Cum asigurăm suport emoţional persoanelor traumatizate

Când suntem în pericol de moarte, cum a fost cazul accidentului aviatic de luni, fie din diverse cauze naturale cum ar fi cutremure, inundaţii, viscol şi înzăpeziri bruşte, putem suferi şocuri emoţionale şi, mai târziu, unii dintre noi pot suferi de aşa-numitul stres posttraumatic.

În astfel de momente, psihicul nostru este supus unei presiuni uriaşe, intrăm practic într-o altă dimensiune emoţională, cufundaţi ca într-un vas cu presiune, trebuind să facem faţă unor situaţii de viaţă şi de moarte. Astfel de situaţii pot dura de la câteva minute la cîteva zeci de ore. Întregul organism este suprasolicitat fapt ce se resimte ulterior printr-o stare de epuizare psiho-nervoasă, având ulterior nevoie de odihnă şi un timp pentru refacere.

În cazurile de pericol extrem, oamenii au la dispoziţie pentru a putea supravieţui aşa-numitele instincte de conservare ce se manifestă sub forma a trei reacţii de tipul: luptă, fugi sau îngheaţă. Aceste mecanisme de coping - de a face faţă - cum le spun pihologii şi psihiatrii, se manifestă diferit. Unii dintre noi aleg să se mobilizeze şi să-şi ajute semenii, de exemplu, alţii aleg să plângă isteric sau să o ia la sănătoasa. Pentru mulţi dintre noi imaginile cu comportamente de acest gen ale unor oameni, la cutremurul din ’77 sau din alte situaţii de criză din viaţa fiecăruia rămân elocvente.

Câteva din simptomele cele mai larg răspândite în tulburarea de stres posttraumatic se manifestă sub forma scăderii capacităţii de concentrare în sarcini, lipsa atenţiei, stări de iritabilitate, agitaţie psihomotorie, stări depresive, scăderea apetitului, insomnii, flash-back-uri cu imaginile traumatizante. Tulburarea de stres posttraumatic poate apărea la cateva luni după evenimentul ce a pus în pericol viaţa persoanei, însă, nu este obligatoriu ca ea să-şi facă apariţia.

Suportul emoţional pentru astfel de persoane, victime ale unor tragedii de genul celor întâmplate luni, este deosebit de important, pentru revenirea la o funcţionalitate normală, în rolurile vieţii de zi cu zi. Acest suport emoţional presupune facilitarea unei comunicări deschise, pentru descărcarea, ventilarea celor întâmplate. Avem în psihologia populară chiar expresii ce denotă avantajele, beneficiile acestui lucru, cum ar fi „simt că mi-am golit sufletul”, „mi-am eliberat inima”, „mi-am descărcat sufletul”.

Putem asigura suportul emoţional acestor persoane traumatizate ajutându-le într-o manieră caldă şi neintruzivă să povestească prin cele care au trecut şi chiar să scrie despre asta. Este de dorit să lăsăm aceste persoane să povestească ori de câte ori simt nevoia. Oricât ar părea de nebunesc, prin ventilare sau scris dăm afară, vomităm „răul” din psihic, eliberându-l astfel de o presiune ulterioară.

Evitând să vorbim despre cele rele întâmplate este ca şi cum, prin evitare, menţinem în interior acele lucruri aşa cum ascundem sub preş gunoiul ce va începe să miroasă la un moment dat sau mai rău, cum agitând o sticlă de Cola şi nedându-i drumul încet la dop va urma o explozie necontrolată ce va murdări totul în jur.

În ţări civilizate, cum ar fi Franţa, există servicii de consiliere în care persoanele supuse unei situaţii de criză au posibilitatea să vorbească despre cele întâmplate chiar în aceeaşi zi, înainte să adoarmă, şi astfel, balastul emoţional negativ să nu poată acceadă în subconştient, prin somn. Se pot preveni şi reduce ulterior suferinţele emoţionale, simptomele de genul celor enumerate mai sus apărute în tulburarea de stres posttraumatic.