FOTO Un rege african îşi conduce tribul prin Skype şi telefon, din Germania
0Regele Bansah al Hohoe, un conducător african în carne şi oase, nu crede în metodele tradiţionale de guvernare. El trăieşte de mulţi ani în Germania şi preferă să-şi conducă cei 200.000 de supuşi prin intermediul reţelei Skype şi prin telefon.
Togbe Ngoryifia Céphas Kosi Bansah, pe scurt, Regele Bansah al Hohoe are 66 de ani şi s-a mutat în Germania în urmă cu câţiva ani, în cadrul unui program de schimb de studenţi. El s-a îndrăgostit atât de mult de această ţară, încât a decis să rămână acolo, scrie Odditycentral.com. Aceasta se întâmpla înainte să fie numit sucesor la tronul bunicului său, în 1987.
Bărbatul a fost ales rege în detrimentul tatălui şi al fratelui mai mare din simplul motiv că cei doi erau stângaci, o trăsătură dezonorantă în tribul Hohoe.
Ceremonia de încoronare a avut loc în 1992, dar Regele Bansah nu a crezut de cuviinţă că trebuie să se întoarcă în Africa pentru a-şi guverna cei 200.000 de supuşi.
FOTO: Odditycentral.com
El locuieşte şi astăzi în oraşul Ludwigshafen, de lângă Frankfurt, împreună cu soţia lui nemţoaică, Gabriele. Regele Bansah este proprietarul unui service auto, dar îşi găseşte timp să-şi conducă şi regatul din sud-estul Ghanei prin Skype şi prin telefon. Uneori, el stă până noaptea târziu pentru a soluţiona conflictele dintre triburi şi îşi face timp să-şi viziteze regatul de cel puţin şase ori pe an.
FOTO: Odditycentral.com
Distanţa nu îl împiedică pe regele Bansah să lupte pentru interesele ţării sale, cum ar fi sistemul de sănătate sau obţinerea unor echipamente de purificare a apei pentru oamenii din regatul lui.
FOTO: Odditycentral.com
De curând, bărbatul a apărut în presă după ce hoţii i-au călcat casa din Germania şi i-au furat patru dintre coroanele sale regale din aur, precum şi alte bijuterii preţioase, simboluri ale regalităţii moştenite de la bunici. „Hoţii au intrat prin balconul de la etajul întâi, au forţat încuietorile, au distrus dulapurile şi au jefuit tot“, a povestit regele pentru publicaţia „UK Times“. Obiectele furate valorau în jur de 20.000 de euro. În ciuda acestui incident neplăcut, el nu are nicio intenţie să revină în Africa.