Impresii de călătorie ale unui jurnalist britanic: Natura, cel mai mare dar al României. Locurile care l-au impresionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România este „una dintre cele mai puţin remarcate - dacă nu chiar cea mai puţin remarcată - destinaţii de vacanţă ale Europei“, fiind un loc care „are absolut tot“ pentru a fi pe placul turiştilor, afirmă un jurnalist britanic după o vizită în ţara noastră, autorul unui articol publicat în ediţia online a revistei The Spectator.

Articolul, apărut pe 30 mai pe site-ul prestigioasei publicaţii britanice The Spectator, în secţiunea "Life", cu titlul "Romania: Europe's most overlooked holiday destination", prezintă impresiile de călătorie ale jurnalistului Stephen McGrath, care a vizitat mai multe zone din România, inclusiv Gura Portiţei, Sibiu, Şuior şi Săpânţa, potrivit Agerpres.

România este una dintre cele mai puţin remarcate - dacă nu chiar cea mai puţin remarcată - destinaţii de vacanţă ale Europei. O analiză rapidă a suprafeţei ţării dezvăluie faptul că aceasta reprezintă un loc care are absolut tot pentru a fi pe placul turiştilor. De la zone sălbatice virgine la castele multiseculare, de la piste de schi pitoreşti la plaje liniştite cu nisip fin, de la o industrie înfloritoare a vinurilor şi a berii artizanale la oraşe la fel de vibrante ca echivalentele lor occidentale,   afirmă Stephen McGrath în debutul acestui articol.

Jurnalistul a remarcat că deşi "zone întinse din România se modernizează, cultura ei rurală distinctă continuă să existe" şi "multe preparate culinare native merită să fie încercate". Potrivit jurnalistului britanic, "dacă Ministerul Turismului din România începe să se organizeze şi să acţioneze într-un mod eficient, această ţară ar putea să ajungă să ocupe o poziţie mult mai înaltă în listele cu obiective de vizitat întocmite de mulţi dintre turişti".

Gura Portiţei reprezintă „o evadare idilică", notează Stephen McGrath: "Litoralul românesc de la Marea Neagră are o lungime de aproximativ 273 de kilometri, însă Insula Portiţei, o mică insulă de nisip la marginea Deltei Dunării - o vastă rezervaţie a biosferei, amenajată acolo unde fluviul se întâlneşte cu marea, după ce a străbătut jumătate din Europa - oferă vizitatorilor o lume complet izolată de agitaţia vieţii în oraşe". El a remarcat şi faptul că spaţiile de cazare sunt "convenabile şi în general adecvate", iar zona reprezintă "un loc ce merită vizitat pentru priveliştile sale uluitoare cu peisaje naturale, preparatele delicioase pe bază de peşte şi plimbările cu ambarcaţiuni, care operează cu regularitate şi sunt amuzante".

Imagine indisponibilă

Gura Portiţei FOTO 123 RF 

După o vizită în Sibiu, Stephen McGrath afirmă că această localitate este "un oraş încântător, în care abundă cultura". "Identitatea urbană a României nu stă doar în acea mare de blocuri comuniste, gri şi lipsite de elemente culturale. Ele există, desigur, şi chiar în număr mare, însă există şi multe oraşe - mai ales în centrul ţării - care promovează în bună măsură o perioadă impresionantă din istoria arhitecturii. În Sibiu, un mic oraş din centrul României, arhitectura distinctă a saşilor transilvăneni - poate fi observată cel mai bine", a adăugat jurnalistul britanic.

O vizită în Sibiu reprezintă "o necesitate pentru turiştii pasionaţi de cultură", întrucât acest oraş a fost capitală europeană culturală în 2007 - anul în care România s-a alăturat Uniunii Europene, afirmă Stephen McGrath, care s-a declarat plăcut impresionat de "cafenelele şi bistrourile aliniate de-a lungul unor străzi înguste şi liniştite, ce pornesc din centrul unor piaţete ce datează din secolul al XV-lea". De asemenea, autorul articolului este de părere că Muzeul Brukenthal, "o frumoasă clădire barocă, în care sunt expuse impresionante colecţii de artă ale multor pictori europeni, datând din secolul al XV-lea şi până în secolul al XVIII-lea, nu ar trebui să fie ratat".

Imagine din Sibiu FOTO 123 RF

Imagine din Sibiu FOTO 123 RF 

De asemenea, Stephen McGrath a lăudat şi gastronomia românească, declarându-se încântat de sarmale, specialităţile din carne de porc şi de peşte, mămăligă şi mujdei. El a lăudat şi băturile din ţara noastră, în special ţuica şi vinurile româneşti Fetească Neagră şi Negru de Drăgăşani.

Despre staţiunea de schi Şuior din Munţii Gutâi din Maramureş, jurnalistul a spus că aceasta este "un tărâm de care timpul a uitat".

"Există multe zone în care poţi să schiezi în România, însă Şuior, la baza munţilor Gutâi din Maramureş, în nordul ţării, este una dintre cele mai bune, fiind înconjurată de privelişti ce par a fi rămas captive în timp", afirmă Stephen McGrath. "Ce este minunat la Şuior este faptul că poţi să explorezi Maramureşul, o zonă rurală cu ferme mici şi cu un mod de viaţă care a dispărut de multă vreme din cea mai mare parte a Europei, inclusiv 100 de biserici vechi ortodoxe din lemn, dintre care opt au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO", a adăugat el. De asemenea, jurnalistul britanic a remarcat şi Cimitirul Vesel din Săpânţa.

Imagine indisponibilă

Munţii şi natura, „probabil cel mai mare dar al României"

Deţinând cea mai mare parte a pădurilor virgine rămase în Europa, în care trăiesc urşi, lupi, râşi şi pisici sălbatice, fără a mai menţiona arcul Munţilor Carpaţi, pare corect să spui că "natura este probabil cel mai mare dar al României", afirmă autorul articolului. "De aceea, pentru pasionaţii de drumeţii montane şi de ciclism, e ca şi cum ar intra într-un paradis natural, o sălbăticie care nu necesită nicio tehnică specială de supravieţuire, şi în care se poate ajunge cu uşurinţă graţie unor curse ieftine cu avionul. Deloc surprinzător, ecoturismul reprezintă un sector în dezvoltare în România", a concluzionat Stephen McGrath.

The Spectator este o revistă săptămânală britanică înfiinţată în 1828. Publicaţia, specializată în articole de cultură, politică şi actualităţi de importanţă mondială, este deţinută de David şi Frederick Barclay, care deţin şi ziarele The Daily Telegraph şi Sunday Telegraph.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite