Cei mai vârstnici oameni din lume împărtăşesc secretele longevităţii: care sunt principiile de viaţă după care se ghidează şi ce stil alimentar au adoptat

Cei mai vârstnici oameni din lume împărtăşesc
secretele longevităţii: care sunt principiile de viaţă după care se ghidează şi
ce stil alimentar au adoptat

Secretele celor mai longevivi oameni din lume

Doi americani au realizat un studiu privind stilul de viaţă al celor mai longevivi oameni din lume. Dincolo de stilul alimentar, principiile de viaţă ale acestora îi diferenţiază de toţi ceilalţi.

Au devenit destul de rare cazurile oamenilor care reuşesc să atingă vârsta de 100 de ani. Deşi genetica joacă un rol extrem de important în ceea ce priveşte longevitatea, există o serie de factori care pot ajuta la creşterea speranţei de viaţă.

Plecând de la curiozitatea privind secretele oamenilor care trăiesc mult, fraţii americani Nick şi Dan Buettner au pornit un proiect în care au intervievat zeci de persoane cu privire la regulile de viaţă care consideră că i-au ajutat să depăşească vârsta de 100 de ani.

Proiectul a fost realizat în Okinawa (Japonia), Sardinia (Italia), Nicoya (Costa Rica) şi Icaria (Grecia), oraşele cu cea mai mare speranţă de viaţă.

Fratii Buettner au constatat că oamenii din aceste zone tind să respecte aceleaşi reguli ale longevităţii:

Călătoreşte înainte ca genunchii să te împiedice să mai faci acest lucru.

Păstrează legătura cu prietenii.

Fă economii, vor fi momente în care vei avea nevoie de ele.

Distrează-te cât poţi de mult.

Caută şi oferă ajutor în jurul tău.

Renunţă la fumat. Începe să practici un sport sau orice altă activitate fizică.

Nu renunţa niciodată la ceea ce îţi creează fericire.

Conştientizează că nu poţi schimba pe nimeni, cu excepţia ta.

Mai mult, locuitorii din aceste oraşe sunt conştienţi de beneficiile activităţii fizice. Fie că merg pe jos, cu bicicleta, tund gazonul sau orice alte activităţi, acesta este modul în care reduc nivelul de stres şi inflamaţia corpului.

Şi-au creat un obicei din a bea vin roşu, licoarea care îi ajută să-şi păstreze inima sănătoasă, şi ştiu cât de importante sunt momentele de relaxare şi petrecerea timpului cu familia. În paralel, mănâncă mai puţin, iar majoritatea tinde să adopte dieta mediteraneană.

citeste totul despre: