Spaniolii s-au săturat de siesta: cauza pentru care tradiţia a ajuns motiv de stres, nu de relaxare
0Dacă până acum programul de lucru diferit al spaniolilor ridica probleme doar pentru turiştii care nu sunt obişnuiţi cu pauza de muncă din mijlocul zilei, implicată de siestă, programul atipic de muncă a ajuns să se întoarcă împotriva spaniolilor, din cauza stilului de viaţă alert din ziua de azi, lucru punctat şi de premierul Mariano Rajoy.
Mulţi spanioli s-au bucurat să audă despre propunerea premierului spaniol Mariano Rajoy ca zilele lucrătoare să se termine la 6 pm, în loc de 7 pm sau mai târziu cum se întâmplă în prezent. Aceasta ar însemna sfârşitul tradiţionalei sieste de două ore, însă acest lucru nu ar reprezenta un capăt de ţară, fiind chiar una din lamentările multora dintre spaniolii cu familii, care au încercat îndelung, dar fără succes, să găsească un echilibru între serviciu şi nevoile familiilor lor.
„La noi acasă, am fi cu totul în favoarea schimbării programului de lucru. Copiii mei nu-şi văd niciodată tatăl în timpul săptămânii”, spune Cristina Matarranz din Madrid, care are grijă singură de fetiţa ei de trei ani şi de băieţelul de şapte ani după ce termină programul de lucru de la banca pentru care lucrează, la 3 după-amiaza. Compania de echipamente medicale pentru care lucrează soţul acesteia insistă ca angajaţii să lucreze de la 9 dimineaţa până la 7 seara, programul de lucru clasic al spaniolilor, care include o pauză de masă de două ore, în intervalul 2 pm – 4 pm.
FOTO bbc.com/Alamy
Cum îi ia o oră pentru a ajunge de la birou acasă şi invers, acesta nu are timp să se bucure de masa tradiţională preparată în propria bucătărie şi de somnul de după prânz, în schimb ajunge acasă la ora 8, mai spune Matarranz, potrivit BBC. Totodată, Carolina Dobrzynki Kearney, o mamă singură din Madrid care lucrează în marketing spune că jumătate din ziua ei de lucru este pierdută deoarece clienţii nu sunt disponibili pentru perioade lungi de timp, în timpul siestei tradiţionale.
O idee adusă în prim plan de premierul Rajoy este de a da ora Spaniei înapoi şi de a alinia ţara cu Portugalia, Marea Britanie şi cu Irlanda. Aceasta ar însemna de fapt o întoarcere la status quo-ul de dinainte de 1942 când fostul dictator Francisco Franco a mutat ora înainte în semn de loialitate pentru Hitler.
Alţi rezidenţi ai Spaniei, precum Penny Thompson, un profesionist şi antreprenor britanic care activează în domeniul mass- media, se tem că ţara şi-ar putea pierde farmecul odată cu dispariţia conceptului de siestă. „A avea o mică pauză după masa de prânz este ceva rezonabil având în vedere vremea călduroasă din Spania, care durează până în octombrie”, spune Thompson, care a trăit lângă Malaga în ultimul deceniu. Acesta mai argumentează că cele mai multe familii preferă să ia masa împreună seara şi că, din cauza dogorii, acestea nu pot servi cina seara devreme.