VIDEO Un koala însetat s-a căţărat pe bicicleta unui turist pentru a-i cere apă. Imaginile înduioşătoare au ajuns virale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un koala le-a ieşit în cale unor ciclişti pe un drum din sudul Australiei şi s-a căţărat pe bicicleta unuia dintre ei pentru a-i cere apă. Imaginile înduioşătoare cu animalul însetat au ajuns virale.

Un koala însetat, pe fondul temperaturilor de 40 de grade Celsius din sudul Australiei, s-a apropiat de un grup de ciclişti şi a băut apa din toate sticlele care i-au fost oferite, potrivit dw.com.

Cicliştii aflaţi în apropiere de Adelaide au observat animalul care stătea în mijlocul drumului, iar când au oprit, koala s-a apropiat de ei şi a părut să ceară apă, dupa cum a povestit vineri pentru 7news.com Anna Heusler.

„Evident, am oprit pentru că voiam să-l mutăm din drum. Eu am oprit bicicleta, iar el a venit la mine - foarte repede pentru un koala - si în timp ce i-am dat să bea din toate sticlele noastre cu apă, s-a urcat pe bicicleta mea. Niciunul dintre noi nu a mai vazut aşa ceva“, a adăugat Heusler, care a publicat pe Twitetr imagini impresionante cu animalul însetat. 

Incendiile de vegetaţie care au devastat Australia de Sud şi coasta de est a continentului în ultimele trei luni s-au soldat cu moartea a cel puţin 2.000 de exemplare de koala, conform datelor prezentate la începutul lunii decembrie în Parlament. Animalele au murit fie în incendii, fie din cauza înfometării şi a deshidratării rezultate, după cum a declarat la acea vreme activistul de mediu şi totodată preşedintele North East Forest Alliance (NEFA), Dailan Pugh.

Directorul Total Environment Centre, Jeff Angel, a avertizat că supravieţuirea koala este la nivel de situatie de urgenţă din cauza incendiilor de pădure. „Cerem Guvernului să facă mai mult şi rapid“ a declarat el pentru News Ltd.

Ministrul Mediului din Australia, Sussan Ley, a declarat că până la 30 de procente dintre exemplarele de koala din regiunile afectate de incendii din statul New South Wales au pierit.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite