Lipsa sensului - boala societăţii româneşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Credit imagine: Kevin McShane
Credit imagine: Kevin McShane

Am avut norocul de a citi “Omul în căutarea sensului vieţii”, de Viktor E. Frankl, o carte excepţională scrisă de un om cu o poveste personală excepţională. Am sorbit fiecare pagină şi nu m-am putut abţine să nu observ multe paralele între teoriile lui Viktor E. Frankl, problemele care macină societatea românească de astăzi şi modul în care transformă mentalitatea românilor. Iată câteva dintre ele.

 

Nevroza lipsei unei slujbe

Cunosc oameni care sunt ori au fost şomeri cel puţin o dată în viaţă. Deşi sunt diferiţi ca personalitate şi experienţă de viaţă, împărtăşesc o problemă comună: aproape toţi şi-au pierdut după o vreme, stima de sine. A nu avea o slujbă ajunge să însemne că sunt inutili familiei şi comunităţii din care făceau parte. Iar asta, în cele din urmă, îi face să ajungă la concluzia că viaţa lor nu mai are sens.

În primul trimestru al anului 2013, în România, am avut o rată a şomajului de 7,5%. Există un procent şi mai mare de oameni care, deşi au vârsta necesară pentru a obţine o slujbă, nu au una, ori cel puţin nu una înregistrată cu acte în regulă. Tot în aceeaşi perioadă, 41,9% din românii în vârstă de muncă (15-64 ani), nu au o slujbă declarată oficial (sursa - INS).

Un număr uriaş de români care, cel mai probabil, se consideră inutili. Doar pentru foarte puţini dintre ei viaţa are în continuare un sens. Imaginaţi-vă câte probleme, atât financiare cât şi psihologice au aceşti oameni.

Teama pierderii slujbei prost plătite de astăzi

Salariul minim pe economie a ajuns de curând la 800 de lei pe lună. Acum nu multă vreme era doar 700 de lei. Ambele sume sunt derizorii şi, pentru cei mai mulţi români, oferă un nivel de trai apropiat de subzistenţă. De multe ori, acest salariu minim vine şi cu alte probleme, cum ar fi: patroni care îşi batjocoresc angajaţii, condiţii de muncă insalubre, management deficitar ori atitudini sclavagiste faţă de angajaţi.

Nu puţine sunt cazurile în care români plătiţi cu minimul pe economie ori cu salarii apropiate, nu-şi primesc salariul luni în şir, din cauza managementului prost al companiilor ori a nesimţirii patronilor ce doresc profit prin orice metode. Şi aproape la fel de multe sunt cazurile în care muncitorii acceptă aceste întârzieri şi batjocuri, continuând să muncească, deşi nu-şi primesc respectul şi banii pe care îi merită.

De ce? Din cauza fricii (fondate ori nu) că nu vor mai găsi altă slujbă, că vor îngroşa rândurile şomerilor. De teama că şi viaţa lor va înceta să aibă vreun sens.

Generaţia tânără = generaţia Facebook, generaţia fără viitor

Generaţia tânără reprezintă o altă problemă pentru noi. În fiecare an aflăm că elevii noştri sunt din ce în ce mai ignoranţi. Pică la BAC pe capete, în fiecare an mai mulţi, exceptând anii când vreun ministru al învăţământului vrea să dea bine şi comandă subiecte mai accesibile. Aparent, toţi sunt ageri la dat “like” pe Facebook dar puţini sunt la fel când vine vorba de matematică ori limba română.

Calitatea din ce în ce mai proastă a învăţământului românesc este într-adevăr o mare problemă, dar, una la fel de importantă, şi cel mai adesea ignorată, este motivaţia tinerilor noştri. Mentalitatea lor!

Îi vedem din ce în ce mai dezinteresaţi de ceea ce se întâmplă în societatea românească, de ideea de a vota, dezinteresaţi de ideea de muncă ori de a realiza ceva prin muncă. O bună parte din ei sunt demotivaţi şi plictisiţi. Atât de mult, încât consumul de marijuana, alcool sau ţigări este o modă printre liceeni şi studenţi. Pentru alţi tineri, satisfacerea instinctelor sexuale reprezintă singura sursă de satisfacţie ce le-a mai rămas. Alţii, sunt atât de pesimişti încât cochetează cu ideea suicidului. Şi nu este de mirare că rata sinuciderilor este în creştere.

Acum ceva vreme vorbeam cu Mălina Chirea (bloggeriţă Adevărul şi Preşedinte al Asociaţiei Iniţiativa pentru Fericire) şi îmi povestea despre evenimentele lor din ţară. Asociaţia din care face parte adună foarte mulţi tineri din toate păturile sociale, pentru a vorbi cu ei despre fericire, ce înseamnă şi ce presupune ea. Am fost surprins să aflu că unii dintre ei asociau fericirea cu branduri de lux. Pentru unele fete, fericirea înseamnă Armani ori Louis Vuitton. Pentru unii băieţi, fericirea înseamnă Audi, Jaguar ori Aston Martin. Din fericire, acest grup nu era majoritar.

Oare ce viitor ne-aşteaptă pe noi toţi, dacă suntem atât de dezinteresaţi de copiii noştri încât îi lăsăm să evolueze astfel? Nu vor deveni ei oare mai apatici, cu vieţi şi mai fără de sens decât cea pe care o avem noi acum?

România – O ţară frumoasă. Păcat că-i locuită!

De câte ori nu aţi spus asta altora? De câte ori nu vi s-a spus asta? Şi nu doar oamenii săraci din România spun asta ci şi oameni cu un nivel bun de trai, cu o carieră respectabilă şi realizări profesionale.

Câţi oameni nu v-au spus că este mai bine să plecaţi din ţară? De câte ori aţi spus voi asta celorlalţi români? Câţi dintre voi aţi urmat sfatul şi aţi plecat din ţară?

Cunosc străini veniţi din societăţi cu economii mai avansate, precum SUA ori Marea Britanie, care au stat în România, au lucrat aici dar, mai ales, au şi călătorit prin ţară. Au ajuns să o cunoască poate la fel de bine ca noi şi toţi, fără excepţie, mi-au spus că România este o ţară frumoasă. Mi-au spus că românii sunt la fel de deştepţi şi la fel de proşti ca şi ei. Mi-au spus că avem ceva probleme, nici una cu adevărat insurmontabilă şi că, împărtăşim cu toţii un nesuferită meteahnă: ne place să vorbim de rău despre noi înşine şi despre ţara noastră!

Câtă dreptate au! Auzindu-ne vorbind despre noi şi România, răsfoind ştirile fiecărei zile, nu pot să nu observ o resemnare profundă a întregii Românii.

Am pierdut sensul de a trăi ca români în România

Atât cartea “Omul în căutarea sensului vieţii” cât şi cele expuse mai sus, nu au făcut altceva decât să mă ducă la o singură concluzie. Din motive întemeiate ori nu, din vina noastră ori nu, am încetat să mai vedem sensul vieţii noastre ca români, în România. Am încetat să mai vedem un viitor pentru noi, în ţara noastră!

De parcă limba noastră sună mai bine când este vorbită în Spania, mâncarea noastră este mai gustoasă în Italia ori împlinirea noastră profesională este mai sigură în Germania.

La final, vă rog să faceţi un exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi dacă fiecare dintre noi şi-ar căuta din nou sensul vieţii sale ca român, trăind în România? Dacă am fi dispuşi măcar o dată în viaţă să-l căutăm şi să facem ceea ce ne stă în putinţă pentru a îl face realitate, cum ni s-ar părea viaţa noastră de român, trăind în România?

Haideţi să îndrăznim să visăm mai mult, cu noi, despre noi, în ţara noastră şi nu pe plaiuri străine. Doar atunci vom regăsi sensul vieţii noastre de români şi ne vom schimba viaţa în mai bine. Doar atunci vom îndrăzni să luăm acţiune şi să renunţăm la atitudinea de spectatori frustraţi şi apatici ai vieţii.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite