Soţia, persoana care poate contribui la succesul profesional al partenerului de cuplu
0Bărbaţilor care vor să ajungă pe poziţii profesionale cât mai bune sau să fie promovaţi cât mai des le sunt recomandate acele soţii care dau dovadă de devotament şi că sunt „conştiincioase“, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători americani de la Washington University din Saint Louis.
Cu toate că nu pare aşa de romantic, bărbaţii care au bafta de a avea o soţie conştiincioasă au şanse mult mai mare de obţine o promovare. Astfel, probabilitatea ca aceştia să aibă un salariu mai mare şi o nivel al satisfacţiei mai mare creşte odată cu ceea ce americanii din echipa de cercetare au numit „conştiinciozitate conjugală“, potrivit „Quartz“.
Cercetătorii au analizat datele a 2.272 de cupluri din Australia, furnizate într-o perioadă de peste cinci ani, parte a unei anchete privind veniturile populaţiei şi dinamica forţei de muncă. Încă de la primul sondaj din 2005, respondenţii au răspuns la întrebările cu privire la personalitatea lor, iar succesul acestora la locul de muncă a fost urmărit în următorii ani.
Dar ce înseamnă o parteneră de viaţă „conştiincioasă“? Coordonatorul studiului, Brittany Solomon, susţine că acest atribut cumulează o serie de calităţi: organizată, eficientă, orientată spre atingerea obiectivelor sale sau punctuală.
O posibilă explicaţie la influenţa pozitivă a unei asemenea soţii este că reuşeşte să-şi motiveze partenerul, dar şi îl poate ajuta în momentele în care este copleşit de griji sau stresat ştiind cum să-l încurajeze.
O constatare a cercetătorilor este că bărbaţii şi femeile nu-şi oferă ajutorul la fel. În plus, echipa australiană care a realizat studiul a arătat că situaţia diferă şi când în familie este o singură persoană care aduce bani în casă, deoarece bărbaţii sunt mult mai încrezători în propriile forţe când ei sunt angajaţii.