Cum ne schimbă viaţa oraşele

Acum, odată cu existenţa tehnologiei care poate fi utilizată individual pentru a comunica, oraşele au dobândit o cu totul altă reprezentare FOTO Shutterstock

Mai mult de jumătate din populaţia lumii este concentrată în zonele urbane, acest lucru având un efect nu doar cultural, ci şi biologic asupra oamenilor. Mai mult, progresele din domeniul tehnologiei adaugă o nouă măsură vieţii oamenilor, afirmă BBC.

Oraşele acoperă doar 3% din suprafaţa terestră a planetei, chiar dacă reprezintă casa a mai bine de jumătate din populaţia lumii. Acest lucru înseamnă că oraşele pun oamenii şi mai mult în contact, unde, din punct de vedere colectiv, acţionează ca o forţă uriaşă fizică, biologică şi culturală. Dacă mai adăugăm legăturile de comunicare între oraşe, reprezentate de trenuri şi avioane, care permit ca afacerile să se desfăşoare la scară globală, lumea se reduce de la nivel global, la nivel local.

Epoca Anthropocene sau Babilonul modern

Marea omogenizare a epocii anthropocene sau a epocii omului modern include o cultură umană şi un stil de viaţă specifice oricărui ecosistem natural. Iar oraşele sunt cea mai evidentă exprimare a noii epoci. Sunt cu adevărat universale, pentru că ai parte de aceeaşi experienţă în orice oraş ai călători. Chiar dacă unele dintre ele sunt violente, mai „adormite” sau prea costisitoare, mediul urban reprezintă inima oricăruia dintre ele, deşi nu există o aşa diversitate a peisajului şi a experienţei pe care o poţi trăi într-un mediu natural.

Concentraţia foarte mare de oameni atraşi de stilul de viaţă urban arată că oraşe precum New York găzduiesc persoane care vorbesc peste 800 de limbi diferite, aceasta fiind cea mai mare densitate de limbă din lume, un adevărat Babilon. În Londra, mai puţin de jumătate din populaţie este alcătuită din britanici albi, în scădere de la procentul de 58% înregistrat în urma cu un deceniu. Între timp, limbile din întreaga lume sunt într-o continuă dispariţie, cu o rată de scădere mai rapidă ca oricând. Se presupune că una dintre cele 7.000 de dialecte ale lumii dispare o dată la două săptămâni, arată BBC.

Efectul nu este doar cultural, ci şi biologic, pentru că aceste „amestecuri urbane” duc la modificarea genetică a oamenilor. Răspândirea diversităţii genetice poate fi depistată în trecut până la inventarea bicicletei care a încurajat căsătoria între rude din diferite sate şi oraşe, potrivit geneticianului Steve Jones. Dar urbanizarea care are loc acum generează un ameste de culturi, rase şi idei fără precedent. Ca urmare, oamenii sunt acum asemănători din punct de vedere genetic mai mult decât oricând în ultimii 100.000 de ani, mai spune Jones.

Astfel, melanjul genetic şi cultural erodează barierele între rase, duce la crearea unor noi opere de artă, muzică şi ştiinţă care se bazează pe mai multe perspective. Apoi, concentraţia omogenă de oameni dintr-un oraş duce la alte toleranţe şi practici care sunt mai puţin specifice altor habitate umane, cum ar fi satul. De exemplu, oamenii care trăiesc într-o metropolă sunt, în general, liberi să practice diferite religii sau niciuna, se pot declara homosexuali, femeile pot munci şi îşi pot limita voluntar contribuţia în sânul familiei în ciuda sau chiar din cauza accesului mai mare la diverse resurse.

Revoluţia „oraşelor virtuale”

Acum, odată cu existenţa tehnologiei care poate fi utilizată individual pentru a comunica, oraşele au dobândit o cu totul altă reprezentare. Acest „oraş virtual” al comunităţilor formate online, prin intermediul reţelelor de socializare Twitter sau Facebook, este incredibil de puternic şi nu este neapărat limitat la contururile geografice ale oraşului real.

Persoanele cu viziuni similare se pot găsi reciproc cu uşurinţă pe forumurile online sau prin intermediul hashtag-urilor şi fluxului de comentarii în acelaşi mod în care cluburile cu interese speciale se adună într-o cafenea din oraşul real. Aplicaţiile virtuale facilitează trecerea cu rapiditate de la un grup la altul. Spre exemplu, aplicaţia Grinder le permite homosexualilor să găsească alţi utilizatori ai aplicaţiei într-un cadru public. Mai există şi grupurile online care încearcă să personalizeze schimburile comerciale şi să dezvolte relaţia de proximitate pe care oamenii o pot avea cu un magazin de cartier.

Cei care vor să aibă parte de schimbări sociale sau politice pot trage la răspundere guvernele şi companiile responsabile într-un mod cum nu s-a văzut până acum. În loc să cauţi informaţii prin registre, le poţi accesa online. Mediul virtual dispune de cantităţi mari de date care pot fi căutate şi filtrate în doar câteva minute cu diverşi algoritmi, ceea ce le permite jurnaliştilor şi altor astfel de grupuri să descopere fapte de corupţie, evaziune fiscală sau alte informaţii de interes public.

