Mix&match într-o casă din Călăraşi: au recondiţionat un bufet vechi de 120 de ani, moştenit din familie
0Povestea acestei case a început în '95, dar şantierul a fost oprit imediat după terminarea demisolului, iar firul narativ a fost reluat două decenii mai târziu, în 2015. După un an casa era ridicată şi amenajată complet, într-un stil eclectic, în care piesele moştenite din familie au fost integrate firesc într-un design modern. Bufetul vechi, de la 1900, recondiţionat cu oglinzi de cristal şi blat de marmură, e vedeta interiorului.
Casa este situată departe de agitaţia oraşului, în comuna Nicolae Bălcescu din judeţul Călăraşi. Cei 660 metri pătraţi sunt împărţiţi în camera de zi, dining, bucătăria, cele patru dormitoare, două dressinguri şi şase băi, din care două de serviciu. La exterior sunt două terase, iar într-una din ele a fost gândit şi un loc pentru grătar.
Mobilierul şi corpurile de iluminat din bucătărie sunt de la IKEA. Masa este extensibilă şi a fost cumpărată de la Mobexpert.
Proprietarii, doi tineri antreprenori de 33 de ani, s-au născut şi au trăit în aceste locuri, de care sunt foarte ataşaţi. Aşa se face că în 2015 au decis să termine casa începută de părinţii unuia dintre ei în urmă cu 20 de ani. De proiectul de amenajare s-au ocupat arhitectele Roxana Jipa şi Silvia Olteanu de la Lime Studio, care au reconfigurat spaţiul, astfel încât să corespundă cerinţelor actuale, într-o notă contemporană.
Punctul forte al acestei lucrări a fost flexibilitatea configurării spaţiului, spun arhitectele, iar proiectul de amenajare interioară a mers mână în mână cu cel de arhitectură. În tot acest proces, un inconvenient major l-a constituit localizarea casei, deoarece accesul la materialele de construcţii şi mobilier a fost îngreunat.
Holul de intrare este accesorizat cu decoraţiuni cumpărate de la Mobexpert. Corpul de iluminat este de la Kare.
"Am dorit să exprimăm libertatea sugerată de stilul eclectic printr-un amestec de texturi, culori, piese moderne şi vechi. Întreaga amenajare este un spectacol prin felul în care spaţiile curg unul spre celălalt în parcurgerea casei, însă putem numi două elemente puternice care guvernează anumite zone ale casei: credenţul şi luminatorul". Bufetul în stil Altdeutsche din sufragerie, realizat în jurul anilor 1900, a fost restaurat cu oglinzi de cristal şi blat de marmură verde. Este un pilon important în amenajare din punct de vedere stilistic şi face parte din colecţia familiei.
Bufetul vechi, recondiţionat cu oglinzi de cristal şi blat de marmură verde, este o moştenire de familie.
Al doilea element vedetă din amenajare este luminatorul, pus în valoare printr-o piesă sculpturală realizată prin tehnici moderne de traforaj la CNC. Piesa a fost accesorizată cu plante şi obiecte de iluminat, care sporesc farmecul zonei.