nu-i va fi uşor, dar sunt dispusă să încerc. Acum, zilnic fac gimnastică medicală, iar timp de o oră stau în picioare, legată de un pat special care îmi permite să stau pe verticală“.  

Femeia se consideră o învingătoare în lupta cu boala, cel puţin în plan mental. „Toţi psihologii cu care am vorbit mi-au spus că nimeni n-ar fi rezistat în locul meu. Nu degeaba i se spune boala cu o mie de feţe. Apoi, studiile medicale arată că după 20 de ani de la declanşarea bolii se moare, la mine se împlinesc apraope 40 de ani“, completează Michaela. 

Boala de care suferă, pusă în paginile unei cărţi

Cum fizic, boala merge înainte, lupta fostului cercetător în chimie are sorţi de izbândă mai ales în plan mental. Şi-a căuat tot felul de scopuri şi motivaţii care au ajutat-o să meargă mai departe. Michaela şi-a găsit refugiul în scris. Şi-a pus semnătura pe un roman, „Lătratul vulpii“, în care a împletir realitatea cu ficţiunea, care aduce în prim plan perioada haiducilor care împărţeau săracilor aurul din ţinutul Zlatnei, înainte de Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan. Şi nu s-a oprit aici. Pe masa de lucru, stau alte 200 de pagini, ale unei cărţi autobiografice, a „vieţii cu bune şi cu rele“, după cum o caracterizează autoarea. Unul dintre volume este intitulat „Şansa unui nou început“, cu trimitere la lupta cu scleroza multiuplă. Şi titlul celui de-al doilea volum este la fel de sugestiv, „A doua şansă“. 

Ce este scleroza multiplă

Scleroza multiplă este o boală care afectează sistemul nervos central. Nu sunt puţini ei care sunt tentaţi să asocieze cuvântul cu o problemă mintală, pentru că se gândesc la un om „sclerozat", însă nu are nicio legătură cu senilitatea. Manifestările bolii variază mult de la un caz la altul, la fel ca şi ritmul de evoluţie. Totul depinde de localizarea leziunilor cerebrale, mai exact de apropierea faţă de diverşi centri din creier.

Poate să mimeze multe alte boli neurologice, motiv pentru care şi-a primit numele de „marele actor al neurologiei". Debutează între 20 şi 40 de ani, adică în perioada cea mai activă a vieţii. În România sunt aproximativ 7.000 de persoane cu scleroză multiplă, iar boala este încadrată de specialişti în rândul celor rare. Tratamentul cu interferon este gratuit printr-un program naţional. Din păcate însă, şi acesta, ca multe altele, este subfinanţat. (Articol realizat  de Nicu Neag)