Închisoare cu suspendare şi 90.000 de lei confiscaţi într-un dosar de proxenetism de la un club de striptease din Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat implicat într-un caz de proxenetism la Alba Iulia a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare. Dosarul a fost trimis în judecată în 2008 şi a avut ca obiect destructurarea unei reţele de prostituţie care activa la un club din cadrul hotelului Tara din Alba Iulia. Decizia definitivă a fost pronunţată în 18 martie 2015, la Curtea de Apel.

George Strugari a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pe o perioadă de 7 ani. Ali doi inculpaţi, Georgeta Floarea Strugari şi Nicolaie Jurcă, au primit, la rândul lor, în 2013, tot pedepse cu suspendare într-un dosar care s-a judecat separat. Instanţa a mai decis, definitiv, să confişte de la inculpaţi suma totală de 90.000 de lei. 

Reţeaua de prostituţie a fost destructurată de poliţiştii de la Crimă Organizată şi procurorii DIICOT Alba Iulia în iulie 2008. A fost descoperită în urma unor percheziţii domiciliare şi a unui flagrant în localul de streaptease, care funcţiona la hotelul Tara din Alba Iulia. Georgeta Floarea Strugari, administratorul unei societăţi din Bistriţa-Năsăud cu punct de lucru la Alba Iulia, Nicolaie Jurcă, bodyguard în local, şi George Strugari asociat în cadrul firmei au desfăşurat activităţi de recrutare, transport şi exploatare prin muncă şi sexuala a mai multor tinere, dintre care unele minore.

În timpul flagrantului, în local au fost identificate trei tinere majore şi trei fete minore care erau obligate să practice prostituţia în scopul obţinerii de avantaje materiale de către cei trei membri ai reţelei. În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au identificat alte victime.

Tinerele erau găzduite la locuinţa din Alba Iulia a familiei Strungari şi erau ţinute sub strictă observaţie, neavând voie să meargă la locul de muncă decât însoţite de bodyguard. Victimele desfăşurau activitatea de striptease fără contract de muncă şi erau obligate să practice prostituţia. În timpul percheziţiilor domiciliare a fost ridicată suma de 12.000 de lei. 

Percheziţii la traficanţi de ţigări din şase judeţe. 20 de suspecţi audiaţi la DIICOT Alba Iulia

Afaceristul Franţi Itul din Alba, achitat într-un nou dosar de înşelăciune. Infracţiunea a fost dezincriminată

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite