Şapte milioane de euro din lichidarea Ardeleana SA, firma miliardarului Dorel Tamaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul societăţii Ardeleana SA este în continuare la vânzare
Sediul societăţii Ardeleana SA este în continuare la vânzare

Lichidatorul Ardeleana SA Alba Iulia a reuşit să obţină până în prezent aproximativ 7 milioane de euro prin procedura de faliment a societăţii miliardarului Dorel Tamaş. Cel mai vandabil bun al firmei a fost hotelul Continental din Cluj-Napoca, pentru care s-a obţinut suma de 5 milioane de euro.

Datoriile totale ale firmei Ardeleana SA se cifrează la aproape 14 milioane de euro. Hotelul din Cluj-Napoca a fost vândut societăţii Napochim SRL, ce aparţine omului de afaceri Ioan Bene. 

“Societatea profesională Expert Insolvenţă SPRL în calitate de lichidator judiciar al SC Ardeleana SA Alba Iulia – în faliment aduce la cunoştinţă publică faptul că în urma procedurii de vânzare directă, desfăşurată în conformitate cu prevederile art.118 din Legea nr. 85/2006 şi hotărârea adunării creditorilor SC Ardeleana SA din 12.07.2013, nu au fost depuse supraoferte, drept pentru care societatea Napocamin SRL Cluj-Napoca a fost declarată adjudecatar al imobilului cunoscut sub denumirea „Hotel Continental” situat în Cluj-Napoca, str. Napoca, nr.1 jud. Cluj, la preţul de 5.000.000 euro. Termenul limită până la care puteau fi depuse supraoferte a fost data de 23.08.2013”, afirmă într-un comunicat de presă al lichidatorului judiciar. Noul proprietar a declarat că vrea să transforme clădirea într-un hotel de 5 stele.

În afară de imobilul din Cluj, lichidatorul a mai vândut spaţiul comercial ”Materna” din Alba Iulia cu suma de

Dorel Tamaş, un afacerist controversat

1,82 milioane de euro. În suprafaţă de aproape 1.000 de metri pătraţi, spaţiul a fost achiziţionat de către societatea Lin şi Ema SRL Alba Iulia. De asemenea, un alt bun din patrimoniul Ardeleana SA este fabrica de case Sântimbru care a fost vândut cu 300.000 de euro unei societăţi din Cluj. Au mai rămas în preocedură de vânzare sediul administrativ fosta fabrică de producţie încălţăminte şi o hală de producţie, toate situate la aceeaşi adresă în Alba Iulia. Cea mai mare firmă a miliardarului Dorel Tamaş (foto dreapta), urmărit internaţional pentru infracţiuni de delapidare, înşelăciune şi spălare de bani, este în faliment din februarie 2012..

Încălţămintea Ardeleana, recunoscută la nivel naţional

Fosta fabrică de încălţăminte, care în urmă cu 20 de ani se „bătea“ cu Clujana pe piaţa de profil din România, este în insolvenţă din 2009. Datoriile Ardeleana SA faţă de creditori sunt în valoare de 57,6 milioane de lei (aproximativ 13,4 milioane de euro). Creditorii cu sume importante de recuperat de la Ardeleana sunt: Banca Italo-Romena, Banca Comercială Română, Direcţia Generală de Finanţe Publice Alba, Primăria Alba Iulia.

Dorel Tamaş deţine peste 97 la sută din acţiunile Ardeleana SA prin intermediul unei alte societăţi, Cristian Prodimpex SRL Alba Iulia. Şi aceasta din urmă este în procedură de faliment cu datorii de 5,2 milioane de lei (1,2 milioane de euro). Administratorul special al firmei Ardeleana este Claudiu Ghineţ, fost administrator al unei alte societăţi a controversatului om de afaceri, SC Decar SRL, firmă „absorbită“ în urma unei fuziuni din 2008, de către „Lider Prodcarn“ SRL. 

Miliardarul din Alba Iulia este urmărit internaţional cu mandat de arest în lipsă din luna mai 2011. Este judecat la Curtea de Apel Târgu Mureş pentru infracţiuni de delapidare şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Procurorii DNA îl acuză că a încercat să vândă ilegal în 2008 hotelul Continental din Cluj-Napoca, producând un prejudiciu de 2 milioane de euro, deşi ar fi ştiut că este revendicat. Tamaş ar fi fost ajutat în această afacere, potrivit procurorilor, de avocatul Doina Scutea, fost decan al Baroului Alba.

În acelaşi dosar mai este acuzat de prejudicierea BCR cu o sumă de câteva milioane de euro. În 2010 a fost inclus în Topul Forbes 500 miliardari cu o avere de 10 milioane de euro. Se bănuieşte că se află în Dubai, unde deţine de mai mulţi ani o proprietate imobiliară.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite