Când va fi finalizat cel mai înalt zgârie-nori din lume, o construcţie din Japonia care măsoară aproape 2 kilometri înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Japonezii vor construi un zgârie-nori cu o înălţime de 1.700 de metri, o clădire aproximativ de două ori mai mare decât Burj Khalifa, din Dubai, construcţie care deţine recordul la momentul actual.

Japonezii plănuiesc să construiască cel mai înalt zgârie-nori din lume, cu o înălţime de 1.700 de metri, aproximativ de două ori mai mare decât cea a clădirii Burj Khalifa, din Dubai, care măsoară 828 de metri, cunoscută drept cea mai înaltă construcţie realizată vreodată de om. Clădirea va fi numită Sky Mile Tower şi se va afla în metropola numită Next Tokyo (n.r. Următorul Tokyo), o versiune futuristă a oraşului. Aceasta va fi însă finalizată abia în 2045. Zgârie-nori-ul va găzdui în jur de 55.000 de oameni, care vor avea acces la mai multe facilităţi, printre care magazine, restaurante, hoteluri, săli de sport şi clinici de sănătate.

Clădirea va fi construită în formă hexagonală, pentru a fi mai rezistentă, iar lifturile nu vor funcţiona doar vertical, de la etaj la etaj, dar şi orizontal, până la apartamentele rezidenţilor, potrivit revistei „Arhitectural Digest”. Arhitecţii au dezvoltat, cu această ocazie, o metodă ingenioasă de distribuire a apei, creând un rezervor care colectează, purifică şi distribuie apa la diferitele niveluri ale clădirii. Mai mult decât atât, dezvoltatorii cred că vânzarea acestei tehnologii ar putea ajuta la finanţarea proiectului construcţiei, dacă propunerea va fi aprobată. 

   

image

Clădirea japonezilor va avea o înălţime de aproximativ 1.700 de metri, de două ori mai mare decât cea a clădirii Burj Khalifa, din Dubai, care măsoară 828 de metri. FOTO Daily Mail

Next Tokyo, oraş care va fi de asemenea finalizat până în 2045, va găzdui în jur de 500.000 de rezidenţi care îşi vor dori să îşi părăsească casele situate în zone mult prea poluate. Acesta va avea în alcătuire numeroase insule făcute de om, în forme hexagonale, pe care se vor afla ferme, locuinţe şi panouri solare. În ochiurile de apă vor creşte alge, care, potrivit „Daily Mail”, pot fi folosite drept o sursă reutilizabilă de energie. Oraşul va fi construit, confom dezvoltatorilor, în aşa fel încât să reziste dezastrelor naturale, inclusiv cutremure sau taifunuri.

image

  FOTO Daily Mail

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite