Regele pădurii

Ursul brun, regele padurilor din Romania. www.wwf.ro/urs

Regele pădurii se pregăteşte de somn. Nu este nici foarte stresat, dar nici liniştit. A avut un an lung, lipsit de evenimente majore, fără prea multe griji. Anul aceasta nu a trebuit să suporte perioade lungi de căldură extremă, cu pârâuri secate, fără hrană, cu pământ uscat şi toamnă agitată, în încercarea de a acumula stratul de grăsime pentru somnul de iarnă.

Nu, a fost un an relativ liniştit. Atât cât permite omul. A mai dispărut o bucăţică din regatul lui. Nu atât de mult cât să rămână fără casă, dar era exact păduricea care ducea spre zmeurişul lui preferat, unde petrecea zile în şir, mâncând zmeură, dormind şi simţindu-se fericit. Acum trebuie să treacă o zonă de teren accidentat, cu activitate, camioane şi copaci tăiaţi ca să ajungă la locul lui favorit de hrănire. Cel puţin, anul acesta a reuşit să găsească hrană suficientă în pădure. Pentru anul viitor se va stresa mai târziu.

Un an liniştit. Chiar dacă mai tot timpul pădurea a fost plină de zgomot. Culegătorii de fructe şi de ciuperci, turiştii, diverşi lucrători sau cei care căutau doar un moment de linişte, toţi i-au trecut prin sufragerie. El, politicos fiind, nu i-a deranjat. A lăsat fructele la vedere, ca o gazdă bună. Nu s-a împotrivit când oaspeţii au luat multe din ciupercile lui, nu a făcut reclamaţii când aceştia deranjau toată pădurea cu zgomotele lor. Şi nu s-a enervat nici măcar atunci când a văzut drujbele în pădurea lui.

Protejează urşii bruni şi pădurile din România. www.wwf.ro/urs

Dimpotrivă. A încercat să rămână discret şi nevăzut. Se bucura de vocile copiilor, de soare, de ploaie, de mâncare şi de viaţă. A preferat să se plimbe noaptea, chiar dacă şi lui îi place mai mult în timpul zilei, când zgomotele sunt ca pe vremuri, numai ale pădurii.

A avut un an liniştit, dar încet-încet începe să aiba sentimente noi, necunoscute de el până acum: nostalgia şi îngrijorarea.

Nostalgie, pentru că oricât de mult ar iubi pădurea, îi este dor de cum era pe vremuri. Îi este dor de oamenii care se purtau în pădure ca la ei acasă. Nu luau mai mult decât aveau nevoie, nu lăsau nimic în urmă, erau mai atenţi şi ascultau mai mult. Îi este dor de pădurile vaste în care se putea plimba cu săptămânile fără să vadă urmă de om, fără să vadă drumuri, fără să vadă electricitate, sate şi orase. Da, ştie că habitatul este comun, dar tot îi este dor de pădurile lui de altădată.

Îngrijorare pentru că, în ciuda optimismului, observa că regatul lui se micşorează de la an la an. Mai întâi i-au taiat din dormitor puţin, apoi din sufragerie, acum i-au izolat cămara şi nu ştie ce se va întâmpla când nu va mai rămâne decât un petec. Ce va face el atunci ?

Însă adoarme zâmbind. Pentru că ştie că oamenii nu sunt aşa cum arată aparenţele. Ştie că oamenii au nevoie de el. Pentru că fără el, echilibrul fin al naturii se strică. Fără el şi prietenii lui, râşii, lupii, s-ar înmulţi alte specii, care ar crea stricăciuni în paduri şi în recolte. Iar omul, atât de preocupat de economie şi calcule raţionale, nu poate să permită asta.

Şi el mai ştie că oamenii, de fel, sunt buni. Că iubesc pădurile, că le pasă de ce li se întâmplă în jur şi că nu îl vor lăsa fără casă. Aşa cum vecinul lui de la Şinca Veche a fost salvat de donaţiile oamenilor inimoşi, şi el va fi salvat. Cine ştie, poate va apărea o lege care să nu permita tăierea rutelor de migraţie sau cine ştie, poate, în sfârşit, pădurile vor fi protejate la valoarea lor reală.

Pentru că aşa fac oamenii diferenţa. Fiind informaţi despre ce se mai întâmplă cu regele pădurilor, implicându-se în acţiuni şi contribuind. Nu pentru urs. Pentru un viitor în care atât ursul, cât şi omul, îşi au locul bine stabilit şi în care oamenii învaţă să trăiască în armonie în natura.

Tu ce faci pentru ursul brun?  

Text de WWF-România