Peştera din Apuseni cu cea mai mare cascadă verticală din România. Comoara descoperită de speologi la Valea Rea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peştera din Valea Rea este una din cele mai dificile din România. Un sistem complex de galerii orizontale, puţuri şi hornuri verticale, săli gigantice, şi un curs de apă subteran.

Peeştera din Valea Rea este una din cele mai complexe peşteri ale lumii, se situează şi printre primele 10 cavităţi ai lumii din punct de vedere mineralogic. 

Peştera are lungimea de 21 de kilometri şi încă de la intrare impresionează prin masivitate, prin sistemul de avene cu adâncimea de 120 de metri, care conduce spre sala ce poate fi privită că pe un muzeu mineralogic. Peştera se află în zona Valea Rea - Cornu Munţilor la 1350 m altitudine în apropierea golului alpin în partea nord-vestică a platoului carstic Padiş.

Peştera a fost descoperită în 1986 când o echipa de la clubul de Spologie ”Z Oradea” a găsit o gură de aven, situată la 1350 m altitudine în apropierea golului alpin. Avenul a fost explorat abia în 1987 până la o strâmtoare situată la -29 metri. Explorările au avansat greu datorită dificultăţilor de pe parcurs. Cota -118 a fost atinsă abia în 1990. Ulterior s-a ajuns până la cotra -320 metri. Au fost identificate cavităţi subterane mari care au fost denumite Sala cu Nisip şi Sala Giganţilor. 

Imagine indisponibilă

Foto: Zsólyomi Zsolt

Peştera din Valea Rea este una din cele mai dificile din România. Un sistem complex de galerii orizontale,

Imagine indisponibilă

puţuri şi hornuri verticale, săli gigantice, curs de apă subteran care străbate canioane.

Aici se află cea mai înaltă cascadă din România, Cascada Ventilatorului de 82 metri, dintr-o bucată. Formaţiuni de depunere şi prelingere foarte numeroase si deosebit de frumoase sunt net depăşite de cele de cristalizare. 

Un adevărat muzeu al mineralogiei se înşiră de-a lungul galeriilor. Geologii au identificat 37 de minereuri, din care 6 necunoscute până atunci, 23 în compoziţia unor speleoteme.

Peştera oferă cea mai mare bogăţie şi varietate a cristalizărilor de gips existentă în România. Nu poate fi vizitată decât cu echipament special. (Foto dreapta: Cascada Ventilatorului din Peştera Valea Rea. Foto: Zsólyomi Zsolt)

Citiţi şi:

 

FOTO Cum va arăta Platoul Romanilor din Alba Iulia la 100 de ani de la Marea Unire. Investiţii de 5 milioane de euro în Parcul Unirii

 

Exploziile devastatoare care au îndoliat România comunistă. Cum au murit 14 oameni şi alte zeci au fost răniţi într-o tragedie din 1985 care putea fi evitată

 

FOTO Comuna unde copiii vor începe şcoala în căminul cultural sau la bibliotecă. „Care părinte normal la cap îşi va lasă copilul în cocinele astea?“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite