Cauza divorţului: consumul excesiv de alcool al soţiilor
0Din ce în ce mai mulţi britanici declară că alcoolul reprezintă unul dintre factorii care contribuie la divorţ, în cele mai multe situaţii, soţiile fiind cele care se confruntă cu această dependenţă, potrivit „Huffington Post“.
Anual, în 40 din 50 de cazuri, motivul care a determinat întocmirea actelor de divorţ îl reprezintă problemele cu alcoolul al soţiilor. Numărul bărbaţilor care au de-a face cu o asemenea situaţie a crescut cu 70% în ultimii cinci ani, potrivit avocatei Amanda McAlister.
„Adesea, bărbaţii vorbesc despre un alt motiv pentru care au luat decizia de a divorţa, de exemplu, din cauza faptului că soţia nu îi ajută la treburile casnice. Dar, mai târziu, se constată că ea nu făcea acest lucru deoarece obişnuia să consume alcool excesiv sau din cauza mahmurelii aproape zilnice“, a explicat ea pentru „Daily Mail“.
Mai mult decât atât, în luna februarie, Institutul Norvegian de Sănătate Publică a constat că probabilitatea divorţului este mai mare în cazul consumatorilor înrăiţi sau în cazul în care unul dintre parteneri bea mai mult. De asemenea, riscul devine mult mai mare când soţia este cea în cauză.