Cum poţi avea mai mult succes când vorbeşti în public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puterea de a te exprima liber sau, altfel spus, arta oratoriei este mai degrabă rezultatul unor exerciţii cât se poate de concrete în captarea auditoriului decât un simplu talent pe care o persoană îl poate avea sau nu.

Chiar dacă apreciem oratorii antici precum Demostene sau Cicero, ori pe cei din perioada modernă ca Winston Churchill, Charles de Gaulle sau John Fitzgerald Kennedy, trebuie să ştim că există o serie de lucruri pe care le putem face şi noi pentru a ne îmbunătăţi exprimarea în public.

1. Subliniază cine eşti

Chiar dacă la majoritatea conferinţelor sau exprimărilor publice vei fi introdus de cineva, nu pierde ocazia, măcar în primele secunde ale discursului tau, de a sublinia motivul pentru care tu eşti persoana potrivită pentru a transmite un mesaj. Fireşte, informaţiile trebuie să fie relevante temei şi transmise pe scurt.

2. Oferă detalii despre cum poţi fi contactat

În cazul prezentărilor, deoarece scopul lor este nu doar să transmită o informaţie, ci şi să pună în contact mai multe persoane, este vital ca datele de contact să fie oferite într-un interval mai mare de timp, cel mai bine la început. Spre finalul prezentării, din cauza timpului insuficient, cei mai mulţi oameni din public nu vor reuşi să-şi noteze datele de contact de pe ultimul slide al prezentării tale.

3. Oferă poveşti reale

Cele mai bune prezentări, indiferent de domeniu, sunt cele în care informaţiile sunt cuprinse într-o poveste. Oamenii vor fi mult mai interesaţi să afle detaliile unei succesiuni de evenimente decât să vizualizeze nişte cifre seci.

4. Distrează la fel de mult pe cât informezi

Un alt punct adesea uitat în cadrul prezentărilor publice este că nu trebuie să fii întodeauna rigid. Cei din audienţă vor fi mult mai atenţi la informaţiile pe care vrei să le împărtăşeşti dacă îţi începi discursul cu o glumă sau faci pauze uşor amuzante în timpul prezentării.

5. Încadrează-te în timpul alocat

Atunci când te exprim oamenilor, împrumuţi practic timpul lor. Este o investiţie pe care ei o fac în tine. Dacă prezentării tale i-au fost alocate 20 de minute este foarte important să te încadrezi în timp, iar dacă se poate să îţi finalizezi discursul chiar mai devreme. Scopul tău trebuie să fie transmiterea informaţiilor pertinente.

6. Simte-te liber să repeţi

Este natural până la urmă ca oamenii din public să nu fie atenţi la tot ceea ce exprimăm, aşadar nu este greşit să repeţi anumite informaţii extrem de valoroase. În realitate, oamenii vor percepe aproximativ 30% dintr-un discurs.

7. Ajută publicul să-şi amintească măcar un singur lucru din prezentarea ta

Chiar dacă ai posibilitatea să transmiţi multe informaţii pe care le consideri relevante, publicul se poate supraîncărca foarte uşor cu detaliile prezentării tale. De aceea este important să te concentrezi asupra unei idei pe care oamenii să şi-o poată aminti în urma discursului tău. Acea idee trebuie să aibă un impact asupra vieţii lor.


Citeşte şi:

FOTO Interviu cu cel mai bun tânăr orator: „Am început pentru a impresiona o fată. Ea a plecat, debate-ul a rămas”

La cei 25 de ani ai săi, Radu Cotarcea a participat pentru prima dată la Turneul Capionilor în Dezbateri şi a reuşit să-i convingă pe membrii juriului că este cel mai bun. Cum a început să facă debate? „Pentru o fată”, spune râzând.

Studenţii interesaţi de dezbateri se pot înscrie în competiţia Closer2Oxford. Opt dintre ei pot ajunge la „duel” în Iordania

Studenţi se pot înscrie până pe 10, respectiv 12 februarie pentru cele două runde ale competiţiei Closer to Oxford de anul acesta, prima pe tema necesităţii organizării paradei Gay Pride şi a doua, de talie internaţională, în care 20 de tineri români vor putea concura într-o dezbatere online cu studenţi din Iordania.

Concursul naţional „Oratorul Anului“ şi-a desemnat câştigătorul

Cea de-a treia ediţie a concursului naţional de oratorie a adunat 21 de participanţi, iar cea mai bună s-a dovedit a fi tânăra Daniela Jalba din Chişinău.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite