Dacă vorbim despre această ea, trebuie să recunoaştem, măcar în România, că, dominată de masculinitate, nu propune criterii simple, sigure, cum ar fi competenţa, cinstea, ori moralitatea. În universul politic masculin, derapajele sunt şi frecvente, şi impardonabile. Toată această gaşcă accede la putere într-o veselie. E un univers corupt şi (cu o vorbă din inventarul comunist de anţărţ) putred. Prostia generează şi protejează prostia, necinstea se pupă cu hoţia, incompetenţa cere în căsătorie nepriceperea. Lucrurile sunt bine cunoscute. Puterea astfel dobândită cere şi o recunoaştere sexuală, aşa că, în jurul liderilor de conjunctură roiesc femei tinere, sexoase, hotărâte să stoarcă din „putere” toată vlaga. Dacă m-or auzi vorbind aşa, papesele feminismului ar insista pe nedreptatea istorică, pe „sclavagismul” modificat etc. Lucrurile sunt, în opinia mea, mai simple. Coniţele în chestiune le râd în nas teoreticienilor, punând pe masă toate avantajele care decurg din practicarea unei vechi meserii. Bani, avantaje, poziţie socială, viaţă fără de moarte şi tinereţe fără de griji. E nedrept, ştiu. Dar calitatea umană despre care vorbim nu are de a face cu corectitudinea socială. E un joc de societate. Îţi dau, îmi dai.

Nenorocirea e că perturbă viaţa unei societăţi. Legi cu adresă, posturi babane, dispoziţii absurde, blocarea bunului mers al lucrurilor. Departe de a fi o minoritate, lumea femeilor e doar jumătatea mai goală a paharului. Pentru că acţiunea civilizaţiei „masculine” nu e distructivă din cauza genului, ci din cauzele enumerate mai sus. Un prost-bărbat nu e mai rău sau mai bun decât o proastă-femeie din cauza sexului, iar o femeie nu e mai bună decât un bărbat doar pentru că e femeie. Acest mod de gândire devine, pe zi ce trece, tot mai greu de suportat. Modul defectuos de organizare a puterii influenţează negativ modul de reacţie a societăţii. Societatea se adaptează opţiunii politice, deşi normal ar fi ca tocmai politicul să urmeze societarea. În astfel de condiţii, discursul „feminist” (îl pun între ghilimele, tocmai pentru că nu înţeleg) cere drepturi egale la corupţie, incompetenţă, neadecvare. Dacă bărbaţii fură, vrem să furăm şi noi. Dacă bărbaţii discriminează, vrem să discriminăm şi noi ş.a.m.d.

Mi se pare o tâmpenie. Bătălia nu e să te scoli tu şi să stau eu, în aceleaşi condiţii, ci să încercăm să facem o lume mai bună. Cum nu îţi alegi sexul, nici noţiunea de merit, ori de competenţă nu se modifică în numele egalităţii. Lumea râde de PSD, care a votat o lege în absenţa cvorumului, dar exact la fel a fost numărătoarea Robertei. Dacă Ghiţă a înşelat statul, acelaşi lucru l-a făcut şi Elena Udrea. Ponta şi-a dat un doctorat fraudulos, dna Mincă a aplicat celaşi standard dubios.

Dacă aş fi minoritar, aş cere drepturi egale, nu privilegii egale. Un bărbat cu har nu e vinovat că e bărbat. Când o femeie reuşeşte în afaceri, nu e musai să fi pus sexul la bătaie. Mă gândesc cu melancolie că, în Carta drepturilor omului, nu există diferenţe bărbat-femeie. Toţi suntem cetăţeni ai planetei şi nu înlocuim o nedreptate istorică cu una conjuncturală. Ştiu, viitorul nu sună bine, dar din această dilemă nu putem ieşi.