Clase desfiinţate ilegal, doar din motive economice, la o şcoală din Alba Iulia. Victorie în justiţie pentru părinţii copiilor obligaţi să înveţe în altă parte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţii copiilor au protestat la începutul anului şcolar 2018 - 2019
Părinţii copiilor au protestat la începutul anului şcolar 2018 - 2019

Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit definitiv că decizia consiliului de administraţie a Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia, promovată la recomandarea Inspectoratului Şcolar Alba, privind desfiinţarea claselor gimnaziale de la Şcoala din Miceşti, a fost ilegală.

Procesul deschis de Comitetul de Părinţi din cadrul Şcolii Gimnaziale Miceşti, localitate componentă a municipiului Alba Iulia, împotriva celor două instituţii a fost finalizat miercuri, 6 martie 2019. Instanţa a respins recursul reprezentanţilor Liceului cu Program Sportiv, rămânînd, astfel, valabilă decizia Tribunalului Alba, care a dat dreptate părinţilor din Miceşti.

”Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia împotriva sentinţei administrative pronunţată de Tribunalul Alba. Admite pe fond cererea de intervenţie accesorie în interesul intimatul reclamant Comitetul de Părinţi al Şcolii Gimnaziale Miceşti formulată de intervenienţii Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia şi Municipiul Alba Iulia. Obligă recurentul la plata sumei de 1.000 lei în favoarea intimatului reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă”, se precizează în minuta hotărârii Curţii de Apel.

Ciclul gimnazial de la şcoala din localitatea Miceşti a fost transferat, la începutul anului şcolar 2018 - 2019, la Liceul cu Program Sportiv. Comitetul de Părinţi al şcolii gimnaziale nu a fost de acord cu hotărârea din 17 ianuarie 2018 şi a contestat-o în instanţă. ”Suntem în situaţia în care copiii noştri, deşi s-au înscris la Şcoala Gimnazială din Miceşti, să nu mai poată continua, evoluţia lor fiind stopată, întrucât şcoala nu este cuprinsă în reţeaua şcolară aprobată pentru anul 2018-2019, cu repercursiuni şi asupra generaţiilor viitoare. Asistăm la o gravă formă de nedreptate, ale cărei victime sunt copiii noştri, care deja au aflat şi sunt foarte afectaţi pentru că nu vor să plece de la şcoala unde învaţă în prezent. Sunt traumatizaţi pentru că sunt obligaţi să facă naveta la Alba Iulia. De asemenea, la această şcoală învaţă şi elevi ce provin din familii cu venituri limitate, care nu-şi permit trimiterea copiilor la o distanţă mare faţă de casă, implicând costuri suplimentare, fiind în imposibilitatea de a asigura resursele financiare”, a spus Gheorghe Crişan, reprezentantul Comitetului de Părinţi. 

copii scoala alba

Aceştia au mai precizat că atâta timp cât baza materială pusă la dispoziţie de şcoală este corespunzătoare, cadrele didactice sunt foarte bine pregătite, există performanţe şcolare, nu există nici un motiv care să justifice încetarea funcţionării claselor V-VIII. În final, copiii nu au avut altă soluţie decât să meargă la Liceul cu Program Sportiv, dar, ca urmare a deciziei din justiţie, clasele gimanziale ar trebui reînfiinţate la şcoala din Miceşti. 

Instanţa de fond a considerat că hotărârea Consiliului de Administraţiei de la Liceul cu Program Sportiv este nelegală pe motiv că nu a avut în vedere decât un singur criteriu, cel economic, din toate cele şase prevăzute în Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 5472/2017 privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat. Celelate criterii care trebuiau analizate sunt criteriul legislativ, criteriul demografic, criteriul geografic, criteriul socio-economic şi criteriul relevanţei.

copii scoala alba

”Din lecturarea OMEN 5472/2017 reiese, fără dubiu, că criteriile generale menţionate la art. 1 trebuie analizate coroborat şi conform explicaţiilor date de legiuitor, pentru o înţelegere corectă a fiecărui criteriu în parte. Dimpotrivă, în cazul de faţă, pârâtul Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia a avut în vedere doar «încadrarea în bugetul alocat». De altfel, prin Adresa nr. 43/17.01.2018 emisă de Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia către Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba se arată doar sumele ce vor fi economisite. Ca atare, aparent unicul criteriu avut în vedere de pârât este cel economic. Educaţia este cea mai bună investiţie pe termen lung, iar raportarea exclusiv la o iluzorie economie momentană de bani este profund eronată”, se afirmă în motivarea deciziei Tribunalului Alba. 

Citiţi şi:

 

Cum a ratat Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia un proiect de 1,5 milioane de euro finanţat din fonduri europene

 

Lucrările care n-au nevoie de autorizaţie de construire. Ce structuri pot fi ridicate direct pe sol fără a cere acordul primăriei

 

VIDEO Discuţii necenzurate între aleşii din Abrud. Consilier local nemulţumit de creşterea cotizaţiei la partid: ”Bag p…a în ea, că ne-o mărit a dracului”

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite