O viaţă fără frici

„Din teamă te-ai transformat într-o altă persoană, mai placută uneori de către ceilalţi dar nu şi de tine.”

„Moartea ne omoară o singură dată, frica ne omoară în fiecare zi, câte puţin...”. De mici suntem prieteni cu Îngrijorarea, cu Teama, cu Frica, cu Panica. De mici învăţăm din teamă. Şi învăţăm (inconşient pentru o bună perioadă de timp) o grămadă de lucruri. Învăţăm că dacă vrem să fim iubiţi trebuie să facem. Frica este un mediator între a fi şi a face...

Dacă vrem să fim iubiţi de părinţi trebuie să facem. Dacă vrem să fim iubiţi de Dumnezeu trebuie să facem. Dacă vrem să fim iubiţi de partenerii noştri şi de copii trebuie să facem... Ştiu că fără frica de pedeapsă, pentru unii oameni, morala nu ar exista şi atunci ar fi haos. Dar mai ştiu şi că frica ne poate face mult, mult rău. Aduce răni şi suferinţă. În relaţia ta cu tine. În relaţia ta cu ceilalţi oameni.

Alegi să taci însă tăcerea nu este mereu de aur. Poate fi şi de noroi.

Când ţi-e frică renunţi... renunţi la tine de fapt şi alegi să faci multe lucruri chiar contra propriilor valori. Când ţi-e frică alegi să nu-ţi spui părerea cu voce tare fiindcă te temi că ceilalţi vor râde de tine, şi vor spune că eşti prost, proastă. Alegi să taci însă tăcerea nu este mereu de aur. Poate fi şi de noroi. În suflet. Alegi de frică şi să faci eforturi mult prea mari, să te extenuezi la serviciu de exemplu, să rămâi mereu peste program, să accepţi să faci o grămadă de lucruri de teamă ca vei fi dat/ă afară. Şi odata dat/ă afară viaţa ta este terminată.

Din teamă te-ai transformat într-o altă persoană, mai placută uneori de către ceilalţi dar nu şi de tine.

De frică, alegem să strângem în noi, în timp, ca într-un depozit la bancă, frustrări şi supărări. Însă banca va da faliment. Nu spunem celui drag ce ne deranjează sau ce ne dorim de fapt ca să nu îl supărăm, să nu îl rănim. Evităm asta pe moment dar este ca o Bombă cu ceas ce o avem în relaţie. Va exploda şi vei exploda la un moment dat. Şi relaţia ta va sări în aer, fărâmiţată în mii de bucăţi. O Hiroshima în sufletul tău şi al celuilalt.

Teama de „judecata” celuilalt (soţul-soţia, mama sau tata, şeful sau colegii) te fac să te comporţi altfel decât ţi-ai dori şi simţi, să foloseşti „măşti” după care te ascunzi. Descoperi la un moment dat că nu mai ştii cine eşti tu. Descoperi că nu mai şti să fii tu. Din teamă te-ai transformat într-o altă persoană, mai placută uneori de către ceilalţi dar nu şi de tine.

De ce ţi-e frică nu scapi

V-aţi gândit vreodată de ce? Multe dintre comportamentele noastre sunt mânate de la spate de frică, ca un văcar ce-şi mână vitele dar nu spre apă ci spre mlaştină. Şi ne afundăm. Tot mai adânc. Frica o învăţăm din familie, apoi de la grădiniţă, şcoală, de pe stradă şi tot aşa. Din societate. O mai învăţăm şi din biserică, şi spiritual din păcate. Frica de Doamne Doamne. Te vede Dumnezeu, frica instrument al coborârii moralităţii şi Binelui pe pământ. Culmea...

Frica şi copii ei: Critica, Controlul, Gelozia. Din frica asta se nasc mulţi copii.

Frica şi Critica

Ea naşte Critica, vezi părinţii anxioşi ce vor binele copilului, însă îl critică până când obţin pentru copilul lor exact contrariul. Când ţi-e frică ca părinte alegi să ţipi şi să faci scandal la gândul că fiul-fiica ta nu vor lua examenul sau note mari şi îşi va rata viaţa. Foloseşti critica cu intenţii bune, desigur, să-ţi ajuţi copilul să devină mai bun. Adesea critica se transformă în singura strategie folosită pentru „îndreptare” şi schimbare.

