Peste 10.000 de participanţi în patru zile la Alba Iulia Music & Film Festival

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmele, concertele şi evenimentele speciale din programul celei de-a treia ediţii a Alba Iulia Music & Film Festival au fost apreciate de peste 10.000 de persoane, care au participat între 4 şi 7 septembrie la evenimentele din cetatea Alba Carolina.

Cifrele arată o creştere de peste 17% faţă de ediţia precedentă, dar dincolo de numere, ediţia 2014 a fost una în care energia transmisă de public a fost remarcată de artiştii care şi-au prelungit de multe ori concertele sau au rămas la sesiuni de fotografii şi autografe alături de fani, la finalul evenimentelor. Încă din prima seară, peste 1.400 de persoane au asistat la deschiderea oficială a festivalului, care a inclus recitalul maestrului Grigore Leşe şi proiecţia filmului „Selfie”, alături de actorii Vlad Logigan şi Flavia Hojda, care au rămas în Piaţa Vestică mult după încheierea proiecţiei, semnând afişe şi, bineînţeles, făcând „selfie”-uri.

Vineri, ziua concertelor susţinute de Fanfara Transilvania şi de invitaţii din Serbia, trupa VRELO, dar şi a filmului „America, venim”, peste 2.600 de persoane au venit în spaţiile festivalului. Recordul absolut s-a stabilit însă sâmbătă seara, când pe scena principală a urcat Direcţia 5, în timp ce Curtea de Vară a Palatului Principilor a fost arhiplină la prima piesă de teatru din istoria festivalului: „Atenţie, cad îngeri!”, one-woman-show susţinut de actriţa Elena Ivanca. A urmat un concert plin de energie susţinut de Domino iar bilanţul zilei a arătat că mai bine de 3.800 de persoane au participat la evenimente.

Duminică seara, filmul „Marea Frumuseţe” proiectat în Piaţa Vestică, proiecţiile de la Palatul Principilor şi concertul ROA au convins din nou 2.200 de oameni că festivalul este un bun prilej de a ieşi din casă şi a se bucura de atmosfera de sărbătoare din cetate.

image

„Alba Iulia, mulţumim pentru găzduire! Publicul de aici a fost o descoperire plăcută încă de la prima ediţie iar de atunci şi-a confirmat reputaţia. Am întâlnit oameni primitori şi deschişi spre cultură în toate formele ei: teatru, film sau muzică. Artiştii prezenţi ne-au transmis şi ei acelaşi lucru: că prezenţa la Alba Iulia a fost un moment pe care nu îl vor uita foarte uşor. Acum, ne mai rămâne un singur lucru de făcut: să ne pregătim pentru a reveni în 2015 cu un program cât mai bogat”, a spus directorul festivalului, Cristian Hordilă.

Alături de Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană, co-organizator al acestui eveniment a fost, încă de la prima ediţie, Primăria Municipiului Alba Iulia. „Am fost convinşi că un astfel de festival va fi apreciat de public şi, de asemenea, va atrage turişti în cetatea noastră. Am descoperit anul acesta un eveniment ajuns la maturitate şi aşteptările ni s-au confirmat: am întâlnit oameni care au venit şi din alte judeţe pentru a-şi vedea trupele sau actorii preferaţi, în cadrul unui week-end petrecut în cea mai frumoasă cetate din România. Evenimentele de acest gen sunt o şansă ca oraşul să devină o destinaţie turistică tot mai cunoscută, în care atracţiile permanente şi evenimentele să meargă mână în mână”, a declarat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.

Alba Iulia Music & Film Festival se va întoarce în 2015, tot în luna septembrie; perioada exactă şi noutăţile din program vor fi anunţate pe pagina de Facebook a festivalului şi pe site-ul www.albafilmfest.ro. 

FOTO 102 ani de la zborul pionierului aviaţiei române peste Cetatea Alba Carolina

Aurul de la Pianu de Sus, cel mai bogat zăcământ aluvionar din România. A fost exploatat sute de ani cu şaitrocul

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite