VIDEO Povestea emoţionantă a muncitorului care merge pe jos 34 de kilometri până la serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un american de 56 de ani din Detroit străbate zi de zi pe jos o distanţă de aproape 34 de kilometri până la slujbă fiindcă nu îşi poate permite o maşină. Destinul „celui mai muncitor american“, cum a fost numit bărbatul, s-a schimbat după ce povestea a impresionat oameni din toate colţurile lumii.

Pentru James Robertson, drumul zilnic spre locul de muncă este o călătorie asiduă. El trebuie să parcurgă 21 de mile (aproape 34 de kilometri) până la serviciu şi îşi începe naveta călătorind cu autobuzul până la marginea oraşului Detroit.

Pentru că transportul în comun nu acoperă în întregime drumul până la fabrica unde lucrează, James parcurge restul traseului pe jos, indiferent de vreme, adesea printre case părăsite şi pe străzi întunecate. Peste un sfert din suprafaţa oraşului este nelocuită după ce oficialii au cerut intrarea lui în faliment, iar autobuzele ajung chiar şi cu o oră întârziere în staţii.

De luni până vineri, bărbatul pleacă în fiecare dimineaţă de acasă la ora 8.00 şi nu se întoarce mai devreme de a doua zi, la ora 4.00, deşi programul său de la muncă se încheie la ora 22.00. El străbate acest traseu pe jos de un deceniu şi este plătit cu 10,55 dolari pe oră (echivalentul a 9,23 euro). Nu îşi permite o maşină, cu toate că locuieşte chiar în oraşul cunoscut datorită industriei auto înfloritoare.

Povestea „călătorului neobosit“ a apărut în publicaţia „Detroit Free Press“, iar la scurtă vreme, la redacţie au fost primite zeci de apeluri telefonice şi e-mailuri de la oameni din toate colţurile lumii care doreau să-i ofere bărbatului maşini, locuri de muncă, transport gratis şi bani. Nu a durat mult până când Robertson a devenit vedetă în SUA, fiind invitat la mai multe emisiuni radio şi TV.

Un student de la Wayne State University, din Detroit, a creat pentru James Robertson o pagină pe flotă auto.

Deşi naveta pe care o face pare un efort uriaş, James Robertson nu se plânge şi nu a lipsit niciodată în tot acest timp de la fabrică. El a fost uimit de solidaritatea oamenilor. „Îmi dau seama că a venit vremea să conduc din nou. Şi să dorm mai mult de două ore pe noapte“, a declarat el.

Deşi acum are suficienţi bani pentru a-şi cumpăra o maşină de lux, bărbatul preferă să rămână modest, optând pentru un autoturism marca Ford. „Este simplu pe exterior şi puternic pe interior – ca mine“, a mai spus el.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite