FOTO Ghid antipropagandă şi anti-fake news, lansat de asociaţia Forum Apulum în cadrul festivalului CivicON Alba Iulia
0Asociaţia Forum Apulum Alba Iulia a lansat un ghid pentru combaterea ştirilor false (anti-fake news) destinat, în special, tinerilor liceeni şi studenţilor. Iniţiativa este printre primele din România finalizată cu un ghid tipărit în câteva sute de exemplare ce urmează a fi distribuit în unităţi de învăţământ.
Lansarea şi prezentarea ghidului a avut loc în weekend la Museikon, unde s-a desfăşurat timp de trei zile festivalul de atitudine civică, ”CivicON”. Necesitatea unui astfel de ghid este rezultatul avalanşei de ştiri false propagate atât în mediul online, cât şi în mass-media. Realizat într-un mod simplu şi pe înţelesul tuturor, ghidul anti-fake news şi anti-propagandă cuprinde o hartă a validării informaţiei şi prezintă ”armele” cu care se poate ”lupta” împotriva ştirilor false.
Potrivit autorilor ghidului, problema manipulării prin ştiri false e atât de gravă, încât a ajuns la instituţii importante, de la NATO la Comisia Europeană, precum şi în priorităţile unor companii majore, precum Google şi Facebook. Nu mai surprind pe nimeni discuţiile despre polarizarea societăţii şi despre manipulare. Diverse grupuri se acuză reciproc că ar fi manipulaţi de interese obscure, informaţiile ce apar - în presa clasică sau pe social media - variază de la acuze voalate la adevărate campanii de demonizare.
”Cum se poate naviga prin toate informaţiile din spaţiul public devine deci o problemă esenţială (şi globală, de altfel). Cum se poate micşora riscul de a crede informaţii false? Cum se poate limita impactul propagandei? La toate astea încercăm să răspundem, într-o formă grafică şi cât mai clară, într-un «Scurt ghid anti-propagandă». Ghidul va fi disponibil în cel mai scurt timp online, pe forumapulum.ro, iar varianta tipărită va fi distribuită gratuit elevilor şi studenţilor din Alba Iulia şi împrejurimi”, a spus Ciprian Cucu, vicepreşedinte al asociaţiei.
Festivalul CivicON, desfăşurat în perioada 8 - 10 decembrie la Alba Iulia, la iniţiativa Asociaţiei Forum Apulum, a adus în faţa sutelor de participanţi oameni relevanţi sau inovatori din câteva domenii distincte: jurnalism, activism civic, promovarea ştiinţei şi artă. Vineri a încântat publicul artistul Dan Perjovschi, care a prezentat într-un mod original viziunea s-a asupra lumii şi a realităţilor din jurul nostru. Sâmbătă au avut loc ateliere de lucru cu tineri liceeni din Alba Iulia susţinute de Alina Calistru de la Funky Citizens şi Bianca Oanea de la Realitatea TV.
În aceeaşi zi, jurnalistul Ovidiu Vanghele de la factual.ro a vorbit despre ”fact-check, fake news şi manipulare” prin presă, iar Attila Biro de la Rise Project şi Cristina Foarfă de la vice.com au povestit şi au răspuns la întrebări legate de cariera lor şi de modul de abordare a subiectelor pe care le realizează. Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu prezentarea lui Alex Doppelgänger despre conspiraţionisme şi navigarea în siguranţă pe internet. Duminică, liceenii au participat la un atelier denumit ”ArguMap” şi au învăţat cum să construiască harta unui argument, tema aleasă fiind dacă vaccinarea ar trebui să fie obligatorie.