• Maria l-a crescut pe Florin singură, de la 5 ani. Tatăl a ales să plece spre alte zări, lasându-i singuri. Frica de a nu fi o mama bună a făcut-o să supracompenseze din greu. Salvatoare din copilărie, ajutându-şi fraţii să reuşească, mai târziu soţul şi colegii de echipă, şi-a maximizat rolul de salvator cu fiul. A uitat un lucru. Îndemnurile şi ameninţările către acesta, să înveţe, i-au răpit căldura maternă. Şi în relaţia dintre cei doi a apărut răceala. Şi distanţa. Fiul o scotea din minţi cu poznele şi boacănele, din ce în ce mai mari. Complexul ei de inferioritate creştea. Frica creştea şi ea. Că nu o să reuşească. Şi Vinovăţia era acolo.  

Oamenii obţin multe rezultate bune prin frică, iau note mari, trec examene, intră la facultăţi, capătă job-uri şi urcă social. Ea lasă răni în suflet, distanţă în relaţii, suferinţe de ambele părţi. Şi la un moment dat începem să plătim dobânzi emoţionale uriaşe pentru acumularea acestor frici traduse prin suferinţe emoţionale şi relaţionale.

• Alex şi Marina i-au planificat copilului de mic, viitorul. Sporturi, meditatii, pian... proiecte şi proiectări! Au creat aşadar, încet dar sigur, o plasă, o capcană, prin presiunea pe care o puneau fără să-şi dea seama, pe umerii micuţi ai Georgianei. Şi fata a învăţat frica. Să nu reuşească, să nu cumva să-şi dezamăgească părinţii. Umerii sufletului fetei au rămas micuţi şi în preajma adolescenţei, la examenul de intrare în liceu. Presiune pe umeri, frica în suflet. Un copil bun, cuminte însă nesociabilă, fără exerciţiul comunicării cu ceilalţi. În timp a reuşit să-şi domolească fricile şi credinţa „că nu este bună” urmându-şi calea...

Frica, Gelozia şi Controlul

În relaţii de multe ori alegem uneori să controlăm inconştient  datorită fricilor. Vrem să-l schimbăm pe celalalt urmărind-ul pas cu pas, şi urmărindu-i fiecare mişcare.

În spatele Geloziei, de multe ori este Frica. Multe dintre comportamentele aduse de gelozie sunt aduse de frică. Astfel, poate alegi să te uiţi în telefonul persoanei iubite de teamă că te înşeală şi te va părăsi. Alegi să-l urmăreşti, să-l suspectezi, chiar să-i pui microfoane. Alegi chiar să-l baţi şi să-l chinui. Scandaluri şi certuri care îndreaptă relaţia ta spre prăpastie şi cădere...Alegi să controlezi ceva ce nu poţi controla de fapt. Libertatea celuilalt. Controlezi în jur fiindcă nu-ţi poţi controla propria frică. Vrei să nu mai suferi însă te afunzi în Suferinţă, vrând să controlezi în exterior ce nu poţi îmblânzi în interior.

Frica de abandon

Este pentru mulţi dintre noi cea mai cea frică. Zmeul zmeilor. Să nu fim părăsiţi, să nu rămânem singuri. Când singurătatea o percepem ca pe ceva negativ şi o simţim ca atare. Fie o stare de pustiu interior, gol imens, fie ca pe o tristeţe infinită sau ca o durere efectiv fizică, în tot corpul.

De frica abandonului acceptăm o mulţime, înghiţim multe... acceptăm să fim jigniţi, să ni se reproşeze, acceptăm critici, acceptăm şantajuri emoţionale în care ne simţim vinovati. Dar nu singuri.

