Mama lui Tutankhamon, căutată lângă faraon: oamenii de ştiinţă speră la descoperirea secolului - mormântul Reginei Nefertiti INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mormântul lui Tutankhamon a fost descoperit în 1922 de Howard Carter FOTO Griffith Institute
Mormântul lui Tutankhamon a fost descoperit în 1922 de Howard Carter FOTO Griffith Institute

O echipă italiană va scana cu un radar de ultimă generaţie situl funerar al faraonului-copil, căutând camerele secrete şi sperând la descoperirea secolului: mormântul pierdut al Reginei Nefertiti.

Vânătoarea secretelor din mormântul lui Tutankhamon se reia la sfârşitul acestei luni, când o echipă de cercetători italieni va demara cea mai aprofundată investigaţie efectuată vreodată în situl funerar al faraonului. Este pentru a treia oară în ultimii doi ani când cripta este studiată de oameni de ştiinţă, care speră să găsească mormântul secret al Reginei Nefertiti, mama vitregă a faraonului.

Mulţi experţi au sugerat că pereţii camerei funerare a lui Tutankhamon ar trebui cercetaţi acolo unde par să fie nişte uşi mascate, prin săparea unor orificii prin care să fie introduse camere video. Însă echipa de la Universitatea Politehnică din Torino, condusă de Franco Porcelli, are mare încredere în performanţele radarului său de ultimă generaţie. Sistemul utilizează trei radare care, utilizând frecvenţe de la 200MHz la 2GHz, pot scana în stâncă până la o distanţă de 10 metri.

Experţii italieni, care ar putea începe cercetarea vineri, se aşteaptă ca studiul să fie de durată. „Cine ştie ce vom găsi la faţa locului? Va fi o muncă ştiinţifică riguroasă, care va dura zile întregi, dacă nu chiar săptămâni“, a declarat Porcelli pentru „Seeker“. Italienii sunt însă optimişti, pentru că au înregistrat deja un succes: în iunie anul trecut au descoperit în mormântul lui Tutankhamon un pumnal care, analizat cu raze X, s-a dovedit a fi din fier provenit de la un meteorit, cu conţinut de 10% nichel şi 0,6% cobalt. 

pumnal tuthankamon foto captura youtube

Unul dintre pumnalele găsite în cripta faraonului e din fier meteoritic FOTO Captură YouTube

Conducătorul echipei italiene a subliniat că acest studiu va stabili o dată pentru totdeauna dacă în mormântul vechi de 3.300 de ani al lui Tutankhamon se află sau nu camere secrete. „Aceasta va fi cercetarea finală. Vom furniza un răspuns care va fi 99% definitiv“, a declarat Porcelli.

„Descoperirea secolului“

Anul trecut, autorităţile egiptene au aprobat cu entuziasm proiectul echipei italiene, ministrul turismului, Hisham Zaazou, declarând că o eventuală descoperire ar schimba definitiv lumea arheologiei. „Nu ştim dacă în camera secretă este Nefertiti sau altă femeie, dar cu siguranţă sunt multe comori. Ar fi un «Big Bang», ar fi descoperirea secolului“, a declarat Zaazou cotidianului spaniol „ABC“. Acelaşi termen, „descoperirea secolului“, fusese folosit şi în 2015 de către fostul ministru al Antichităţilor, Mamdouh Eldamaty, după ce japonezul Hirokatsu Watanabe a anunţat că scanările sale radar indică „o probabilitate de 90%“ ca în spatele pereţilor nordic şi vestic ai camerei funerare din mormântul lui Tutankhamon să se afle două camere secrete. 

Anunţul venea să confirme teoria lansată în acelaşi an de arheologul britanic Nicholas Reeves, potrivit căruia în mormântul lui Tutankhamon s-ar afla cel puţin o cameră secretă care ar putea adăposti mumia Reginei Nefertiti şi, posibil, tezaurul ei funerar intact. La acea vreme, scrie „The Wahington Post“, Reeves a speculat că adevăratul mormânt al lui Tutankhamon nu era gata atunci când acesta a murit, astfel că trupul lui a fost depus în ceea ce era mormântul Reginei Nefertiti, care murise cu 10 ani mai devreme.

infografie tutankhamon

Faraonul-copil a murit la 19 ani

Tutankhamon avea nouă ani când a urcat pe tron, de aceea este numit şi faraonul-copil. A condus Egiptul între 1.332 şi 1.323 î.Chr., murind la vârsta de 19 ani, cel mai probabil din cauza unei combinaţii între malarie şi boala Köhler, o maladie osoasă rară. 

Scanările CT ale mumiei lui Tutankhamon au evidenţiat şi defecte congenitale, considerate de specialişti comune la copiii născuţi din incest. Analizele ADN au confirmat în 2010 că el este fiul faraonului Akhenaton. Mama sa era sora şi soţia lui Akhenaton. Mumia ei, cunoscută drept „Tânăra Doamnă“, a fost găsită într-o cameră funerară din mormântul lui Akhenaton. Unii savanţi consideră că e vorba de Kiya, una dintre cele patru soţii ale faraonului, dintre care prima era Nefertiti, Marea Consoartă Regală.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite