De ce zâmbeşti aşa, mânzeşte? Cum adică nu există Moş Crăciun? De unde ai mai scos-o şi pe asta? Lasă telefonul, te rog, şi fii atentă la mine: de unde ai auzit tu că nu există Moş Crăciun? Cine ţi-a spus? Colegii? Lasă că vin eu la şcoală şi vorbesc cu doamna dirigintă, ce-i cu dezinformarea asta, cum adică nu există? Nu există Moş Crăciun este un fake news. Îţi spun eu că există, bagă la cap! Care e colegul ăla care ţi-a zis că nu există? Mâine vin la şcoală... Ba am să vin şi am să fac investigaţie cine a zis că nu există! De unde ştie ăla că nu există, de la taică-su, de la maică-sa? O să-l sun pe taică-su, să bem un vin, ca să mă lămurească! O să reclam şi la Ministerul Educaţiei, pentru că Moş Crăciun este „unic“, nu-i „alternativ“, nu-i „auxiliar“, deci ministerul să dea o circulară în şcoală că Moşul există!

Cum adică eu şi cu mama suntem Moş Crăciun? Nu vezi că nu ai logică? Unu: pluralul, adică eu şi cu maică-ta, nu poate să fie singular, adică Moşul. Doi: eu nu sunt Moş Crăciun, să-ţi fie clar! Pune-te şi scrie-i Moşului! Hai, scrie ce notă ai luat la teză la Română! Teza de la Mate nu ţi-a adus-o? Scrie şi despre testul de la Chimie, şi de la Fizică, trebuie să-l informezi pe Moşul!

De ce mă contrazici, există! Arată-mi pe Google-ul ăsta al tău unde scrie, negru pe alb, că nu există! Vezi! E plin Google de Moş Crăciun! Scrie scrisoarea că altfel Moşul nu vine la tine...

Dragă Moş Crăciun, îţi scriu cu o rugăminte mare: adu-mi înapoi toţi prietenii!

Ce spui? Ai găsit scrisoarea ta din clasa a III-a? Unde-ai găsit-o, în dulapul din bucătărie? Dar tu ce-ai căutat în dulap? De ce cotrobăieşti prin casă când suntem noi plecaţi? De ce nu stai pe digitalul tău şi răscoleşti aiurea casa?... Poftim, scrisoarea aia din clasa a III-a către Moşul este o copie. Da, da, o copie! Eu am trimis originalul prin Poşta Română, dar am făcut o copie, în caz că originalul se pierde, se mai întâmplă, deşi Poşta Română este o companie de încredere, funcţionează bine la câte datorii are, să nu fie privatizată, să rămână a noastră, a românilor, chiar dacă stăm mult la coadă la ghişee... Deci, scrie o scrisoare lui Moş Crăciun, hai, nu te mai hlizi!

Să ştii că, dacă nu scrii, m-apuc eu să scriu. Dă-mi plicul, foaia, dă-mi şi un pix! Mai bine dă-mi stiloul, că nimeni nu mai scrie în ziua de azi cu stiloul, toţi scriu digital şi fără diacritice, poftim, ce lipsă de respect, să scrii fără diacritice! Înţeleg să scrii cu dezacorduri sau cu greşeli de ortografie, dar chiar aşa, fără diacritice! Moşul ar trebui să elimine din start orice scrisoare fără diacritice!

Uite că-i scriu, dar nu-ţi zic, e secretul meu! „Dragă Moş Crăciun, îţi scriu cu o rugăminte mare: adu-mi înapoi toţi prietenii! Pe ăia pe care m-am supărat, cu care m-am certat, i-am repezit, i-am rănit, i-am jignit, nu i-am mai sunat, i-am dispreţuit, te rog mult, să mi-i aduci, să fiu din nou prieten cu ei, că tare mi-e greu să fiu singur, tot anul, singur, şi următorul an, tot singur. Te rog, adu-i la mine, pe toţi...“