La un moment dat, i se pare că o furculiţă nu era curată. O ridică, se uită atent, în lumină, apoi scuipă pe ea, după care şterge bine cu colţul fetei de masă. Se uită iarăşi la ea, în lumină, şi, satisfăcut de rezultat se duce la altă masă.
 
Pe vremurile acelea, puteai să ştergi furculiţele cu feţele de masă, nu erau curate şi apretate că acum, se schimbau o dată la două sau trei zile. La restaurantul de la Târgu Bujor le schimbau o dată pe săptămână. Mi-a spus taică-meu, el lucra la cooperaţie şi ştia tot ce se întâmplă în restaurante.
 
Amintirea asta m-a urmărit toată viaţa. Zeci de ani, nu intram într-un restaurant fără să-mi reapară brusc înaintea ochilor, cu culori, mirosuri şi cu clinchetul de tacâmuri cu tot.
 
Mi-am adus din nou aminte de chelnerul de la Eforie acum câteva zile. Voiam să mănânc bine, aşa că m-am dus la unul dintre cele mai bune restaurante din Bucureşti. Frumos, elegant, impecabil, mâncare fină, sofisticată. Am fost preluaţi de către un chelner cu experienţă. Cu foarte, foarte lungă experienţă. La un asemenea restaurant, trebuie să ai un serviciu pe măsură, desigur. 
 
Chelnerii cu experienţă au ochiul format. Aşa avea şi chelnerul nostru, după zeci şi zeci de ani de experienţă. A văzut pe masa de alături de noi o pată, dar una atât de mică şi de microscopică, încât cineva doar cu 30 de ani de experienţă nu cred că ar fi remarcat-o. Dar de ce îi zic eu pată? Era un punct, de fapt, un punctuleţ, un punctişor...
 
Atunci, chelnerul cu experienţă scoate un şervet, din buzunar, sau nu ştiu de unde, că nu am fost atent, scuipă pe el, după care atacă microscopicul punctuleţ. Se dă doi paşi în spate, apleacă capul până aproape de nivelul mesei, ca să vadă în lumina care venea de la geam, razant (aşa se văd cel mai bine petele microscopice, nu privind la ele de sus!) şi, mulţumit de rezultat, pleacă la altă masă.
 
Chiar mă gândeam, când l-am văzut, că tocmai scrisesem un articol lung despre chelnerii cu experienţă, în urmă cu doar câteva zile, în cadrul unor dezbateri despre ce înseamnă un serviciu bun într-un restaurant, şi în domeniul ospitalităţii, în general. E un subiect dificil, cei care discutăm despre asta avem multe păreri diferite, va trece ceva vreme până când vom reuşi să definim cu claritate un profil al chelnerilor ideali pentru diferite tipuri de restaurante. 
 
Totuşi, la o concluzie clară, fără echivoc am ajuns cu toţii deja, şi aceasta va fi inclusă în toate profilurile despre care vorbeam mai înainte: un chelner cu adevărat bun şterge masa cu scuipat numai când NU este vreun client care scrie articole la ziar în apropiere...