• Ileana a iubit doi bărbaţi. Mai mari decât ea cu 15 respectiv 17 ani. Părăsită de mică de tată putem trage uşor concluzia, ca nişte psihanalişti adevăraţi, că îşi căuta astfel tatăl, în aceşti bărbaţi. Şi că de frică să nu fie părăsită a îndurat din partea lor multe abuzuri emoţionale, slavă Domnului, fără violenţe fizice. În terapie am întors-o cu blândeţe şi în timp către propriile ei comportamente de provocare a acestora, inconştiente până la un moment dat. A ales să le facă şi după acea mult timp. Convorbiri de câte 3 ore zilnic, pe aceleaşi teme. Nenumărate reproşuri, nenumărate frici. Suporta cu stoicism critici şi şantaje emoţionale. Critica la rândul ei şi vedea peste tot numai concurente pe postul ei... Frica de abandon era mai mare decât umilinţa. Singurătatea singură era mai grea de suportat decât singurătatea în doi. În  timp a reuşit să devină prietenă cu singurătatea ei, de fapt să fie împreună cu ea, să nu mai fie atât de „disperată” şi să-şi reducă strategiile de autosabotare în relaţiile emoţionale.  

O frică prietenă sau cum ne împrietenim cu fricile

Aţi scăpat până acum de multe frici. Permite-ţi-vă un mic exerciţiu şi un răgaz pentru voi. Gândiţi-vă la o frică. Cu care v-aţi împrietenit. O frică pe care aţi îmblânzit-o cum a îmblînzit micul Prinţ Vulpea. Cu toţii am reuşit să împrietenim câteva frici. Frica de câte un examen, de un interviu şi multe altele.

Puteţi să vă aduceţi aminte, desigur, şi de un un complex de inferioritate, poate din adolescenţă, şi cum aţi scăpat de el. Poate eraţi prea gras/ă sau slab/ă sau scund/ă. Sau e ok să readuceţi în conştient cum aţi reuşit să domoliţi o fobie specifică. De câini, de un lift, de spaţii închise, de gândaci. Orice frică. Cum aţi scăpat de ea şi mai ales cum v-a fost fără? Cât timp v-a luat, ce strategii aţi folosit, ce aţi gândit diferit, ce acţiuni aţi avut spre frică?

Cum v-aţi simtit fără frică? Cumva eliberaţi, fericiţi, cu adevărat voi?

Ca şi atunci când vrem să ne împrietenim cu un copil, cu un om, cu un animăluţ, mai întâi este în regulă să-l cunoaştem puţin. Să ne apropiem. Să micşorăm distanţa dintre noi fiindcă este greu sa ne împrietenim cu cineva de care fugim... să vedem ce înălţime are, ce greutate, ce culoare a ochilor are frica. Apoi este ok să stăm de vorbă, s-o întrebăm ce-i cu ea în viaţa noastră, să ne spună despre ea, despre părinţii ei, despre ce-i place, ce vrea de la noi, ce planuri are cu noi, cum de ne-a ales, ştiţi voi, chestii de împrietenire. Ideea este să nu mai fugim ci să ne confruntăm întâlnindu-ne. Cu cît fugim mai mult cu atât fricile noastre ne urmăresc ca nişte fantome.

Şi tot întâlnindu-ne cu frica vom observa, după un timp, că ne-a devenit prietenă acum. Că am învăţat de la ea, cu ajutorul ei, dar că acum este ok să o lăsăm să plece, deoarece am înţeles rolul ei în viaţa noastră.

O zi fără frică

Aveţi în minte melodia lui John Lennon, „Imagine”?

Ne imaginăm cum ar fi o zi, o singură zi din viaţa noastră fără frici? V-aţi imaginat vreodata cum ar arăta relaţiile noastre cu ceilalţi fără să simţim frica? O singură zi în care să nu simţim frica în oase, în suflet, în inimă. O zi în care să nu simţi frica nici la şcoală, nici la muncă, nici pe stradă şi nici acasă.

O zi fără frica zilei de mâine sau poimâine, fără frica de părerea celorlalţi despre tine sau acţiunile tale, fără frica de şef sau că o să rămâi fără serviciu, fără frica de posibilitatea ca adolescentul tău să nu reuşească la liceul dorit (că tot e sezonul) şi ce cred ceilalţi. Fără frica de a nu mai fi iubit, fără frica de a fi părăsit(ă). Fără frica să nu dezamăgeşti.

Fără frici...