Calvarul episcopului martir Anton Durcovici. Maltratat de securitate, a fost ucis prin înfometare în închisoarea de la Sighet

Publicat: 30.03.2019 07:10

Ultima actualizare: 03.08.2022 16:04

Cazul episcopului Anton Durcovici rămâne unul dintre cele mai dramatice din istoria Bisericii Catolice din România. Arestat de Securitate, acesta avea să îşi găsească sfârşitul în 1951 în închisoarea de la Sighet.

Conform Concordatului din 1927, încheiat între Sfântul Scaun şi Statul Român, papa Pius al XII-lea l-a numit în data de 30 octombrie 1947 pe preotul Anton Durcovici în funcţia de episcop romano-catolic de Iaşi. A fost consacrat la 5 aprilie 1948 în Catedrala "Sf. Iosif" din Bucureşti şi înscăunat în Catedrala din Iaşi la 14 aprilie acelaşi an.

Perioada în care s-a aflat la conducerea Diecezei de Iaşi a fost una de confruntare deschisă cu regimul comunist. Episcopul Durcovici a iniţiat unele acţiuni menite să asigure continuitatea Bisericii, acţiuni bazate pe îndemnul adresat credincioşilor de a păstra credinţa catolică şi legăturile de fidelitate cu Sfântul Scaun.

Securitatea i-a întocmit dosare de urmărire informativă şi un dosar de urmărire penală, urmărindu-l pas cu pas. În notele informative redactate sunt prezentate numeroase acuzaţii aduse episcopului Anton Durcovici, cu scopul de a-l incrimina şi trimite în faţa unui tribunal militar. Episcopul era calificat drept un duşman al regimului comunist şi coordonator al rezistenţei anticomuniste din partea Bisericii Catolice din România. La data de 11 ianuarie 1949, ofiţerii Securităţii din Iaşi au propus arestarea episcopului A. Durcovici pe motiv că devenise “o piedică în drumul spre socialism”.

În după-amiaza zilei de 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre localitatea Popeşti-Leordeni pentru a administra taina miruirii la 200 copii, a fost lovit şi băgat forţat într-o maşină a Securităţii, împreună cu preotul prof. Rafael Friedrich, rectorul Seminarului Arhidiecezan din Bucureşti. A fost depus în arestul central al Securităţii din Bucureşti, unde a fost anchetat timp de aproape un an, fiind bătut şi maltratat. În iunie 1950, este transferat la Penitenciarul Jilava. În această perioadă, este condamnat în lipsă la „închisoare administrativă“ de către o comisie militară alcătuită din generalii Alexandru Nicolschi şi Vladimir Mazuru.

În închisorile comuniste, scria recent istoricul catolic american Robert Royal, episcopul "a fost maltratat (...) într-o asemenea măsură, încât în momentul în care a fost azvârlit dezbrăcat într-o celulă devenise de nerecunoscut". Aflat în captivitate, el şi-a susţinut cu mult curaj nevinovăţia, declarând: "De la început şi până în ziua arestării mele, am căutat să îndeplinesc îndatoririle mele religioase de episcop catolic şi am înlăturat din faptele şi cuvintele mele orice politică, având drept scop de a călăuzi clerul şi credincioşii catolici pe drumul mântuirii sufletelor, îndemnându-i în credinţa lor religioasă".

Episcopul Anton Durcovici a ajuns pe data de 17 septembrie 1951 la Închisoarea Sighet. După cum notează un martor: „Spre miezul nopţii, un trup scheletic, dezbrăcat, plin de răni şi sânge, a fost aruncat într-o celulă unde se mai aflau 15 suflete chinuite. În faţa acestei scene, pr. Friedrich s-a repezit cu o pătură şi l-a acoperit. Din cauza durerilor şi a gerului, episcopul Durcovici n-a putut dormi şi în acea noapte a mai găsit tăria să încurajeze pe sărmanii deţinuţi, zicându-le: «Duceţi crucea Mântuitorului care S-a răstignit pentru păcatele noastre, căci va veni ziua învierii şi pentru mult încercatul popor român». A fost apoi luat şi dus într-o celulă singur unde a murit la 10 decembrie 1951“.

A doua zi a fost luat şi aruncat dezbrăcat şi singur într-o celulă strâmtă (celula 13), fără lumină, fără căldură, fără aerisire. Pe data de 9 decembrie, preoţii Rafael Friedrich şi Ioan Ploscaru, care aveau celulele vecine, au interceptat ultimele cuvinte rostite în latineşte de episcop: "Antonius episcopus! Orate pro me ut non dificiare: morior fame et siti; da mihi absolutionem; Antonius moribundus!" (Anton episcopul, rugaţi-vă pentru mine să nu cedez; mor de foame şi de sete; dă-mi dezlegarea; Anton în agonie!).

Episcopul Durcovici a murit în noaptea de 10/11 decembrie 1951 în închisoarea comunistă de la Sighet, după ce torţionarii săi, la ordinul liderilor regimului comunist, i-au refuzat hrana şi apa de băut. În actele Securităţii apare următoarea constatare cu ocazia morţii episcopului martir: “Durcovici Anton a decedat în luna decembrie 1951 la Dunărea. Dosarul Dur(covici) trebuie predat la A.S. (Arhiva Securităţii), B.3 (Biroul 3). Semnalat la Cabinet că a decedat! Trupul episcopului martir a fost preluat de directorul închisorii, Vasile Ciolpan, şi îngropat în Cimitirul Săracilor din Sighet.

Citește și: Documente desecretizate de CIA despre prezenţa armatei sovietice în România. Cazul ofiţerilor români arestaţi în 1949 pentru acuzaţii de „titoism“

Moartea episcopului a fost mult timp ţinută secretă de către autorităţi. Efectul avea să fie însă contrariu, iar episcopul nu a fost niciodată dat uitării. În plină teroare comunistă, la 12 ianuarie 1954, respectiv 7 iulie 1955, preoţii Traian Jovanelli şi Petru Pleşca cereau eliberarea din închisoare a episcopului Durcovici, neştiind că el murise. În ultimii ani ai regimului comunist, dosarul de canonizare a episcopului Durcovici era deja în curs, fiind date publicităţii şi primele informaţii privitoare la viaţa şi martiriul său.

După anul 1990 episcopul Petru Gherghel a demarat cercetările istorice privind viaţa şi activitatea episcopului martir. La data de 25 martie 1997 a fost deschis procesul de canonizare în faza diecezană, iar în septembrie 1999 dosarul complet a fost înaintat Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor din Roma. În data de 31 octombrie 2013 papa Francisc a autorizat Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor să promulge decretul de recunoaştere a martiriului slujitorului lui Dumnezeu Anton Durcovici, ucis în ură faţă de credinţă în închisoarea de la Sighet. Slujba de beatificare a avut loc în 17 mai 2014 la Iaşi. (Sursa fotografiilor: durcovici.ro)