Dezbatere publică contestată la Sebeş: Kronospan solicită prelungirea autorizaţiei integrate de mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Compania Kronospan este acuzată de poluarea mediului în Sebeş
Compania Kronospan este acuzată de poluarea mediului în Sebeş

Poluarea industrială din Sebeş revine în actualitate după ce compania Kronospan solicită APM Alba emiterea unei noi autorizaţii integrate de mediu care ar urma să aibă o valabilitate de 10 ani. Procedura este contestată de opozanţii tradiţionali ai producătorului de PAL şi PFL care solicită suspendarea acesteia.

Miercuri, 19 octombrie, la Sebeş se desfăşoară o dezbatere publică în contextul solicitării de emitere a autorizaţiei integrate de mediu pentru Kronospan SA. Procedura este contestată din nou de o parte a populaţiei oraşului care se opune activităţii companiei. Asociaţia “Prima Natura” cere suspendarea acesteia, pe motiv că “încă sunt nerezolvate problemele privind monitorizarea actuală a poluanţilor emişi dar şi cele privind impactul asupra sănătăţii populaţiei”. Dezbaterea publică va avea loc începând cu ora 16.00, la Colegiul Naţional “Lucian Blaga” (str. Călugăreni nr.49, Sebeş).

“Solicităm suspendarea procedurii de emitere a Autorizaţiei Integrate de Mediu pentru Kronospan SA Sebeş, deoarece încă sunt nerezolvate problemele privind monitorizarea actuală a poluanţilor emişi dar şi cele privind impactul asupra sănătăţii populaţiei. Poluarea resimţită zi de zi este uneori atât de intensă încât locuitorii din zonă reclamă iritaţii ale căilor respiratorii sau cronicizarea unor afecţiuni mai vechi din cauza aerului irespirabil. Aceste aspecte au fost recunoscute şi de medicii de familie care au confirmat că frecvenţa bolilor respiratorii la copii s-au înmulţit, inclusiv incidenţa de astm bronşic şi este cunoscut faptul că poluarea este una din cauzele instalării astmului. Mai mult, în Studiul de Impact Asupra Sănătăţii Populaţiei, potrivit datelor prezentate, există în perioada studiată valori semnificativ crescute ale frecvenţei cazurilor de leucemie în Sebeş comparativ cu alte oraşe şi un trend crescător al frecvenţei malformaţiilor sistemului nervos şi sistemului cardiovascular. Expunerea la formaldehidă e corelată cu leucemiile în literatura de specialitate şi clasificată de un Regulament al Comisiei Europene drept substanţă mutagenă”, este mesajul campaniei iniţiate de Asociaţia “Prima natura”.

Locuitorii din Sebeş care sunt de acord cu acastă solicitare au fost invitaţi să semneze online o petiţie, iar până luni erau înregistrate aproape 1.000 de semnături. Solicitarea de emitere a autorizaţiei a fost publicată de APM Alba în 22 aprilie 2016 şi vizează amplasamentul platformei industriale Kronospan din Sebeş.

Kronospan a obţinut actualizarea autorizaţiei integrate de mediu pentru mărirea capacităţii fabricii de formaldehidă de la 30.000 de tone pe an la 40.000 de tone pe an. Decizia vine ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată la Curtea de Apel Bucureşti. Potrivit Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba, autorizaţia a fost actualizată la data de 8 ianuarie 2016, ca urmarea sentinţei din iulie 2015 dată de Curtea de Apel în procesul privind suspendarea revizuirii autorizaţiei integrate de mediu, cauză pierdută de Ministerul Mediului, în primă instanţă.

Citiţi şi:

Legenda „Julietei de Transilvania“, mireasa obligată să se mărite cu un bărbat pe care nu îl iubea

Tăbliţa secretă de la Tărtăria. Ce conţine obiectul arheologic descoperit în 2014 şi de ce semnele erau ascunse privitorilor

Teoria conspiraţiei: care este adevărata semnificaţie a culorilor de pe ambalajul de pastă de dinţi

Povestea medaliei de aur cu chipul lui Constantin Brâncoveanu bătută la Alba Iulia, folosită drept cap de acuzare la decapitarea domnitorului

Odiseea episcopului Áron Márton: salvatorul a mii de evrei, persecutat de Securitatea comunistă

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite