Povestea tânărului român care a scos-o la pensie timpuriu pe Demi Lovato: „Unii dintre fanii ei au făcut remarci rasiste“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 17 ani din Sebeş are un talent ieşit din comun la desen. Portretele realizate de Vlad Şerbănescu au ajuns atât de cunoscute pe reţelele sociale, încât a ajuns în centrul unei dispute generate de o vedetă din show-biz-ul american.

Vlad Şerbănescu este elev la Colegiul Naţional ”Lucian Blaga” din Sebeş şi a început să deseneze portrete la vârsta de 14 ani, în 2013. Principalul ”motor” de promovare a desenelor pe care le realizează este reţeaua de socializare Instagram. Vlad Şerbănescu, alias ”vladyart”, are peste 80.000 de ”followers” pe Instagram, o cifră impresionantă pentru orice artist din România. 

Vlad desenează portrete originale ale multor vedete îndrăgite de tinerii din toată lumea cum ar fi Justin Bieber, Kim Kardasian, Demi Lovato, Ariana Grande, Leonardo di Caprio, Jared Leto, Taylor Swift, Selena Gomez şi mulţi alţii. La sfârşitul lunii septembrie, Vlad Şerbănescu a ajuns în centrul unui mic scandal cu cântăreaţa şi actriţa Demi Lovato, care a criticat un desen al artistului din Sebeş care o înfăţişează în corpul unei sirene. Desenul realizat de ”vladyart” a ajuns să fie promovat pe mai multe site-uri mondene din SUA, care au reacţionat la comentariul postat de cântăreaţă. 

Desenul este o adevărată operă de artă, însă artista nu a fost mulţumită. „Este superb, dar corpul meu nu arată aşa”, a comentat Demi Lovato la desenul postat de tânărul din Sebeş. Lovato (24 de ani) este una dintre cele mai vocale artiste în lupta pentru combaterea anorexiei şi acceptarea de către femei a formelor lor, motiv pentru care urăşte photoshop-ul şi imaginile nerealiste despre corpul său.

   

image

Desenul realizat de Vladimir Şerbănescu, care a provocat supărarea vedetei Demi Lovato FOTO Instagram/vladyart

Vladimir i-a răspuns artistei, explicându-i cum şi de ce a realizat desenul în acest mod: „Dacă ţi-am făcut talia mai subţire şi sânii mai mari a fost pentru a accentua faptul că am desenat o sirenă, o creatură mitologică, asta nu înseamnă că am spus că ar trebui să arăţi aşa. Aşa îmi imaginez eu sirenele. Am lucrat foarte mult la acest desen şi am fost mândru de el, dar acum nu mai sunt”. Tânărul afirmă că a fost şocat de răspunsul primit de la artista amerciană şi crede că nu o va mai desena niciodată.

image

Selena Gomez reprezentată ca o sirenă FOTO Instagram/vladyart

Imaginea şi discuţia celor doi au ajuns să fie comentată şi la emisiuni mondene din SUA, care au şi dat o denumire sugestivă situaţiei – ”Demigate”. De asemenea, tânărul în vârstă de 17 ani a fost solicitat de ziarişti de peste Ocean să comenteze mica dispută cu Demi Lovato. Întreaga poveste a dus la creşterea fanilor lui Vladimir pe Instagram, de la 60.000 la peste 80.000 în prezent. Ştirea a fost preluată de Buzzfeed, MTV, Cosmopolitan, Daily Mail, Snapchat Stories, Daily Mail Online, seventeen.com şi multe altele.

În mijlocul disputei preluate de presa tabloidă, Demi Lovato a anunţat, pe 5 octombrie, că va pune pauză carierei muzicale anul viitor: „Abia aştept 2017. O să mă retrag pentru o vreme din lumina reflectoarelor. Nu simt că sunt făcută pentru această industrie şi pentru media.“

Tânărul artist a primit un ”like” pe Instagram şi de la o altă vedetă americană în vogă. Kim Kardashian a apreciat

image

un desen realizat de ”vladyart” în care este reprezentată într-un mod original fiica acesteia (foto dreapta). Referindu-se la desenele sale, tânărul grafician spune că nu este genul care să promoveze standarde de frumuseţe. Susţine, deasemenea, că este de acord cu modificarea unor mici defecte în fotografiile de revistă.

”Cu toţii avem defectele noastre mici şi nu este rău dacă cineva le corectează. Desigur, dacă e prea mult, cum ar fi modificarea întregului corp, atunci este rău”, afirmă tânărul de 17 ani. Despre desenul cu Demi Lovato, Vladimir afirmă că a realizat doar câteva mici modificări pentru a ilustra cât mai sugestiv o sirenă. Artistul mai susţine că îi place să includă mitologie în desenele sale, prin imaginarea celebrităţilor sale preferate ca zâne şi sirene.

image

Supermodelul ”Gigi” Hadid FOTO Instagram/vladyart

În toată povestea cu desenul ”sirenei” Demi Lovato, Vladimir afirmă că a fost susţinut puternic de fanii săi, însă nu acelaşi lucru s-a întâmplat în ceea ce priveşte fanii artistei.

”Nu au fost atât de prietenoşi pe cât m-am aşteptat. Unii dintre ei au făcut remarci rasiste şi au spus lucruri ridicole, cum că ar vrea să se răzbune sau că Dumnezeu mă va pedepsi pentru asta”, susţine tânărul din Sebeş. Talentul cu totul deosebit al graficianului promite o carieră interesantă în acest domeniu. Deocamdată, Vlad Şerbănescu se pregăteşte pentru absolvirea liceului. (Sursa fotografiilor: Instagram - vladyart)

image

Vedeta americană Kylie Jenner FOTO Instagram/vladyart

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite