Era prin anii 1970 şi încă şi 1980 când alergam încă după câte o triodă sau pentodă care se arsese şi ne făcea televizorul sau aparatul de radio indisponibil. Ne amintim poate  de magazinul ”de la coloane” de pe strada Academiei de lângă universitate. Acolo găseai tubul, cel mai des doar dacă veneai de mai multe ori. Apoi vizitele la magazine pentru tuburi electronice treptat s-au rărit…

Apariţia

Tubul electronic cu vid a apărut la sfârşitul secolului XIX şi a produs o revoluţie în electronică. Introducerea unor electrozi într-un tub vidat (Thomas Edison a avut un rol important şi aici) a creat posibilitatea construirii a ceea ce electroniştii au denumit diode, triode, tetrode, pentode, etc., după numărul de electrozi. Acestea au avut toate cu rol important în dezvoltarea radioului, televiziunii, comunicaţiilor, nu în ultimul rând pentru că au permis crearea de amplificatoare  şi astfel folosirea undelor electromagnetice de puteri foarte mici. Apoi au fost create relee electronice cu tuburi, un prim pas spre calculatoarele electronice.

Un tub electronic disipa însă căldură şi chiar dacă puterea consumată era relativ mică de la 5 mW la 8 W, ea devenea semnificativă, de exemplu, pentru calculatoarele electronice care foloseau mii de tuburi şi aveau nevoie de surse de alimentare de zeci de KW. Fiabilitatea tuburilor a fost remarcabilă faţă de releele electromecanice pe care le-au înlocuit în anumite echipamente. Dar, ieşirea lor din uz era frecventă şi cei mai în vârstă îşi amintesc de goana după găsirea unui tub nou amintită mai sus.

Folosirea tuburilor electronice a însemnat şi naşterea domeniului digital, o combinaţie de două tuburi numită circuit bistabil permiţând realizarea de scheme pentru construcţia calculatoarelor electronice. Primul calculator electronic ENIAC construit în 1946 pentru armata americană avea 19 mii de tuburi. În România MECIPT – 1 construit la Politehnica din Timişoara între 1957-1962 avea 2000 de tuburi.  Câte un tub ieşea din funcţiune la 2-3 zile, statistică nu departe de ENIAC unde s-a raportat o medie de 2 zile şi 15 minute pentru găsirea lui. La Timişoara le găsea mult mai repede Herbert, un tehnician experimentat şi valoros, care ajunsese să te întrebe ce eroare dă calculatorul şi mergea direct la .. tubul vinovat. 

                                                                                 

Începutul declinului

Inventarea semiconductoarelor şi mai ales a tranzistorului în 1947 de către John Bardeen a detronat urgent tuburile electronice din aproape toate aplicaţiile. Pe o plăcuţă de germaniu, dar mai apoi de siliciu, se puteau realiza circuite electronice cu consum nesemnificativ şi mai ales cu fiabilitate mult sporită. Tranzistorul şi diodele semiconductoare au pătruns rapid în radioreceptoare şi televizoare.  Cei care rememorează anii 1960-1970 îşi amintesc de apariţia insolită a primelor radioreceptoare portabile miniatură care se lăudau pe etichete cu numărul de tranzistoare pe care le aveau în schemă. Îmi amintesc chiar de un caz amuzant. Un coleg a cumpărat în străinătate un radioreceptor miniatură ieftin pe care scria ca emblemă  ”7 tranzistoare” ca pe originalul Panasonic din imagine. L-a deschis şi le-a numărat, erau 7 cu adevărat, dar 3 nu erau legate nefiind în fapt nevoie de ele în schemă. Popularitatea tranzistorului era aşa de mare că în România radioreceptoarele portabile au fost chiar denumite chiar .. ”tranzistoare” şi oamenii se mândreau cu ele cam cum o fac azi cu un smartphone sofisticat. Calculatoarele electronice construite cu tranzistoare au fost categorisite ca fiind din generaţia a doua şi ocupau mai puţin spaţiu, consumau mai puţină energie şi au fost mult mai fiabile.

Pasul următor a fost făcut în 1959 de Jack Kilby, care a avut ideea de a realiza scheme cu mai mulţi tranzistori pe o placă de siliciu. Numele de circuit integrat a făcut carieră şi tehnologii noi au condus la densităţi de tranzistori din ce în ce mai mari. Ba chiar prin dublare la fiecare 2 ani aşa cum a observat Gordon Moore în 1965 şi a definit o lege care îi poartă numele. Dublarea densităţii continuă şi se spune că nu se va încetini până prin 2020. Creşterea densităţii de elemente pe o pastilă de siliciu a condus şi la o exponenţială reducere de costuri şi astfel avem în prezent supercalculatoare din trecut înglobate în dispozitive pe care le putem ţine în mână şi conţin miliarde de tranzistori.

De la un moment dat numerele cu multe zerouri încep să ne scape evaluării şi devin greu de apreciat. Am făcut de aceea un exerciţiu de proiectare şi am comparat un smartphone, iPhone mai exact, cu calculatorul amintit  MECIPT -1, la construirea căruia am participat în anii 1961-1962 şi l-am cunoscut în detaliile lui. Considerând echivalent un tub electronic cu un tranzistor, dacă am construi un iPhone cu tuburi electronice volumul acestuia ar fi de circa 4 ori mai mare decât Empire State Building şi pentru funcţionarea lui ar fi necesară o centrală electrică de dimensiunea unui grup de la centrala nuclearo-electrică Cernavoda. Ar mai fi de adăugat  că un astfel de telefon inteligent cu tuburi nu ar funcţiona niciodată deoarece timpul mediu între două defecţiuni ale tuburilor ar practic zero!

Tuburile – dinozaurii electronicii?

Iată deci cum au dispărut tuburile! Nu au rezistat din cauza avantajelor urmaşelor lor dispozitivele semiconductoare şi treptat au părăsit scena. Au dispărut aşa cum multe alte produse revoluţionare la vremea lor au ajuns obiecte de muzeu cum sunt telegraful, discul de vinil, memoria cu tambur, memoriile cu ferite, pachetul de discuri amovibile, banda şi caseta magnetică, discheta, imprimanta cu tambur, tubul catodic, etc. şi se pregăteşte … televizorul analogic. Dar nu numai în electronică întâlnim fenomenul, să ne gândim ca exemplu la locomotiva cu abur, cândva regina drumului de fier…

Se vorbeşte mult despre dispariţia dinozaurilor şi despre cauzele care au condus la aceasta. O comparaţie cu ce se întâmplă în lumea tehnicii ne poate ajuta, cine ştie, să înţelegem mai bine fenomenul.  Au existat dezastre naturale sau evoluţia a produs fiinţe mai adaptabile la mediu, mai rapide şi care consumau resurse mai puţine şi care au luat locul dinozaurilor neadaptabili?

Comparaţia poate merge mai departe. Unii  dinozauri au dispărut lent supravieţuind altora. Şi dintre tuburi unele au rezistat. Tubul catodic a fost înlocuit de panouri LCD sau plasmă numai recent. Mai există echipamente, puţine la număr, care mai au câte un tip de tub cu vid, greu de înlocuit cu alte tehnologii. Se mai adaugă acei puţini pasionaţi care încearcă din răsputeri să menţină în viaţă vreun aparat de radio vechi despre care sunt convinşi că are un sunet neegalat de aparatele moderne. Am şi eu un Grundig fabricat în 1965 pe care l-am folosit mulţi ani şi ca amplificator audio. Îl folosesc rar de teamă să nu se ardă vreun tub şi nu ştiu de unde să mai găsesc înlocuitor.

Nostalgie sau îngrijorare?

Este evident că dispariţia tuburilor electronice ne-a schimbat viaţa în multe şi variate feluri. A dispărut  din casă combina cu pick-up, radio şi uneori şi cu televizor, care se adapta destul de bine cu restul mobilei din living. Lângă combină aveai adesea şi boxe în cutie de lemn, la fel în nuanţe potrivite . Le-au luat locul cutii metalice pe care cu greu le asortezi cu ceva. Ochiul magic, un tub electronic şi el, devenise o obişnuinţă a decorului familial. Televizorul LCD plat îl atârni azi pe perete ca un tablou, dar este în cea mai mare parte a timpului o pată neagră disonantă cu tablourile învecinate. Sistemele home-cinema au multe boxe, cel mai des şi ele cu aspect metalic şi de culoare neagră. Ramele foto digitale şi routerele Internet aduc probleme în plus pentru cei care îşi doresc un ambient cald.

Am întâlnit şi designeri care încearcă să facă ceva. Unul dintre ei este un compatriot al nostru stabilit în Franţa care încearcă să armonizeze un monitor de calculator cu mobilă Louis XV (www.chirita.com). Interesant, dar încă rama stil nu acoperă complet pata fără pastel a monitorului stins. Dulcile tonuri ale amplificatoarelor analogice cu tuburi au fost înlocuite cu perfecţiunea şi ea cam metalică a echipamentelor hi-fi digitale.

Aşa că se găsesc încă mulţi amatori de aparate radio cu tehnologie modernă, dar cu aspectul de acum câteva zeci de ani. Un astfel de aparat a produs Electronica (vă amintiţi de această uzină etalon a industriei electronice a României? Pe locul ei se construieşte acum o clădire de birouri) şi se numea chiar Nostalgic.

Precizez că personal nu sunt un nostalgic şi mă adaptez uşor la nou. Nu pot evita să-mi pun însă întrebarea dacă progresul extrem de rapid caracteristic revoluţiei digitale ne satisface întotdeauna şi dacă aspecte adiacente legate de calitatea vieţii nu ar trebui să ne preocupe mai mult?!

Şi pentru a termina cu un zâmbet îngăduitor redau un dialog  autentic găsit pe un forum Internet (păstrez chiar şi ortografia participanţilor la dialog) care ilustrează dificultatea de a fi nostalgic  şi rămâne la tehnologiile vechi: 

Întrebare:  Am un tv mai vechi cu tub,merge bine dar are un sfarait la partea deasupra la tub unde intra un fir in tub,iese si un miros (gaz) parca ar fi strapunsa garnitura de pe langa fir, se mai poate face ceva sau tubu e pe duca? (are si o scanteiere acolo).

Răspuns: Nu stiu daca tubul este pe duca, dar nu mai prezinta sigurata in exploatare, poate lua foc sau exploda (doamne fereste). Are nevoie de un consult la reparator tv. Mai bine fa-i un upgrade cu un LCD