Doi tineri din Alba, reţinuţi pentru furtul a două maşini, trei biciclete şi conducere fără permis, eliberaţi de un judecător şi se pot apuca din nou de furat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Alba Iulia au reţinut doi tineri bănuiţi de săvârşirea mai multor furturi de pe raza municipiului Alba Iulia. Aceştia au sustras două autoturisme, 3 biciclete şi o trotinetă. Ulterior au fost eliberaţi de un judecător cu măsura controlului judiciar.

Unul dintre autoturismele furate, bicicletele şi trotineta au fost recuperate de poliţişti, iar din cercetări a rezultat că tinerii au dezmembrat cel de-al doilea autoturism, pentru a-l vinde la fier vechi.

La data de 29 noiembrie 2018, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de doi tineri, de 15 şi 21 de ani, din Alba Iulia, bănuiţi de săvârşirea mai multor furturi.

În sarcina acestora s-a reţinut faptul că în noaptea de 26/27 octombrie 2018, ar fi sustras un autoturism defect, lăsat neasigurat de către proprietarul său, pe marginea unei străzi din cartierul Recea al municipiului Alba Iulia. Cei doi tineri au dus autoturismul la domiciliul celui de 21 de ani unde l-ar fi dezmembrat, cu scopul de a-l vinde la fier vechi.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit şi faptul că în noaptea de 23/24 noiembrie 2018, cei doi tineri, împreună cu un alt minor, în vârstă de 15 ani, din Alba Iulia, ar fi sustras un autoturism lăsat, cu cheile în contact, în faţa unei locuinţe din acelaşi cartier pe care, tânărul de 21 de ani l-a condus, fără a poseda permis de conducere, până în cartierul Pâclişa, unde l-au abandonat pe un câmp.

Totodată, poliţiştii au stabilit că cei doi tineri sunt bănuiţi şi de furtul, în noaptea de 25/26 noiembrie 2018, a unor bunuri (aparat foto, etc), din portbagajul unui autoturism lăsat neasigurat pe strada Izvorului din Alba Iulia dar şi de furtul, în noaptea de 25/26 noiembrie 2018, a trei biciclete şi a unei trotinete, din două imobile aflate în cartierul Recea. Ulterior, reţinuţii au fost prezentaţi în faţa magistraţilor din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, care au dispus faţă de aceştia măsura preventivă a controlului judiciar. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii lor activităţi infracţionale.

Minuta deciziei de la Judecătoria Alba Iulia:

”Respinge ca neîntemeiată cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia privind luarea măsurii arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, faţă de inculpatul Bumbea Raul Mircea cercetat sub aspectul săvârşirii, în concurs, a infracţiunilor de furt calificat şi de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Ia faţă de inculpatul Bumbea Raul Mircea măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând cu data de 30.11.2018 până la data de 28.01.2019 inclusiv. (...) Respinge ca neîntemeiată cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia privind luarea măsurii arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, faţă de inculpatul Godeanu Darius Gabriel cercetat sub aspectul săvârşirii, în concurs, a infracţiunilor de furt calificat şi de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Ia faţă de inculpatul Godeanu Darius Gabriel  măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând cu data de 30.11.2018 până la data de 28.01.2019 inclusiv (...)”.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite