Moda selfie-urilor mortale. Motivul pentru care tot mai mulţi tineri îşi riscă viaţa, fotografiindu-se în ipostaze şocante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima vreme, tot mai mulţi adolescenţi şi tineri îşi riscă viaţa pentru a-şi face selfie în locuri şi ipostaze cât mai spectaculoase, chiar periculoase. Ei ar face orice ca să primească apoi cât mai multe LIKE-uri şi comentarii pozitive pe reţelele sociale, unde să le fie lăudat curajul.

Numărul tinerilor care şi-au pierdut viaţa în asemenea accidente stupide este în creştere. Recent, a tânără de 21 de ani din Rusia a murit după ce a căzut de pe un pod din Moscova, unde încerca să-şi facă un selfie impresionant.

Tot la Moscova, în luna mai, o altă tânără a fost rănită mortal în timp ce se pregătea să-şi facă o poză cu pistolul încărcat la tâmplă. Arma s-a descărcat din greaşeală. Tot în luna mai, în Bali, un tânăr de 21 de ani din Singapore a murit după ce a căzut de pe o stâncă, unde încerca să se fotografieze, scrie RT.com. În urma acestor incidente, autorităţile de la Moscova au lansat o campanie care se descurajeze moda selfie-urilor periculoase.

Incidente similare s-au înregistrate şi în alte ţări. În unele cazuri, tinerii au avut noroc să scape cu viaţă, cum este şi exemplul acestui tânăr care s-a filmat pe o cale ferată din Peru, în timp ce trenul se apropia în viteză. Jared Frank, un tânăr din Canada, a fost lovit în cap de piciorul mecanicului, în momentul în care trenul a trecut în viteză foarte aproape de el. Din fericire, s-a ales doar cu câteva vânătăi şi cu o sperietură zdravănă.

Şi în România a fost un caz similar anul acesta. O fată de 18 ani din Iaşi a murit după ce s-a electrocutat pe vagonul unui tren, unde urcase împreună cu o prietenă, pentru a-şi face un selfie. În Marea Britanie, doi bărbaţi au murit şi alţi doi au fost răniţi după ce au fost loviţi de un fulger, în Munţii Brecon Beacons. Unul dintre cei care şi-a pierdut viaţa avea la el un băţ de selfie, o tijă metalică lungă, care a atras probabil fulgerul, scrie The Independent.

Electrocutată din cauza unui selfie

În luna mai, Anna Ursu, o adolescentă de 18 ani din Republica Moldova, a murit electrocutată în gara din Iaşi, după ce s-au urcat alături de o prietenă pe un tren de marfă, ca să-şi facă un selfie. Din greşeală, Anna a atins firele de înaltă tensiune şi 27.000 de volţi au trecut prin trupul ei.

anna ursu

(Anna Ursu a murit electrocutată, în timp ce îşi făcea un selfie pe un vagon de tren/FOTO Daily Mail)

Deşi un bărbat i-a sărit imediat în ajutor, fata a murit la spital, după 30 de ore de chin, având arsuri pe trei sferturi din suprafaţa corpului. Prietena ei, Victoria, în vârstă de 17 ani, a fost şi ea electrocutată, dar a avut noroc să scape cu arsuri minore.

Campania anti-selfie lansată de Rusia

În urma deceselor recente care au avut loc la Moscova, provocate din dorinţa tinerilor de a-şi face selfie-uri cât mai riscante, poliţia a lansat o broşură menită să prezinte pericolele la care se expun tineriii care fac asta. În total, în ultima perioadă au avut loc 10 decese şi 100 de accidente provocate de selfi-urile periculoase.

brosura anti-selfie

Sub sloganul „Un selfie de pomină te poate costa viaţa”, broşura, care prezintă prin infografice toate riscurile la care se expun tinerii, este înmânată în special elevilor şi studenţilor. Astfel, ei sunt sfătuiţi să nu se fotografieze pe şina de cale ferată, lângă animale agresive sau aproape de liniile de înaltă tensiune.

Fiecare selfie şocant este de fapt un strigăt de ajutor

Toate aceste incidente au ca explicaţie dorinţa de afirmare a tinerilor şi adolescenţilor, explică psihologul Keren Rosner:

„Pentru a ieşi în evidenţă, tinerii se străduiesc să impresioneze cât mai mult, vor să atragă cu orice preţ atenţia asupra lor. Orice persoană simte nevoia să fie admirată, să fie importantă pentru ceilalţi. În special în perioada adolescenţei şi tinereţii eforturile sunt mari şi impulsive. Fiecare simte stringent dorinţa să-i fie recunoscute merite, calităţi, comportamente.”

Din păcate, de multe ori direcţia în care se orientează această dorinţă de afirmare este una greşită. Adolescentul recurge la comportamente riscante, inclusiv la aceste poze periculoase, ca să arate prietenilor că are curaj. În prezent, viaţa reală este expusă şi trăită mai mult virtual, pe reţelele de socializare. Este mediul perfect pentru ca tinerii teribilişti să se exprime rapid şi uşor, prin postări sau fotografii şocante, care ajung imediat la toţi prietenii lor virtuali sau chiar mai departe, la persoane încă necunoscute.

Keren Rosner precizează că această goană a tinerilor după laude şi LIKE-uri nu este determinată doar de nevoia de adrenalină, ci are un subtrat mult mai profund. Fiecare selfie şocant este de fapt un strigăt disperat de ajutor, o dorinţă de căldură, de iubire şi înţelegere:

„Dacă vom aprofunda aparenta vitejie, vom descoperi în principal relaţii defectuoase cu părinţii, profesorii, colegii, ceilalţi tineri din grupul din care fac parte sau din care şi-ar dori cu ardoare să facă parte. (....) Tinerii care se simt singuri, neluaţi în seamă, desconsideraţi, insistă să-şi găsească  locul în ochii celorlalţi.  Cum ar putea să atragă atenţia într-un mod imediat, dacă nu printr-un comportament riscant? Astfel apar poze care să dovedească curajul, bravada, care, în mintea lor, pot câştiga acceptarea şi simpatia celorlalţi.”

Care sunt soluţiile?

Campaniile menite să descurajeze pozele riscante, cum este broşura realizată în Rusia, nu vor avea succesul dorit, crede psihologul Keren Rosner. Tinerii trebuie încurajaţi să-şi conştientizeze adevărata nevoie care îi determină să facă gesturi riscante. Astfel, ei trebuie să afle cum pot atrage atenţia într-un mod pozitiv, de exemplu prin acte de voluntariat, prin implicare socială, nu prin poze şocante.

În acest fel, ei vor impresiona mai mult decât printr-o simplă postare pe Facebook, care oricum este uitată de toţi imediat după ce dau LIKE. De aceea, adulţii trebuie să se implice şi să comunice cu tinerii, pentru a-i îndruma pe drumul cel bun, astfel încât ei să poată demonstra adevărata lor valoare, câştigând astfel aprecirea celor din jur şi mai ales încredere în propriile forţe şi stimă de sine.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite