Şase din zece români cred în deochi, potrivit cercetării sociologice „Religie şi comportament religios“, realizată de Fundaţia Soros România. Aceasta este, de altfel, una dintre cele mai rezistente credinţe peste timp. Ea există în foarte multe culturi şi are origini precreştine. În Vechiul Testament se găsesc mai multe referiri la deochi.

Superstiţioşii atribuie anumitor oameni puterea de a-i îmbolnăvi pe cei asupra cărora îşi fixează privirea cu invidie ori cu admiraţie. În privirea lor există, spune credinţa populară, o forţă magică suficient de puternică încât să genereze disconfort fizic şi psihic: migrene, stări de moleşeală, greaţă, dificultatea de a-ţi aduna gândurile şi de a fi coerent. Sunt mulţi cei care pun durerile de cap pe seama deochiului, dar nu orice migrenă este dată de privirile răutăcioase. Cea din deochi are cauze inexplicabile, apare brusc, nu cedează la medicamente şi este de multe ori însoţită de o stare de nelinişte.

Energii sau duhuri rele?

Parapsihologii pun starea de rău pe seama unui transfer de energie care are loc între două persoane prin intermediul ochilor. Ştiinţa nu neagă întru totul existenţa deochiului. Psihiatrul american Colin A. Ross spunea, în urmă cu câţiva ani, că ochii emit energie electromagnetică, iar oamenii o pot percepe atunci când se privesc fix. El chiar a reuşit să capteze şi să măsoare această energie într-un experiment, cu ajutorul unor instrumente speciale, dar care nu au fost brevetate deocamdată. Potrivit studiului său, ochii emit unde electromagnetice cu o frecvenţă care variază între 1 şi 40 de Hertzi. Deochiul nu este nicidecum o superstiţie, ci ştiinţă pură, spune psihiatrul american.

Din perspectiva creştinismului, deochiul este o formă de influenţă a duhurilor rele asupra oamenilor. „Duhurile pot avea o influenţă asupra materiei, iar ea poate merge până la posedare. În cazul deochiului, influenţa este mai slabă“, explică preotul Eugen Tănăsescu, care slujeşte la Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Constanţa. Unii oameni sunt mai vulnerabili decât alţii în faţa privirilor pizmaşe, iar lucrul acesta are legătură cu slăbiciunea lor sufletească, mai spune părintele Tănăsescu.

Aţa roşie şi zbenghiul în frunte

Dacă vrei să te păzeşti de deochi, să nu priveşti niciodată insistent o persoană, indiferent ce culoare ar avea ochii, spune credinţa populară. Bebeluşii sunt cel mai uşor de „vătămat“ cu privirea şi tocmai de aceea, multe dintre metodele de protecţie împotriva deochiului îi vizează pe ei. Chiar şi în zilele noastre, în unele maternităţi, bebeluşilor li se leagă o aţă roşie la mână, ştiut fiind că această culoare ţine toate relele departe.

„În trecut, într-un capăt al scutecului se puneau boabe de piper, pietricele sau camfor şi se legau cu aţă roşie. Apoi, să nu uităm de binecunoscutul zbenghi de care aminteşte şi Ion Creangă: un semn făcut pe frunte bebeluşilor, de obicei cu funingine, pentru a-i feri de deochi“, spune cercetătorul etnolog Doina Işfănoni, de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“. În folclorul românesc, protecţie împotriva privirilor pizmaşe oferă şi unele plante, cum sunt pelinul şi usturoiul.

De partea cealaltă, ca să te asiguri că nu ai puteri vătămătoare în priviri, ar trebui să rosteşti formula magică „Ptiu, ptiu, să nu te deochi!“ atunci când te miri de un bebeluş. Admiraţia excesivă este şi ea o formă de transmitere a deochiului, chiar dacă ea vine din partea unor persoane care nu ne-ar dori vreodată răul.

Cum ne „tratăm“

„Tatăl Nostru“ şoptit de trei ori şi însoţit de un masaj pe frunte este remediul la care apelează majoritatea românilor când simt că au atras deochiul. Că este credinţa, masajul sau autosugestia, metoda funcţionează de multe ori, dar mai mult efect are rugăciunea împotriva deochiului spusă în biserică de preot. „În această rugăciune se menţionează că Dumnezeu este doctorul trupurilor şi sufletelor noastre“, potrivit preotului Tănăsescu.

Dincolo de rugăciuni, există descântecele de deochi, neagreate de biserică. Folclorul românesc conţine multe asemenea descântece, care diferă de la o zonă geografică la alta, da nu oricine le poate rosti. „Ca să fie eficiente, aceste descântece trebuie spuse de persoane care au o gândire şi o forţă pozitivă. Tehnicile se transmit din generaţie în generaţie, pe linie feminină. La sate, nepoata care nu venea de pe linie maternă nu era învăţată să descânte“, potrivit etnologului.

Cine sunt cei care ne deoache

Nu întotdeauna cei care ne privesc fix şi ne încarcă de energii negative au gânduri duşmănoase şi ne invidiază. De multe ori, sunt persoane cu care avem o relaţie foarte bună. Ele nu ne îmbolnăvesc în mod voit, conştient. „În credinţa populară, ochii de culoare deschisă sunt cei mai periculoşi, ei deoache cel mai uşor“, spune cercetătorul etnolog Doina Işfănoni.