Astfel de informaţii pot fi postate rapid pe conturile reţelelor de socializare, ceea ce le face disponibile miliardelor de oameni. În doar câteva secunde, poţi avea la dispoziţie ratele de supravieţuire ala cancerului din zona de rezidenţă sau la nivel naţional, poţi afla care sunt magazinele care îşi direcţionează profiturile în conturi din afara ţării pentru a evita impozitarea sau poţi citi o recenzie a unui produs pe care te gândeşti să-l achiziţionezi.

De la global, la local

Oraşele virtuale şi cele reale sunt strâns legate între ele. Colectarea de informaţii şi construirea comunităţilor pot avea loc mai uşor în mediul online decât în lumea reală a epocii anthropocene, acolo unde membrii unui grup pot trăi departe unul de celălalt, fiind în imposibilitatea de a-şi satisface impulsurile de moment. Însă discuţiile şi schimbările reale transformă aceste întâlniri online în evenimente demne de camerele de luat vederi, de a schimba regimuri sau de a ieşi pe străzi.

Astfel de „oraşe virtuale” s-au constituit în perioada 2010 a revoluţiilor arabe din partea de nord a Africii şi din Orientul Mijlociu, care au fost coordonate prin intermediul Twitter, Facebook sau prin sms-uri şi alte aplicaţii, chiar dacă evenimentele în sine au avut loc pe străzile şi pieţele oraşelor reale. Oameni în carne şi oase s-au unit pe stradă după ce au comunicat în interiorul „oraşelor virtuale”, folosindu-se de calculatoare şi smartphone-uri. O altă reuşită a „oraşelor virtuale” a fost decizia dată împotriva Starbucks de a plăti miliarde de lire sterline guvernului Regatului Unit, după ce s-a descoperit în 2012, prin intermediul unei campanii pe Twitter, că cel mai mare lanţ de cafenele din lume şi-a direcţionat profiturile în conturi din afara graniţelor.

Aşadar, oraşul virtual pe cât este global, pe atât este şi local. Poţi obţine actualizări la oră despre nivelul poluării aerului sau poţi cumpăra o baterie nouă pentru telefon din Coreea. Oamenii din întreaga lume se pot aduna online pentru a face schimb de idei, pentru a face presiune pentru schimbare, pentru a inova, pentru a-şi răspândi talentul artistic sau doar pentru a-şi face noi prieteni.

„Oraşul virtual” oferă o modalitate de filtrare şi micşorare a metropolei reale, economisindu-se astfel timp şi energie, se pot accesa conversaţii sub un anonimat relativ, dar poate oferi umanităţii şansa de a colabora şi de a rezolva anumite probleme. Îmbunătăţeşte, dar nu înlocuieşte cu adevărat indicii sociali, schimburile fizice sau bogăţia de informaţii ale oraşului real de care oamenii se folosesc pentru a face judecăţi despre încredere şi despre alte valori.

Problematica intimităţii

Cu toate acestea, „oraşele virtuale” au şi o parte problematică. Niciodată în istorie nu a existat atât de multă informaţie disponibilă despre vieţile noastre într-o formă atât de accesibilă. În decursul unei zile, o persoană dintr-un oraş occidental este expusă unei cantităţi de date pe care o persoană din secolul al XV-lea ar fi adunat-o timp de o viaţă. Naşterea efectivă a unui copil este acum precedată de versiunea digitală, cu mai bine de trei luni până la fericitul eveniment. Părinţii obişnuiesc să-şi înregistreze numele copilului pe Facebook cu mult înainte ca acesta să se nască, postând şi ecografiile. Pe de altă parte, guvernele, diverse grupuri, persoane fizice şi corporaţii pot accesa date despre noi şi le pot folosi în scopuri proprii.

Această eroziune a vieţii private poate să fie benignă sau rea-voitoare, dar deja face parte din viaţa în epoca anthropocene. Supermarketul american Target adună date despre femeile care îi calcă pragul pentru a vedea dacă sunt însărcinate şi când va fi data naşterii. Chiar dacă femeile nu spun nimic despre un astfel de eveniment, infomaţiile sunt destinate publicităţii pentru femei însărcinate şi nou-născuţi. Sinistru? Poate.

Ce mai putem spune despre ofiţerii de poliţie care identifică diverşi locuitori drept crescători de marijuane bazându-se pe analizarea datelor de utilizare a energiei electrice? Sau de persoanele care-şi acuză vecinii de agresiuni fizice şi cibernetice din cauza infomaţiilor pe care le-au descoperit online despre ei? Cu toţii generăm date, de fiecare dată când efectuăm o tranzacţie bancară sau când intrăm pe un site. În epoca anthropocene va trebui să decidem cui aparţin datele noastre şi dacă acestea pot fi împărtăşite.