Printre mimetismele preferate ale acestor chelneri bucureşteni e şi cel cu „Nicio problemă!“, cu variantele sale stilistice: „Sigur, nicio problemă!“, „Nu e nicio problemă…“ şi alte câteva. Şi se pare că toate lucrurile sunt în regulă în restaurantele din Capitală, pentru că orice spui, ceri sau faci, chelnerul îţi răspunde cu „Nicio problemă!“. „Vaaai, scuze, am răsturnat vaza…! :(“ „Nicio problemă!“; „Încă un pahar cu vin, vă rog!“ „Nicio problemă!“; „Putem să dăm comanda?“ „Nicio problemă!“…

M-am hotărât să scriu despre nicio problemă după o cină la Maize, aseară. I-am spus chelnerului că o să împărţim mâncarea, iar el ne-a răspuns, evident, că „nu e nicio problemă“. După care, uitându-se fix la noi, ne transmite să „Staţi liniştiţi, nu e absolut nicio problemă!“.

Ne-am cam alarmat… Oare ce făcuserăm de a simţit chelnerul acela nevoia să ne asigure, apoi să ne reasigure că ne-a iertat şi că nu trebuie să ne mai facem griji?

Nu despre dubla negaţie e vorba aici, fiindcă putem băga mâna în foc că omul chiar a vrut să ne transmită că nu sunt probleme, nu că ar fi. Ci că atunci când cineva îţi spune că nu e o problemă acolo, înseamnă că tu ai crezut că este, însă nu e adevărat, sau că chiar e una, dar ţi s-a trecut cu vederea de data asta. Când aud de la chelner că „nu e nicio problemă!“, eu instinctiv înţeleg: „Nu te simţi vinovat, clientule, se mai întâmplă, au păţit-o şi alţii, nu e un capăt de ţară că ai făcut tâmpenia asta…“, „Fii tu liniştit, băiete, nu stăm noi în comanda ta…“, ori alte câteva de felul acestora.

Şi ne-a mai spus chelnerul de la Maize de vreo trei sau patru ori, cât am stat acolo, că nu e nicio problemă. Însă, oricât de convingător a încercat să fie (era foarte amabil, chiar zâmbitor), nu am fost convinşi că a fost chiar aşa şi nu doar o gentileţe specifică celor din hospitality…