Articol publicitar

FOTO Adult only! Pe insula fără prejudecăţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa foto: www.barcelo.com
Sursa foto: www.barcelo.com

O Ibiza a Greciei... doar pentru adulţi. Mykonos este insula sexualităţii. O destinaţie în care, odată cu lăsarea întunericului, senzualitatea şi eroticul stăpânesc cafenelele, cluburile şi plajele intime ale insulei.  Mykonos de azi oferă ospitalitate şi o reală lipsă de prejudecăţi.

Alături de o serie de hoteluri, plaje şi baruri destinate homosexualilor, insula este considerată una dintre destinaţiile gay-friendly de top ale lumii, pe care merită să le vizitezi, indiferent de orientarea sexuală pe care o ai. Noi, împreună cu Europa Travel, îţi arătăm avantajele vacanţei. Tu alegi plaja sau clubul de noapte în care să petreci! 

Elia Beach este una dintre cele mai frumoase plaje din Mykonos şi, probabil, cea mai gay plajă a momentului. Este lungă, acoperită cu nisip fin, iar spre capătul drept al plajei se practică, uneori, şi topless-ul. Cu cât înaintezi spre dreapta, te apropii de Agrari Beach unde vei găsi câteva baruri şi taverne cu produse locale. Poţi ajunge la Elia Beach cu autobuzul din centrul oraşului Hora (din vechiul port, aflat în spatele muzeului) sau cu barca (Calque) – un serviciu regulat de transport maritim din Platys (în sudul insulei, la 4 km de Hora).

Super Paradise Beach - în anii trecuţi, era cea mai populară zonă printre homosexuali, dar şi-a pierdut farmecul în faţa plajei Elia Beach. Cu toate acestea, Super Paradise încă se menţine în topul celor mai căutate plaje gay din Mykonos, fiind totodată una dintre cele mai distractive. Ambele capete ale plajei sunt destinate turiştilor homosexuali, însă în extrema dreaptă, unde se află şi clubul Clubul Jackie 'O, poţi sta şi parţial nud. De aici pleacă ambarcaţiuni, care organizează petreceri gay şi nu numai. Poţi ajunge în Super Paradise Beach cu maşina (există o parcare mare), cu taxiul sau cu ambarcaţiunea „Calque”, din Platys.

Paradise Beach este situată peste deal de la sora ei mai populară - Super Paradise Beach. Este mai puţin populară printre homosexuali, însă aici încă se organizează petreceri „Full Moon” (pe plajă, în nopţile cu lună plină). Paradise Beach are o secţiune gay, dar mică, şi o mulţime de posibilităţi de distracţie, printre care skijet, schi nautic, volei pe plajă, călărie, scufundări şi canotaj. Plaja este destul de aglomerată şi gălăgioasă în timpul verii, perfectă dacă vrei nebunie. De-a lungul ei ai baruri, restaurante şi chiar un mic supermarket. Poţi ajunge aici cu autobuzul direct din centrul oraşului Hora, cu maşina personală, taxiul pe apă sau cu „Calque”.

Paranga Beach este cea mai mică şi cea mai liniştită plajă, dintre cele populare. Se află de-a lungul coastei Platis Yialos, la o plimbare de doar 10 minute de Paradise Beach. Există o mică secţiune de plajă pentru homosexuali şi una pentru nudişti (printre stânci). Ai nisip, ai pomi şi baruri cu servire direct pe plajă. Ambarcaţiunea „Calque” opreşte aici, iar în sezonul de vârf există autobuze care pleacă din Hora şi opresc în  Paranga Beach. Dacă, însă, vrei să ajungi aici cu maşina personală, ai o parcare cu plată.

Top baruri în Mykonos
Cel mai mare Bar/Club gay din insulă este GLAM Mykonos, din oraşul Hora pe faleza Paraportiani. Aici se organizează defilări de modă, în care vezi bărbaţi în costume de baie sau acoperiţi cu pene şi sclipici. Pentru relaxare, ai Elysium Gay Sunset Bar (o parte bar, o parte hotel pentru homosexuali), cu vedere spre mare şi spre portul oraşului Hora. Este locul în care vezi spectacole impresionante de cabaret. Unul dintre cele mai noi baruri din oraş este „Jackie O” - foarte aproape de faleza Paraportiani - în care poţi sevi cel mai bun cocktail „Sex on the Beach”, spun unii. Ultimul, dar nu cel din urmă, este Babylon - chiar lângă „Jackie O”. Un preferat al localnicilor şi al turiştilor, pentru varietatea de băuturi fine, pentru muzica relaxantă şi pentru priveliştea spre mare.

Ofertă sejur Mykonos
Hotel San Marco 4*, din Choulakis Beach - de la 465 euro, transferuri, 7 nopţi de cazare cu mic dejun, asistenţă turistică. Europa Travel, www.europatravel.ro, tel. 021.9407.

mykonos0

Sursa foto: www.barcelo.com

mykonos1

Sursa foto: www.barcelo.com

mykonos2

Sursa foto: www.barcelo.com

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite