Vinul tatălui

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Beau bere. Pe gerul ăsta curge cu noduri pe gât. Masa rezervată pentru 20 de persoane este pustie. În berărie e cald şi ceva lume. Beau bere şi îi aştept.

Oare ce era în mintea ta, băi, tată, când te apucai în fiecare toamnă să-ţi faci vinul? Cumpărai câteva zeci de kilograme de struguri de la Aprozar, îi spălai în cadă, îi zdrobeai bob cu bob în saci de plastic, adunai în lighean zeama aia de culoare maronie şi o turnai în damigene pe care le băgai în magazia din lemn improvizată pe balcon. Un ţăran de la câmpie, fără nicio tradiţie în familie pentru oenologie, venit la oraş ca să se facă orăşean, ţinea să-şi facă vinul său. Nici măcar n-ai învăţat din cărţi cum se face vinul pentru „consumul casnic“. Făceai vinul după „ureche“, probabil cum te-au convins colegii tăi, ceferiştii. Orgolioşi oameni. Şi ei erau nişte ţărani veniţi la oraş ca să se facă orăşeni. Cu procesul ăla tehnologic, care consuma o grămadă de zahăr, ştii foarte bine, făceai o mizerie cumplită în toată casa. Şi mama se chinuia frecând parchetul şi balconul cu petrosin şi perii. (Aşa am trăit, chinuindu-ne unii pe alţii.) Apoi, în preajma Crăciunului, dădeai cep la damigene. Făceai un vin execrabil, băi, tată! Nu e un reproş. Şi atunci începea alt chin: să bem vinul tău. Tot ne îndemnai pe mine şi pe mama să bem, că este foarte bun, uite ce culoare rozalie are!, dar îl beam cu noduri, ca berea asta pe care o beau acum, aşteptându-i... Sufereai că nu-ţi preţuiam munca. Mama trăia încordată pentru că ştia că după un pahar începeai să vorbeşti prostii, adică dădeai pe-afară toate frustrările tale de bărbat trecut de „cei mai frumoşi ani“. Într-un an, asta nu pot să uit oricât de tare m-aş îmbăta, ai pus strugurii zdrobiţi în nişte bidoane de plastic pe care ai uitat să le speli sau nu le-ai spălat ca lumea. Vinul tău a puţit a varză murată. O poşircă. Am râs cu mama pe ascuns.

Oare ce era în mintea ta, băi, tată, când te apucai în fiecare toamnă să-ţi faci vinul?               

Momentele de glorie ale vinului tău erau când ne vizitau naşii voştri de cununie, vreun vecin din bloc sau neamurile tale din satul de câmpie. Atunci le turnai în pahare şi-l tot lăudai. Şi ei îţi lăudau vinul, sanchi!, sunt sigur că-l beau cu noduri, cum beau eu berea asta care nu se mai termină din sticlă... Dar vinul îl terminai tot singur. Asta nu pot să uit: stăteai la masa din bucătărie şi beai singur, descurajat, dezarmat, un bărbat foarte singur. Ce-o fi fost în mintea ta? Niciodată n-am avut dorinţa să beau cu tine vinul tău, ca bărbaţii. Pentru că atunci nu-mi era milă de tine. Acum, este altceva şi nu pot să-ţi spun ce simt. Beau bere...

„Ce faci, băi, Petre, bei singur?“ – mă ia în primire o voce de bărbat. Eu dau din cap cam stingherit de voioşia lor. Uite că au venit! Prin nămeţii. Ei iau cu asalt masa şi îi caută pe chelneri, să le aducă bere, să bem! Eu dau de-o parte berea asta neserioasă, îi fac semn chelneriţei, care vine iute ca la un client mai vechi, şi-i cer o Fetească Neagră şi un pahar. Cădere liberă, băi, tată!

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite