FOTO VIDEO Cum vor arăta avioanele fără geamuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O companie britanică a dezvăluit detalii ale unui avion fără geamuri, care ar putea apărea pe piaţă în următorii zece ani. Centre for Process Innovation (CPI) a arătat cum ar putea arăta interiorul unui astfel de avion în care geamurile au fost înlocuite cu ecrane ce transmit imagini din exteriorul aeronavei.

Ecranele noului tip de avioane pot transmite orice se află în exterior, după dorinţa pasagerilor. Fără îndoială, ne va lua ceva timp să ne obişnuim cu senzaţia, susţine businessinsider.com.

Dincolo de exerciţiul de marketing, CPI susţine că 80% din greutatea avionului se datorează carburantului şi fuselajului, astfel că eliminarea geamurilor ar reduce costurile de exploatare. Cu fiecare reducere de 1% a greutăţii avionului se economiseşte 0,75% din combustibil.

image

“Reducerea greutăţii înseamnă reducerea consumului, iar reducerea consumului scade cantitatea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă, dar şi costurile de operare”, susţine CPI. Realizarea geamurilor unui avion presupune un proces elaborat pentru a asigura că acestea păstrează presurizarea cabinei şi nu se sparg la peste 10.000 de metri altitudine.

image

Purtătorul de cuvânt al companiei, Dr. Jon Helliwell a declarat pentru The Mirror, că acest concept ar putea deveni realitate în următorii 10 ani, totul depinzând de evoluţia tehnologiei OLED (Organic Light Emitting Diode – diode electroluminiscente organice) care să permită apariţia unor panouri de afişaj de mari dimensiuni.

În prezent, tehnologia OLED poate afişa  imagini, dar componentele sunt sensibile la umezeală, astfel că este nevoie ca acestea să fie protejate de sticla inflexibilă. “Vorbim în prezent despre aceste lucruri pentru că ele corespund etapelor de evoluţiei din industria aerospaţială”, susţine Helliwell.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite